Pe văi şi prin poieni încărunţite

Doua iesiri de cate o zi, la zapada, pe meleagurile mult iubite din Padurea Craiului.

Platoul Ponoară,
ianuarie 2010

A inceput serios sa ninga in oras, insa prognoza meteo arata doar 3 zile de temperaturi negative si ninsoare, ca mai apoi sa se incalzeasca iar semnificativ. Avand o zi libera imediat dupa ninsoare, decidem sa profitam de zapada cazuta si pornim spre munte. Un cer senin ne intampina la munte, cand din oras am plecat cu ceata si nori. Stratul de zapada era numai bun de mers, compus dintr-o zapada foarte fina fina, o zapada ca-n basme.

Inauguram un nou traseu, nestrabatut in mare parte pana acum.
Plecam din halta Stana de Vale, prin Lorau, urcam vf. Runcu Lorau, urmam culmea spre Dealului Secaturii, dupa care ajungem la un punct de belvedere asupra satului Ponoara. De aici coboram in vale si urcam pe culmea unde sunt insirate catunele Surdu si Codobanesti. Dupa ce admiram frumoasele suri acoperite cu paie, cu care suntem deja familiarizati, coboram spre Valea Boiului.


Belvedere asupra Loraului si a vaii Crisului, in departare.


Zermatt de Romania :)








Incotro... ?






De pe Dealul Secaturii privelistile ne sunt acaparate, din nou, de sumedetia de platouri impanzite cu capite de fan si case risipite in poieni. Privelistea, precum si vremea, e minunata.




Toata lumea, unul cate unul, cu burtica la soare :)


Spre catunele Surdu si Codobanesti




Urcand, printre capite, din Surdu spre Codobanesti


Feerie de Padurea Craiului !


Si cele doua frumoase suri acoperite cu paie... si zapada




Cand ajungem in Valea Boiului, o surpriza neasteptata ne schimba planul de a ajunge la cascada si de a o vedea cu un debit impresionant: drumul era practic inexistent, inghitit de apa, iar intrarea pe vale, spre cascada, fara cizme, era imposibila.

Neavand ce sa facem, ne intoarcem spre tren. Insa uimirea se putea citi pe fata noastra cand, unul dintre principalele campinguri amenajate de pe vale era asediat cu totul de apa. Daca cineva ar fi vrut sa faca un picnic acolo, facea baita la picioare si se simtea pe bancuta ca pe o veritabila insula din Pacific :)

Ajungand la tren, incalzindu-ne cu ceaiul ce a mai ramas, nu ne putem lua mintea de la minunata plimbare prin zapada si vremea de vis de care am avut parte azi.


Valea Mişidului - cătun Făţoaia,
ianuarie 2010


O tentativa de a ajunge spre Platoul Zece Hotare, insa dupa ce surprize am avut parte pana sus in culme, ne-a cam pierit cheful.

Pornim din Suncuius, pe Valea Misidului, pana la confluenta acesteia cu drumul ce vine de la cariera, adica pana la terminarea sectorului de chei.

Aici e prima proba a triatlonului de azi: Proba de echilibristica. Castigatoare: Moni, eu facand baita la un picior :)

Nevoiti fiind sa trecem apa de cateva ori, apa fiind mare iar pietrele cu un strat de gheata acoperit cu zapada, am intampinat greutati majore la aceasta proba eliminatorie. Dar am trisat si asa am reusit ! Copacii cazuti pe vale ne ajutau sa ne sprijnim astfel incat sa reusim sa trecem valea.









Ventuzele


Dupa ce parasim valea si urcam pe drumul spre cariera, gresind directia, o luam pe un drum forestier, crezand ca acesta este drumul pe care trebuie sa il urmam.

Aici incepe proba nr. doi: 1 km garduri. Castigator: niciunul...

Drumul era tot mai rau, copacii cazuti tot mai multi, ceea ce facea deplasarea tot mai grea, fiind nevoiti sa sarim peste ei. Teoretic, eram intr-o directie buna, insa terenul nu arata asta. Dupa aprox 1 km de emotii reusim sa regasim drumul principal, iar la scurt timp si drumul Suncuius - Fatoaia. Degeaba, ca pana aici, din dubiu in dubiu si tot mai obositi... farmecul disparuse de multa vreme...

Trecem de primele case din Fatoaia, iar cand am vazut ca privelistea spre Damis nu e ceea ce ne-am asteptat, simtim tot mai tare ca traseul fusese o alegere proasta...

Insa, pe cand sa ne decidem ca ne intoarcem, o ipostaza rupta parca dintr-un muzeu ne fura ochii, sufletul si ne reda starea de spirit pozitiva...


Cotinuam pe culme pana avem o mica priveliste spre catunul Carmazan.






Priveliste spre Misid-Ponoras




Cuptor de facut paine


Incepe si ultima proba a triatlonului nostru: marş viteza. Castigator: amandoi, ca sa nu ne fie frig :)

Ne hotaram ca ne ajunge cu surprizele si ne intoarcem spre Suncuius pe drumul inzapezit, cu o mica deviere spre Castel si spre un punct de belvedere asupra vaii Crisului.


O pata de culoare in fundalul alb-gri al iernii


Dupa intreaga zi, asa cum a fost ea, am spus ca macar sa ne delectam cu un vin fiert in Suncuius pana vine trenul. Vezi sa nu... bea vin fiert de unde nu-i...

Iar decat sa ne fie frig, ne-am plimbat pana in halta Pestera de unde am luat trebul spre casa.
Lasand aceste... detalii la o parte, a fost o iesire la munte, in natura, la aer curat si miscare, ceea ce nu strica niciodata. Insa traseul acesta ramane de vazut daca il vom mai parcurge vreodata...

Înaintând prin ceaţă şi ninsoare

Vârtop - Glăvoi,
decembrie 2009

Am plecat cu Lia si Leo (si noi doi) spre Vartop, pe o vreme innorata, mohorata. Pe masura ce urcam in altitudine, stratul de nori disparea si incepea soarele sa iasa incet-incet, luminand brazii incarcati cu zapada. Ajungem in saua Vartop, ne echipam si decidem sa lasam cortul in masina, ca doar om gasi un pod al vreunei case unde sa dormim.

Plecam in traseu spre Ponita, dupa care coboram la traseul marcat cu banda rosie, pe care il urmam prin saua dintre vf. Bortig si vf. Glavoi, dupa care coboram pana la cabana Cetatile Ponorului.








Saua Vartop era privilegiata, o mica pata de soare incalzind zona.


Intram in padure, si continuam spre catunul Ponita, pe rachete, zapada fiind destul de mare.




Dupa ce iesim din padure, privelistile spre Ponita si Cobles ne scalda ochii deja satui de atata oras. Case risipite in poieni pitoresti, culmi inzapezite cu brazi incarcati, o pata mare de soare unde eram noi; cam astea erau ingredientele unui taram de basm :)








Copaci frumos chiciurizati, brazi incarcati cu zapada, case suspendate in poienitele din culmi... frumusetile montane continua sa ne incante ochii si sufletele.




















Urcusul spre saua dintre vf. Bortig si vf. Glavoi scoate si ultimele forte din noi, insa odata ajunsi sus, privelistile spre catunele risipite si spre culmea Bihariei, fundal, mai omoara din oboseala urcusului. Vremea se strica deja, norii adunandu-se.






De aici, in coborare continua, ajungem la cabana Cetatile Ponorului, de unde, pe drum, suntem in 20 de minute in poiana Glavoi. Cum nu exista urma de om pe aceste meleaguri, ne facem repede comozi in podul unei case, unde ne gatim mancarea, ne echipam de somn si petrecem o noapte mai calduroasa decat ne-am asteptat.

Dimineata, dupa ce ne facem un ceai cald sa nu dardaim prea tare pana plecam, ne facem curaj unii sa iesim din sacul de dormin (in pod erau -7 gr), iar altii sa iesim afara dupa zapada pentru topit (afara erau -13 gr).

Pornim agale pe traseul de intoarcere, acelasi ca in ziua precedenta. In cursul serii s-au mai depus cativa cm de zapada.




Vremea era inchisa, ningea in continuu din cursul noptii, iar plafonul inferior al norilor era chiar deasupra capurilor noastre. Ningea ca in basme, cu fulgi mici si neviscoliti.




Facem o mica pauza intr-o stana, pentru a ne refugia de ninsoare si pentru a ne reincarca bateriile cu mancare si un ceai cald.

Un picnic hibernal ? :)


Pentru a mai diversifica traseul si pentru a nu urma exact acelasi ca ieri, deviem de la traseu pe o culme a Coblesului, ce ne scoate apoi direct jos, in sat, dupa care urcam prin catunul Bubesti, spre saua Vartop.

O liniste de mormant domina aceste meleaguri ninse ca-n basme.






















Ajunsi in Bubesti, traversan padurea si iesim deasupra seii Vartop, unde ultimele sute de metri le parcurgem pe o panta despadurita, unde vantul isi face de cap. La -15 grade cate erau, vantul puternic si taios accentueaza frigul, facand inaintarea dificila. Cu chiu cu vai ajungem la masina unde caldura binevenita a acesteia ne moleseste incet-incet, pana acasa.

O iesire frumoasa, complexa, cu soare, ceata si ninsoare, cu zone pitoresti, cu paduri interminabile :) , cu multa zapada si cu temperaturi destul de scazute. Lasand de-o parte greutatile unei astfel de iesiri, amintirile frumoase raman in suflet pentru totdeauna.