Toamnă târzie la noi pe moşie

Defileul Crişului,
decembrie 2011

Vorba vine "la noi pe mosie" :)

Cu toate ca am parcurs de nenumarate ori traseul si in nenumarate conditii, mereu cand revenim aici ne simtim bine si ne bucuram de fiecare frumusete marunta. De la flori primavara, pana la covorul de frunze toamna, defileul Crisului e locul pe care il simtim ca fiind "acasa".
Poate are o legatura si cu faptul ca acolo ne-am cunoscut prima data :)

Sub deviza "orice zi in natura e o zi castigata, nu pierduta" profitam de o zi libera si de prognoza meteo fara precipitatii si plecam la o mica plimbare, avand in plan traseele care parcurc versantul drept din defileu.

Ajuns aici, ne bucuram intreaga zi de o toamna nesperat de tarzie pentru aceasta perioada si de soarele caldut care ne face ziua mai frumoasa.


Covorul rosu si gros din padure era presarat, ici-colo, cu cristale.








Ceata se risipeste incet din defileu, fugarita de razele caldute ale soarelui.




Si dupa ce s-a tras din cadru...






Pana la mijlocul versantului, pe traseul punct albastru, ne-am spalat privirile cu o padure incredibil de rosie si un covor de frunze minunat. Cand razele soarelui se strecurau si mai luminau cate un stejar privilegiat, peisajul era minunat.









Diversitate


Belvedere traseu punct galben


Ajunsi la capatul traseului, decidem ca, decat sa coboram si sa mergem pe calea ferata pana la Pestera, mai bine ne mai bucuram putin de soarele caldut si ne intoarcem pe acelasi traseu, prin padure, punct galben, pana la Pestera.

A fost o zi minunata, rezumata cam asa: covor rosu si padure inca frumoasa, multe pauze la soarele caldut, privelisti spre Vladeasa, Varfurasu si Buteasa acoperite cu zapada deja, multe puncte de belvedere (cu cate o pauza fiecare), concurs "cine gaseste frunza mai interesanta", lupte cu sabiute improvizate si muuuuuuuuuuulta voie buna.



Si pentru a completa peisajul, eram singuri singurei in tot defileul.
O zi minunata petrecuta in doi :)

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg

Vf Vlădeasa,
noiembrie 2011

Si de data asta, acest proverb a s-a potrivit de minune.

Sambata seara ne hotaram sa plecam undeva pe dealuri, Suncuius sau Bratca, sa facem o plimbare de relaxare, sperand ca un deal mai mare sa-si scoata capul din stratul de nori josi. Dimineata, in tren, aproape de Vadul Crisului, vazand ca norii nu se subtiaza, sperantele unei plimbari cu soare sunt spulberate una-doua.

Lia si Leo erau la Bratca si aveam in plan sa ne intalnim undeva pe traseu, sa mai stam de vorba putin.

Amintindu-mi ca la Ariseni era soare sambata, cand in oras era noros, imi pica idee sa dau un telefon la cabana meteo Vladeasa, pentru informatii. Meteorologul imi spune ca plafonul norilor e undeva cu 100-200 m sub cabana si ca la ei e soare, la alitudinea de 1400 m.

Vorbesc cu Lia si ne hotaram sa mergem incolo, poate poate iese o zi mai frumoasa decat plimbatul prin ceata racoroasa...

Ne iau cu masina din Bratca si plecam spre Rogojel. Pe masura ce urcam pe vale, spre sat, copacii incep sa aiba chiciura pe ei. Se prevede un peisaj minunat, specific sezonului.

Lasam masina la cooperativa, in sat, si pornim. Noi perpedes, pe traseul clasic spre cabana, Lia si Leo pe bicicleta, pe un drum forestier, tot spre cabana, unde aveam sa ne intalnim.

Peisajul ne-a lasat gura-casca. De vis !






Pregatit de Craciun


Dupa cum era de asteptat, de la masina urcam prin nori, admirand privelisti de vis, cu raze care sparg norii, copaci cu chiciura inghetata si un peisaj rustic de zile mari.
















De sezon...


...si impodobite cu globuri naturale


Ajunsi la ultimele case ale satului, in amonte, incepem sa iesim din nori. Ne asteapta taramuril mangaiate de soarele caldut al toamnei tarzii.




Piatra Banisorului, pe "ţărm", la plaja" :)


Noi fugim de ceata, burnita fuge de soare :)


Incepe sa iasa la iveala marea de nori, cu insulitele ei, un peisaj de care n-am avut parte de multa vreme. Asa ca il savuram pe deplin.






Ajungem la cabana, unde, intr-un final sosesc si Lia si Leo. Facem o pauza de masa in fata cabanei, la simpaticele masute si bancute de lemn, cu priveliste spre rasarit.

Suntem constienti ca, pe zi ce trece, se apropie tot mai mult momentul in care aceasta masuta va fi invadata de turisti de duminica, iar Vladeasa va deveni statiune ca Arieseniul. Moment in care noi o vom pierde definitiv...

O imagine pentru posteritate


Luam masa, savuram un ceai fierbinte si plecam spre varf, pe sub santierul viitoarei partii de schi. Scapati de acest santier, iesim din padure la 1600 si facem o pauza admirant privelistile vestice, cu "'ţărmul" marii de nori, trantiti pe iarba calduta.




Cabana Vladeasa amenintata de "inundatie" :)


Vladeasa 1600 m, unde am campat in primavara, satisfacandu-ne o mai veche dorinta de a dormi la inltime, in Vladeasa


Plaiurile Muntelui Mare in departare


Pe varf unde, surprinzator, vantul nu batea ca nebunul si nici nu era asa frig. Asta daca nu stateai prea mult locului :)


Avem ocazia sa scrutam departarile foarte mult, la sute de km, identificand clar muntii Rodnei si Tibles spre nord-est, iar spre sud, crestele Retezatului si ale Parangului.

In plan indepartat se vad clar crestele Retezatului




Culmea Scorusetului (limita de judet Bihor-Cluj), nelasandu-se prada valurilor asupritoare :)


Coborarea de pe varf o facem destul de repede, sa ajungem la masina inainte de lasarea serii.


O cabana care va ramane mereu in sufletul nostru. Cabana Vladeasa.


Una din stanele inca in picioare, din Poiana Franturilor.


Si reintram in nori, revenind la peisajul inghetat.









Curioase si neinfrigurate :)


Asa ca, dintr-o zi de plimbare prin ceata, pe trasee deja cunoscute, dar cu scopul de a ne relaxa, am ajuns la o zi de plimbare printr-un taram de basm, dar nicidecum relaxandu-ne, cu 15 km si 1000 m urcati in altitudine, in doar 5 ore. Total opus si absolut minunat !



...mai vrem asa socoteli nepotrivite in târg :)