Din nou... "acasă"

Aceeaşi minunată Vlădeasa,
mai 2011

De azi pe maine ne hotaram sa plecam pe munte, favorizati de o mica pauza de lucru si o prognoza meteo cum nu se putea mai bine. Tinand cont ca anul asta inca nu am prins asemenea conditii, meritam si noi putin noroc.

Si plecam spre Vladeasa, avand norocul de a fi luati pe sus de o masina si azvarliti in Sacuieu. Am sarit peste cei 7 km de asfalt. Nici nu se putea sa incepem mai bine tura.

Fiind in zona, decidem sa urcam pe culmea arborelui sequoia.
Astfel, traseul nostru a fost Sacuieu - arborele sequoia - Rogojel - cabana Vladeasa - campat la 1700 si un du-te vino pana pe varf, pentru un apus de zile mari.



Cum primavara montana e inca in toi, oamenii isi munceau pamanturile de zor, numai noi ne simteam ca niste intrusi.


Spre deosebire de ceilalti ani in care am fost primavara in Vladeasa, anul acesta am serpuit printre sumedenii de campuri cu papadii. Galbenul era pretutindeni. Iar spre varf zaream zapada. Un sentiment placut atat ochiului, cat si sufletului, cand stii ca treci, intr-o zi, prin cateva stadii ale primaverii.




Serpuire


Din ciclul "calator in Apuseni" :)


O alta casa a bunicii


Ajunsi in Rogojel, incepem sa urcam spre cabana. Caldura incepea sa fie tot mai apriga, rucsacul tot mai greu; noroc pe noi ca ne indreptam tot mai sus, unde vantul si racoarea inca stapanesc departarile.


Trecem de stanele din Poiana Franturi si iesim in luminis. Adierea ceva mai intensa a vantului era mai mult decat binevenita.


Trecem pe langa cabana Vladeasa si urcam spre varf, cu pasi marunti si greoi. Panta mai mare, drum mai accidentat si santierul partiei de schi, care nu ne prea multumea nici privirile, dar nici sufletele.

Trecem de aceasta zona, iesim din padurea de conifere si continuam spre pajistea alpina, zarind cateva branduse, la umbra jnepenilor si pe marginea peticelor incapatanate de zapada :)

Dupa ce ne montam cortul pe un mic picior de plai, cu privelisti largi spre apus, ne permitem sa-l lasam acolo si sa ne plimbam pe la pozat de branduse. Ar fi pacat sa treaca un an fara sa savuram frumusetrea acesto minunate si firave flori primavaratice.












Armata branduselor invadand teritoriile zapezii :)


Si, fara sa ne dam seama, timpul zboara, iar noi ne indreptam spre varf, la apus.

De pe varf avem o minunata priveliste spre inima Apusenilor. Varfurasu, platoul Nimaiesei, vf Britei si Buteasa si, in ultimul plan, culmea celor doua Cucurbete, toate scaldate in culorile calde ale apusului.

Desiguur, in aceleasi culori calde era scaldat si uriasul care ne latra de la cabana meteo, din cauza caruia am tras o sperietura de zile mari. Cum faceam un pas mic, ne latra; n-a vrut sa ne lase sa plecam. Fara bete, fara rucsacuri, fara nicio apare. Nasol moment.

Cum toate situatiile dificile de pe munte (si nu numai) se rezolva cu mult calm si gandire, am scos-o si noi la capat. Ramane, mai presus de toate, amintirea acelor culori calde care se revarsau peste culmile domoale ale taramurilor mult iubite.




Noapte buna, soare. Sa mai vii si maine pe la noi. :)


Savurand ultimele adieri calde pe ramurile lor


Si soarele, care isi scoate piciorusele de sub plapuma, dupa cum a spus Moni :)


Ajungem in pas vioi la cort si ne bagam la caldurica. Dupa lasarea noptii, ies afara si raman uimit. Cerul era impanzit de sute de stele, luna stralucea puternic, iar spre vest zaresc o pata de lumina; dupa cateva minute de orientari si cugetari, realizez ca vad luminile din Oradea de pe Vladeasa :)

Dimineata ne intampina cu un rasarit care se ridica la inaltimea apusului.










Pornim echipati si batuti de un vant taios. Pe masura ce coboram, hainele sunt tot mai scurte.

Aseara, in aceeasi directie, se zarea Oradea.






A doua zi am strabatut traseul de intoarcere la tren: varf - cabana Vladeasa, Piatra Banisorului - Visagu - magura Tranisului - cetatea Bologa - halta.

Ajunsi in larga poiana a Pietrei Banisorului, facem o lunga pauza de masa si de incarcat bateriile la soare pe aceste plaiuri mioritice.






Dupa mai bine de o ora de lenevit la soare, coboram spre Visagu pe una dintre potecile-ravena din padure.












Dupa ce trecem din Visagu in Tranisu, continuam pe drumul care merge spre magura Tranisului, niciunul dintre noi neavand chef sa tropaie pe asfaltul din Bologa.

Chiar inainte de a iesi pe magura, zarim un loc la umbra unui copac, de unde avem o minunata priveliste a intregului traseu, pana pe Vladeasa. Era atat de frumos incat si aici am petrecut o buna parte din timp.


Coboram apoi pe un picior de plai, pana la cetatea Bologa, de unde suntem la asfalt imediat.


Din pacate am calculat gresit timpul si am fost nevoiti sa alergam, la propriu, pentru a ajunge la tren. Un alt revers (pe langa sperietura cu cainele de pe varf) al celor doua zile minunate petrecute plaiurile impanzite de verdele crud al primaverii. Am ajuns trenul cu 1 minut inainte sa ajunga in statie, aproape cazand de pe picioare.



Asezati cu fundul in tren si luand o gura maaaaaare de aer, facand cu mana Banisorului din halta valea Draganului, suntem multumiti ca am petrecut doua zile de vis, pe meleagurile primavaratice ale Vladesei.

Vara şi iarna pe uliţă

După cum spune vorba... Muntele e frumos si special in fiecare anotimp.
Un catun din Vladeasa, cu garderoba diferita :)



Liniştea de dinaintea furtunii

Culmea Scoruşeţului,
Aprilie 2011


Intr-o apriga campanie impotriva "modei" numite 1 Mai, iesim la munte de 30 aprilie. Am inteles noi de ce exista acest 1 Mai si de ce e atat de important pentru majoritatea dintre noi, insa nu am inteles de ce trebuie sa fie un motiv(si de multe ori, singurul in cursul anului) pentru a iesi la munte.

Asa ca am iesit de 30 aprilie la munte.
Ne vedem cu Lia si Leo si pornim spre Tranisu, localitate care incepe de pe valea Draganului si se extinde pe dealuri.

Lasam masina pe vale si facem un circuit foarte pitoresc prin catunele din zona, punctul culminant fiind vf Scorusetu, pe limita de judet dintre Cluj si Bihor.

Urcam abrupt pana ne incalzim. Dupa jumatate de ora dam de primii pomi infloriti si primele case locuite, semnalate de cativa caini cu gura mare (de obicei, cam atat :) ).




Ne-ajung tătarii din spate...


...dar se pare ca n-aveau treaba cu noi, au plecat mai departe


Si un mic secret: am dus tratate de pace cu conducatorul tatarilor :)


Padurea era de-un verde cruuud, iar din ea, ici-colo, cate un cires iesea in evidenta cu florile sale albe.




Dam de primele suri acoperite cu paie. Traseul de azi abunda in suri acoperite cu paie, inca pastrate bine.

Daca bine retinem, pe acest traseu am numarat cam 10 suri, care mai de care, una mai ţanţoşă ca alta, una mare, alta mica, una ascunsa printre copacii cu frunze fragede si flori firave, alta in plina poiana, avand o priveliste frumoasa spre plaiurile inca iernatice ale Vladesei.

Un mic Trascau, aici aproape de noi.






Ne intalnim cu o babuta tare simpatica si petrecem cateva minute cu ea la povesti, bucurandu-se ca are cu cine povesti. Era singurica pe acolo si se mira ca noi vrem sa mergem spre plaiuri mai salbatice si mai inalte, cand toti pleaca la oras.

Hmm, ma trece un deja-vu...










Ajungem in zona ceva mai alpina, unde norii deja prezentau o amenintare. Spre altitudinile mai mari ale Vladesei ploua de-a binelea deja. Piscurile inzapezite abia se mai zareau prin perdeaua de nori plumburii. Partea buna e ca nu se auzeau tunete. Asa ca decidem sa continuam traseul, oarecum cu o mica retinere; normal, cine are chef sa fie ud leoarca la nici 15 grade ? :)




Dealul Mincii, vizavi de noi, cu ale sale suri cu paie, beneficiaza inca de razele caldute ale soarelui.


Tranisu, de asemenea.




Se intuneca si incepe sa ploua marunt. Eram deja pe vf Scorusetu, cel mai inalt punct al traseului de azi. Ne refugiem sub un pin batran si ascultam cum, in jurul nostru, ploaia cade marunt si rece. Noi, tolaniti pe ace de pin uscate si inspirand aerul curat, ajungem la concluzia ca de multa vreme n-am savurat un asa moment de liniste.

Se opreste ploaia. Incepe iar, dar tot marunt. Cand se opreste a doua oara, o luam din loc ca deja se facea frig. Tinem o culme la fel de pitoreasca precum cea pe care am urcat, pana jos, la masina.

Alte suri acoperite cu paie si pomi in plina floare ne ies in cale. La o adiere mai puternica a vantului, firavele petale isi iau zborul, calatorind agale spre vale.


Pe culme ne intalnim cu 3 magarusi tare simpatici, unii curiosi, altii timizi.


O sura cu un gard specific catunelor...


Fotograful si ajutorul de fotograf in actiune










Curiosul


Florile de cires, cu a lor mireasma care te ademeneste sa nu mai pleci acasa.






Coboram la masina si plecam spre Bratca, unde Lia si Leo raman peste noapte, iar noi stam pe un plai verde, asteptand trenul mangaiati de razele caldute ale soarelui si... sufland in papadie :)


A fost o iesire frumoasa, cu o ploaie sanatoasa care ne-a ocolit, cu raze caldute de soare, pomi infloriti, magarusi si suri acoperite cu paie. Un traseu frumos, o zona minunata.