Răcoarea văilor misterioase

Padiş,
iunie 2011

Ca prin minune, timpul liber, prognoza si disponibilitatea masinii se potrivesc, asa ca profitam de ocazie si plecam spre Padis, impreuna cu Adi, sambata dimineata si cu noaptea-n cap.

Adi si Moni lenevesc in scaune, mai ca nu sforaind de la "valurile" facute de drumul spre Beius. Eu ma bucur de condusul pe un drum liber, la o ora linistita a diminetii. Am ajuns destul de repede in Sudrigiu, iar de acolo, incepe calvarul.

Un drum cat se poate de penibil pana in Pietroasa, un drum care alterneaza, din 50 in 50 de metri, intre asfalt si pietris. Ajungem in Pietroasa si, incurajati de cineva de acasa, continuam spre Boga deoarece drumul spre Padis e mai bun.

Cand dam de el, drumul e exact la fel ca inainte cu un an. Praf ! Atat la propriu, cat si la figurat. Continuand cu atentie si rareori bagand in viteza a doua, ajungem in saua Scarita si lasam masina pe marginea uvalei Balileasa.

De aici pornim in traseul de azi, spre Focul Viu, Poiana Florilor, cheile si izbucul Galbenei, dupa care ne intoarcem pe la avenul Bortig si Cetatile Ponorului. Vremea e excelenta.

Pornim pe banda galbena, unde facem o mica pauza de masa in sa, inainte de a cobora spre ghetarul Barsa.

Cu roua in picioare, plecam spre groapa de la Barsa.




Am incercat sa coboram, insa ne-am intors deoarece nu aveam cum sa continuam pe panta de gheata fara coarda.

Am continuam spre Focul Viu, trecand pe langa Taul Negru, asezat pitoresc si contrastand puternic cu verdele crud al padurii. Trecem si de pestera Neagra si facem o pauza la Focul Viu.






Vazand ghetarul Focul Viu intr-o primavara, in toata spledoarea sa, am coborat doar pana la balustrada si n-am pozat nimic. Ce-i drept, ne-au revenit amintiri dragi de acolo, dar ne-am si amintit cum ne-au inghetat degetele pe aparat :)

Continuam coborarea spre Poiana Florilor, prin poiana, dupa care ajungem la intrarea in cheile Galbenei.




Intram pe sectorul de chei. Incepe brusc, cu lanturi si e spectaculos.






Mult soare, mult verde, curs salbatic de apa cu multe cascadute si racoarea de care aveam nevoie. Ne bucuram pe deplin de aceasta iesire si de fiecare moment petrecut ba sarind din piatra-n piatra, ba atarnati de vreun cablu.


Incepe proba de echilibristica in natura.























Ne apropiem incet de cascada Evantai, strabatand inaltul culoar format de peretii cheilor.








Urcand pe langa cascada, incepem sa ne dam seama ce sistem carstic s-a format aici. Cascada e resurgenta. Mai in amonte, am intrat intr-o gura de pestera care dadea la firul subteran al vaii. Si mai in amonte, era ponorul in care intra apa.

Tot sistemul, privit in ansamblu, arata ca un sistem carstic al unei pesteri. Izbuc, curs subteran, resurgenta. Foarte interesant, chiar special. Cunosteam cum stau lucrurile din punct de vedere speologic, dar sa le vezi pe viu, intr-un spatiu atat de restrans, e chiar uimitor.


Mai pe intelesul tuturor: intra apa intr-un portal, strabate un curs subteran la care turistii au acces si iese in cascada Evantai.

Ne continuam traseul spre izbucul Galbenei, nu neaparat sa-l vedem, ci ca ne era sete si am ramas fara apa.


Incepe o portiune cu poteca mai accidentata, dar amenajat cu cablu. Nimic periculos pentru noi.

A se observa reactia lui Adi :))


In actiune








La izbucul Galbenei facem o pauza de masa si de odihna, inainte de lungul urcus spre avenul Bortig.


Aici firul povestii se intrerupe, deoarece a fost un urcus destul de obositor prin padure. Trecem de saua cu pricina si incepem coborarea spre traseul Cetatilor Ponorului.

Adi decide ca se intoarce la masina, e prea obosit sa coboare in doline. Noi, stiind ca pe maine se anunta vreme mai rea si fiind dornici sa ne atingem ţelul, ramanem la planul stabilit. Noi ne-am revenit in coborare spre traseul Cetatilor, insa Adi, nu. Pentru el era prima iesire mai "sanatoasa" din acest an.

Din pacate (si mai ales din cauza marcajului deficitar), pierdem coborarea spre dolina 3 si continuam pana la coborarea spre portal.


Incepem noi sa ne gandim ca nu suntem in coborarea spre dolina 3 cand vedem domnisoare in sandalute, desculte sau domni in papucei de guma. Totusi, nu ne prea venea sa credem ca am gresit ceva.

Insa, in momentul in care dam la belvedere asupra portalului...


...pe langa fiorul care ma trece din cap pana in picioare si ma face sa raman cu gura cascata (eu le vad pentru prima data, Moni le revede dupa mult timp), incercam sa ne dam seama unde am omis ceva. Tot nu ne iese. Invartim harta in toate partile, dar degeaba.

Coboram spre portal, iar cand am vazut marcajul spre dolina 3, ne-am dat seama ca undeva am omis devierea. Eh, cu atat a fost mai mare surpriza vederii portalului, cu cat nu ne asteptam sa dam sus, la el, ci la baza lui. Nu pot spune decat ca e imens si spectaculos. Restul sunt... vorbe goale daca nu vezi cu ochii tai.


Trecere spre dolina 3


Fiind deja prea obositi, dupa 8 ore trecute deja pe traseu, nu mai coboram, ci ne intoarcem spre masina, pe acelasi traseu pe care am coborat, prin fata portalului.




Ajunsi la masina dupa 9 ore de traseu continuu, cadem in fund pe izolire si ne odihnim, bucurosi ca ne-am atins obiectivele pe ziua de azi. Pana sa ajungem la masina, am trecut prin vesela poiana Glavoi, unde muzica suna din plin si gratarele sfaraiau.

Cum nu e loc de noi in asemenea loc si aveam nevoie de odihna dupa asa un traseu, nu de muzica mai stiu eu cui, campam intr-un loc retras, savurand un ceai din muguri de brad.

A doua zi, stiind ca vine vremea nefavorabila in a doua jumatate a zilei, ne rezumam la un traseu mai mic. Facem circuitul pe la Balcoane, dupa care coboram in dolina 3, in Cetati si ne intoarcem la drum.

Belvedere Dolina 2


Traind pe muchia... libertatii :)




Coboram in Dolina 3, dupa care in pestera.








Pe urmele razelor caldute


Noi mai pierdem vremea cu pozatul, iar Adi revine la suprafata. Vazand ca apa e mica, am incercat traversarea prin pestera, ca sa iesim direct la portal.

Am trecut culoarul drept fara probleme, insa, la cotitura, cand am vazut ca firul vaii are saritori si cascade, iar portalul inca nu se zareste, trebuie sa recunosc ca eu (Cristi), m-am panicat putin ca un incepator. Usoara stare de spaima n-a fost cauzata de faptul ca am dat de greu, ci de faptul ca eram in miezul pesterii si stiam de prognoza de furtuna pe a doua jumatate a zilei.

Ne-am calmat si ne-am intors fara probleme, trecand peste situatie impreuna, cum am facut-o si o vom face mereu.

Adi anticipase ca o sa trecem prin pestera, insa, cum n-am reusit, ne-am intors prin Dolina 3, spre portal.








Urcam la drum. Aici, ne despartim. Adi merge din nou spre masina sa se odihneasca, noi pelcam spre pestera Caput. Din pacate, apele erau mici, asa ca n-a fost pe atat de spectaculoasa pe cat speram sa fie "valtoarea" de la intrare.


Vazand ca e un traseu ce traverseaza spre poiana Ponor si neavand chef sa ne intoarcem pe drum, il urmam.






Ne cautam un loc comod, pe o stanca si facem o pauza lunga, admirand jocul norilor plumburii. Dupa mai bine de o ora de relaxare in poiana pustie, plecam si noi spre masina, sa nu ne dea Adi disparuti. El sforaia bine-mersi sub un brad :)


Dupa cativa ani de mers pe munte prin locuri stiute si apreciate de putini turisti, dupa zeci de trasee peste coclauri, ajungem si noi sa vedem superlativele Apusenilor. Si nu degeaba le-am numit asa !

O iesire de vis, din care ne intoarcem spre casa multumiti si cu bateriile incarcate.

Si cu sufletele tot incarcate :)