Ajun de an nou, pe-un frig de crapă pietrele

Muntii Vlădeasa,

decembrie 2008

Urma sa lucrez de revelion, asa ca am vrut si noi sa "sarbatorim" cumva si vorbim cu Lia si Leo care nu aveau niciun plan, asa ca am decis sa mergem impreuna, ei pe rachete noi fara, spre Rachitele - Pietrele Albe, in ajun de an nou. Ne pescuiesc din gara si pornim spre Rachitele. Zapada nu era mare asa ca lasam masina jos pe Valea Stanciului, de unde mai avem cam 1-2 km pana la cascada.

Ajunsi la cascada, o vedem si noi iarna, intr-un sfarsit. Era de-un pitoresc aparte, fata de vara. Ne intalnim cu doi ca noi care au coborat de pe varf si ne spun ca se poate merge, zapada nu e foarte mare. La nici un km mai sus de cascada, zapada era deja ceva mai mare, iar cum am ajuns la devierea spre Valea Seaca incepeam sa ne mai afundam, noi astia fara rachete.

Decidem sa o luam pe vale ca erau urme, insa urmele urca spre Pietre si apoi le traverseaza pe sub ele. Continuam pe acolo, cam greu pentru astia fara rachete. Nu se zarea niciun nor pe cer, totul era imaculat iar zapada orbitoare.

De sub Pietrele Albe, privelistea era minunata, atat spre ele cat si in sus, spre culmea Vladeasei.






Mai sus se zareau bradutii incaruntiti, iar totul era alb. Ajunsi aproape la obarsia vaii, constatam ca poteca asta urca spre Pietre, printre brazi desi, asa ca decidem sa coboram spre vale si sa urcam in celalalt versant, pe unde trebuia sa o luam de la inceput.

In jos totul frumos, alunecai prin zapada pufoasa, insa cand era vorba sa urcam iar, Lia si Leo au prins o viteza ca din tun, iar eu cu Moni faceam 3 pasi inainte si unul inapoi, sau in jos, depinde de norocul fiecaruia. In unele locuri intram pana aproape sub genunchi in zapada. Ajungem sus la drum, care in 10 minute ne socate la Pietre la zona de campare. Tasam locul si punem corturile.

Spre finalul serii, lumini stranii ale apusului mangaiau frumos brazii incaruntiti si corturile noastre inghetate in care trebuia sa intram.




Spre dimineata, ne trezim de fosnetul vecinilor. Bocancii erau bocna, apa din sticla inghetata in rucsac, totul era ca in congelator. Fusesera sub -15 grade in aceasta noapte, find declarata cea mai friguroasa noapte prinsa de mine si moni pe munte.
Si totusi, la 2 noaptea m-am trezit sa ma descopar ca nu mai puteam de cald in sacul de dormit...

Ne trezisem inainte cu ceva timp ca primele raze de soare sa apara, asa ca mai intai ne delectam cu lumini la fel de stranii ca cele de la apus...


...ca mai apoi sa ne bucuram de primele raze caldute de soare.







"Congelatoarele", pozate de Leo





Vecinii nostri erau mai viteji ca noi. Ei savurau deja cafeluta de dimineata pe cand noi abia ne faceam curaj sa ne incaltam cu bocancii bocna. Fac si eu un ceai, strangem cortul si pornim spre varf. Vremea era la fel de frumoasa ca ieri, insa cu un ger napraznic.



"Gheara" naturii


Greu la deal

Ajunsi in culme, bradutii purtau o frumoasa "haina" de iarna. Orizonturile erau cat se puteau de clare, vazandu-se spre largi zari albastre...






Cum am iesit in culme, vantul incepea sa sufle ca nebunul, iar cu cele -12 grade cate erau s-a facut un ger de-ti taia rasuflarea. Luam cagulele, cel mai probabil prima data, din cate imi amintesc, folosite in urcusul pe munte.



Ajungem pe Vladeasa Sud, varful secundar, de unde zarim cabana meteo si statia inghetata.



Rachetist in actiune :)


Minunata perspectiva a lui Leo



Ne intoarcem, strabatand "taramul monstrilor", dupa care incepem coborarea spre Valea Stanciului, pe culmea pe care coboara si schiorii de obicei, versantul drept al Vaii Seci. Moni are ceva probleme la genunchi, o doare cand il indoaie, asa ca din pacate nu se prea poate bucura de coboratul abrupt prin zapada pufoasa. Unde panta nu mai e asa de mare, ii e si ei mai usor, dupa ce Leo, intr-un act de binevointa, i-a dat rachetele lui ca sa inainteze mai usor.



Rachetistii, nu schiorii :)





Ajunsi la masina, aceasta indica -12 grade ziua, la ora 16. Pornim spre casa, pe noi lasandu-ne in gara in Ciucea, la tren.

O iesire minunata, cu amintiri frumoase, in special datorate luminilor ce ne-au dat tarcoale la apus si rasarit, dar si cu un ger de crapau Pietrele langa noi.

Alte poze din tura, pe siteul lui Leo si Lia.