Începători pe două roţi

Fâşca - Vârciorog,
aprilie 2010

Tocmai ne-am achizitionat biciclete si eram dornici sa le testam prin locurile dragi din muntii Padurea Craiului. Le-am suit in tren si la prima ora, cand nici cocosii nu cantau inca, eram in Tileagd.

Am parcurs traseul Tileagd - Tetchea - Sub Piatra - Hotar - Fasca - Cornetu - Varciorog - Tileagd, un traseu minunat peste dealurile molcome pline de verdele crud al primaverii.

Niste berze indurau si ele frigul diminetii, bucurandu-se de cateva raze de soare caldute de care ne bucuram si noi.


Inainte de a ajunge pe dealurile proaspat inverzite, parcurgem drumul pana in Sub Piatra pe un frig de ne inghetau mainile pe ghidoane. Ca sa fie si mai bine, vantul batea ca nebunul din fata, ingreunand avansarea.
Facem o mica deviere pana pe al doilea baraj de acumulare peste Cris, de unde avem o panorama minunata asupra lacului de la Tileagd si satele insirate pe marginea sa.


Ajungem pe pitorescul drum in linie dreapta pana in Sub Piatra, satul aflat la baza carierei de la Tetchea. In stanga si dreapta noastra erau lanuri intregi de papadii si alte flori de primavara.


Din pacate, dupa ce ajungem pe dealul bisericii, aflam ca vechea biserica de lemn a fost dusa de aici, asa ca pornim mai departe spre Hotar. Ajunsi aici, vizitam biserica de lemn si tabara de creatie care se afla in jurul ei, din pacate cam distrusa de trecerea vremii.






Portret de familie :)




Un ochisor spre credinta


Spune, batrane, cu ce te ajut? :)


Si cum nu prea am avut cu ce sa il ajut pe batranel, am plecat mai departe, spre Fasca.




Urcam din greu pe culmea spre Fasca, insa destul de rapid incat sa il ajungem din urma pe un mosneag simpatic, cu o caruta trasa de cai, oferindu-se sa ne duca si pe noi. I-am spus ca nu ne punem bicicletele sus in caruta (desi el a insistat) pentru ca am iesit sa facem miscare; mai vorbim una-alta cu el si apoi mergem inainte.

Iesim din padure, loc din care incepe coborarea spre Fasca. Insa, fiind obositi dupa lunga urcare, facem o pauza pe iarba verde inainte de a continua. Mosneagul ne ajunge din urma, oferindu-se iar sa ne duca, insa l-am facut sa inteleaga ca scopul iesiri noastre nu e sa ajungem undeva, ci sa facem miscare pentru a ajungem undeva :)

Asa ca dupa o pauza, ne bucuram de coborarile frumoase din Fasca, alaturi de privelistile deluroase pe care le ofera, avand ca destinatie finala biserica de lemn din varful dealului. O mare panta ne satisface setea de adrenalina cand, fara a pune frana, o luam la vale cu o viteza mare, fara a mai apuca sa vedem pe unde trecem.






Ajunsi la biserica de lemn, citim pe o tablita ca primele ei atestari documentare dateaza din secolul XIII. Are un frumos târnaţ la intrare si, din pacate, este lasata sa se degradeze, la fel ca multe alte edificii stravechi ale civilizatiei noastre.






Pornim mai departe spre locatia pesterii Osoiu. Aici facem o pauza mica, dupa care rotile ne duc mai departe spre satul Cornetu, aflat pe drumul Alesd - Zece Hotare. Trecem cu sufletul la gura peste cateva zone cu noroiul pana-n gat, fara a avea surprize prea mari.

Trecem pe langa niste zone frumoase, cu pajsti verzi, unde paraul face meandre largi, pe malul carora caii pasc in voie.






Unde merge apa, acolo mergem si noi...




Ajungem la biserica noua de lemn din Cornetu, de unde privelistile ni se deschid spre dealurile inconjuratare si casele risipite printre poienile lor verzi.




O coborare frumoasa pe un drum neasfaltat ne face ziua mai buna, iar dupa ce ajungem din nou pe vale de unde am urcat, ne intoarcem spre Osoiu si apoi spre Varciorog. Intram in sat si facem o oprire si la aceasta biserica de lemn.


De aici a urmat, probabil cea mai frumoas si, totodata, cea mai grea parte a acestui traseu cu bicicleta. O coborare continua, de aproape 15 km, din Varciorog pana in Tileagd. Insa degeaba a fost frumoasa coborarea daca noi eram deja satui de a sta pe bicicleta si de a pedala.

Ajunsi (cu greu) in gara, dupa 62 de km parcursi in prima noastra zi de initiere in tainele cross-coutry-ului cu bicicleta in Muntii Apuseni, pe care o sarbatorim cu o binevenita bere rece. Dupa oboseala acumulata, caldura de afara si dupa ce o savurasem, incepeam sa ne cam indoim de faptul ca mai putem sa urcam bicicleta in tren :)

Un alt vis implinit, o alt alternaiva de miscare in natura curata a Muntilor Apuseni. A fost prima, dar cu siguranta, nu ultima data ! :)