Lună de miere la înălţime

Curăţel - Ineu, Munţii Rodnei,
octombrie 2009


Proaspat căsătoriţi, in floarea varstei si plini de viata, cu pasiunea îndreptată spre salbaticie si natura, unde altundeva puteam sa ne petrecem luna de miere decat pe munte ?!

Lasand acasa neamuri, prieteni si cunostinte dezamagite de faptul ca plecam tot spre salbaticie, ei crezand ca macar de data asta vom sta si noi la o pensiune, in vreo statiune (cah...), pornim spre refugiul Curatel, refugiu de unde am pornit in lungul traseu de 3 zile ce ne-a purtat, inainte cu un an, spre locul in care i-am cerut mana printesei mele.

Un loc frumos, cu putin confort (sa fie macar refugiu, nu chiar cort), nu foarte vizitat oamenii muntilor, intr-un inceput de toamna cam instabil... cu siguranta aveam sa fim singuri prin zona.

Asa ca am pornit, iar dupa ce grijile legate de intarzierea trenului si ratarea legaturilor ne-au fost spulberate, ajungem fericiti in Rodna Veche, undeva pe la 7 dimineata. Mai aveam un pic si picam jos de somn, insa, datorita frigului ce se lasase pe vale, in sat, decidem ca miscarea este cel mai bun lucru.

Pornim infofoliti bine, cu tricou, bluza, bluza de polar, geaca si caciula, aproape ca intr-o dimineata de iarna. Traversam satul adormit si incepem sa urcam spre Capul Benesului, varful ce se afla inaintea refugiului.

Urcarea abrupta din padure ne incalzeste rapid si bine, ajungand sa lasam pe noi doar o bluza si un tricou. Primele raze de soare ne incalzesc si ele si ne molesesc enorm, dupa o noapte nedormita pe tren. Decidem ca pana la refugiu nu ne oprim. Un drum de 5 ore cu gandul doar la dulcele somn de miere de la refugiu :)

Razele de soare risipeau ceata adunata jos in sat, luminau norii inghesuiti ce se aflau spre Pasul Rotunda si dadeau o nuanta tomnatica naturii ce tocmai incepuse sa se coloreze frumos.

Sunt putine cuvintele care pot descrie un asemenea peisaj; pozele vorbesc mult mai bine !


Casuta din povesti


Jos e frig...


...sus e caldut !





Era o dimineata de toamna racoroasa, o dimineata in care, sosirea razelor de soare trezeau totul la viata. Doar noi dormeam in picioare... insa nu destul de adanc, savurand cu varf si indesat privelistile fara precedent :)














Taboul


Alt tablou




Dupa ce dam sus in culme, incepem drumul spre Benes. Varful era inconjurat de nori iar noi ne gandeam ca vom avea din nou ocazia sa respiram acel aer curat, incarcat cu vapori de apa.


Din cand in cand, cate un caine ce nu avea somn ne latra cu sufletul la gura; cum ne permitem noi sa ii calcam teritoriul ? :)

Ne mai intalnim cu niste ciobani carora le dam "ziua buna", stam putin de vorba si plecam mai departe




Traversam Capul Benesului, prin padure, un traseu pe o frumusica poteca de munte cu un superb miros de rasina si conifere. Din cand in cand, norii in care intram ne mai racoresc putin si ne curata plamanii.



Avand destul timp la dispozitie si vazand ca soarele straluceste frumos dupa ce am iesit din padure, facem o mica pauza de povestit una-alta, pauza in care daca unu din noi nu spunea "mai plecam de aici azi ?" acolo adormeam, la caldurica razelor de soare :)

Asa ca pornim mai departe, spre refugiu. La iesirea din padure zarim Ineul in nori. Toata creasta Ineu - vf. Rosu era in nori. Nu se arata prea bine, insa noi ne incredem in prognoza meteo ce se anunta bunicica.


Stanele de la altitudine erau parasite, padurile erau linistite iar la refugiu nu se arata nicio miscare; muntele era doar pentru noi. Pentru scurte momente, vf. Ineu iesea din nori pentru "a lua o gura de aer", dupa care se acoperea la loc.


Dupa ce ajungem la refugiu, ne instalam patul nuptial in singura camera pe care a lasat-o Salvamontul deschisa, dupa care scoatem hainele groase ca era racoros inauntru si ne intindem putin in sacul de dormit. Si-am dormit ca dusi...

Ne ridicam pe la 6, am facut mici plimbari prin jurul refugiului dar nimic mai mult. Am verificat izvoarele; cel principal era secat complet, dar norocul nostru a fost ca cel secundar scuipa un firicel de apa cat sa nu murim de sete. Era ceva nu chiar frumos sa ne intoarcem in fiecare zi dupa apa pana sub Benes.

Ne mai invartim prin refugiu pana la ora apusului, dupa care iesim afara sa il urmarim, in speranta ca ne vor lasa norii; cum vorba spune... "cine nu risca, nu castiga"


Planuri in departare...


Cadem intr-un somn adanc, la caldurica sacului de dormit.

Dimineata devreme, undeva pe la 6, dupa cateva ore bune de somn, ma sucesc in sacul de dormit ca nu mai pot dormi; ies afara cu aparatul foto, in speanta ca nu am pierdut rasaritul dormind.

Am prins exact momentul cand soarele se lupta cu norii, iar dun lupta acestora singurul castig au fost cateva frumoase nunate rasaritene pe bolta cereasca.




Ma mai cuibaresc vre-o ora in sacul de dormit, la caldura, dupa care se trezeste si Moni. Afara fiind o vreme nu chiar buna pentru planul pe care il aveam noi, lenevim in patul nostru nuptial, povestind una-alta. Aveam de gand sa facem un traseu zi-lumina, plecand de la refugiu, pe Coasta Neteda, pana pe vf. Omului de unde aveam largi privelisti spre zonele montane unde ii cerusem mana cu un an in urma.

Din pacate, ne vom multumi doar cu un urcus pana pe vf. Ineu, asta daca ne va lasa vremea.

Ne invartim pe langa refugiu, pozam diferite lucruri, jucam diferite jocuri care sa ne ocupe timpul, povestim diferite chestii ca sa ne mai distram, vorbim si planuri mai serioase de viitor... cam tot ce ar trebui sa cuprinda o luna de miere, dupa parerea noastra.




Pe la ora 1-2 dupamasa decidem sa ne plimbam putin pana pe vf. Pe Curatel, din apropiere, iar daca vremea ne lasa pana pe vf. Ineu, daca nu, ne intoarcem. Cineva acolo sus ne iubea, pentru ca, imediat dupa ce pornim, norii se mai risipesc iar calea ne e luminata de razele soarelui.

Atat de placut incat pierdem vremea la cules de merisori, care acum erau copti bine.

Cand toate potecile duc in acelasi loc...






Cu cat urcam mai sus, se vedea tot mai mult cin creasta Rodnei; Coasta Neteda cu vf. Omului, iar cand suntem deja destul de sus, trio-ul format de Vf. Laptelui, Puzdrele si Pietrosul.




Pe masura ce urcam, vantul se inteteste puternic iar norii ne cam inchideau vizibilitatea din cand in cand. Frigul tomnatic incepe sa se faca simtit, iar mainile erau scoase din buzunar doar pentru a mai face cate o poza.

Lasam in dreapta noastra vf. Ineut luminat de soare, iar noi urcam pe Ineu.






Ajunsi sus pe varf, cautam ferestrele dintre nori pentru a admira creasta Rodnei ce se intinde spre vest.




Intre reprizele de ceata si soare, ne cuibarim dupa creasta sa nu ne sufle vantul, un vant taios care iti intra pe sub piele, pana in oase cateodata...

In amintirea iesirii din urma cu un an de acum, am facut o poza pe Ineu, din nou impreuna, insa acum ca sot si sotie. Numai eu stiam ce e in sufletul meu, cand stiam ca de pe Ineu, spre Pietrosu, mai aveam 3 zile sa imi stapanesc emotiile, ca apoi sa ii spun verde in fata ce vreau de la ia, in viata asta :)

Amintirile frumoase sunt cele care nu mor niciodata...

Vf. Ineu, iunie 2008, un "el" si o "ea", cu 3 zile inainte de momentul adevarului :)


Vf. Ineu, octombrie 2009, o familie :)


Dupa ce norii ne invaluie din nou, facand o traditie deja in a ne acompania pe Ineu, pornim in coborare spre refugiu. Cum am luat-o in jos, vantul spulbera creasta norii peste creasta cu o viteza nemaivazuta pana acum de noi. Cateodata, cand o rafala ne lovea din spate, fiind in coborare, faceam 3 pasi odata, in loc de 1.

Coboram repede, pana trecem de Saua cu Lac, zona de unde iesim din nori si ne incalzim ca soparlele la soare; de aici, ne-am plimbat in jos, admirand peisajele inconjuratoare.






Din nou, un apus frumos colorat ne incanta seara, lasandu-ne sa ne cuibarim in sacul de dormit cu o imagine frumoasa in minte...


... si patul nostru nuptial :)


Din nou, cadem intr-un somn profund, visand la o zi insorita...

Dimineata, visele ne sunt spulberate de norii grosi, tomnatici, care invaluiau creasta. Nu mai avea niciun rost sa mai ramanem doar de dragul de a sta in refugiu, asa ca decidem sa ne intoarcem.

Pe cand ne impachetam si facem curat in camera, sa lasam asa cum a fost (ba chiar mai mult, la geam am pus 2 saci de rafie pt ca cei vechi erau distrusi, asa ca nu mai tragea curentul; daca toti ar lasa refugiul macar cum l-au gasit...), vedem in zare un grup de cateva persoane; ne gandeam ca sunt ceva turisti, insa cand s-au apropiat se vedea sigla Salvamont si aveau si un cal cu ei ce tracta materialele.

I-am asteptat, am stat cu ei de vorba, ne-au servit cu ceai cald si am mai primit niste informatii legate de aceasta zona iarna (planuri pt un urcus iarna). Le-am aratat cum am lasat refugiul, cum am reparat cat am putut la geam, etc... spunandu-le ca, daca toti am face la fel...

Insa au si ei dreptate, au lasat ani buni deschis refugiul si au vazut cum se degradeaza pe zi ce trece, asa ca au decis sa il amenajeze si sa il inchida; totusi, o camera va ramane deschisa pentru noi, turistii simpli.

Dupa toata discutia le spunem ca trebuie sa plecam, sa prindem si noi trenul spre casa, asa ca le multumim de cazare si pornim, in plimbare, spre Rodna Veche.

Vremea era mohorata, norii au cuprins toata creasta si se lasau pana aproape de refugiu; erau nori grosi, strat compact ce aduce ploaia mocaneasca, asa ca ne-am indepartat rapid de zona crestei.




Dupa Capul Benesului, vremea era mai acceptabila, cu nori la inaltime, insa cu o temperatura sesizabila mai calda, asa ca ne-am plimbat in voie pana jos in Rodna Veche, cu mici pauze de admirat si lenevit.

Intr-una din pauze, pe cand mancam, observ ceva: nici nu ne-am casatorit bine, nici nu ni s-a terminat luna de miere, ca Moni, aici, in salbaticia inaltimilor, a si reusit sa ma "insele" deja cu cineva :)

Sarutul dulce al diminetilor de toamna...




Mai facem o mica pauza inainte de a cobora in sat, pe un plai verde impanzit de cateva margarete mici. De aici, pana jos in sat, iar mai apoi pana acasa, timpul a fugit, vrbind una-alta despre cele 3 zile frumoase pe care le-am avut pe munte.




Desi a fost o luna de miere cu totul altfel fata de cele obisnuite, desi a durat ceva cam putin datorita vremii potrivnice care a fost, desi refugiul nu ne-a oferit confortul pe care il asteptam pentru ca era inchisa una din camere, totusi, a fost luna de miere perfecta pentru noi.

Salbaticia si frumusetea ofrita de inaltimile montane, singuratatea de care am avut parte timp de 3 zile, momentele petrecute impreuna, totul s-a legat cap la cap pentru a ramane cu niste amintiri ce nu pot fi uitate vreodata.

Toata lumea se invarte in jurul acestei luni de miere, pentru a fi perfecta, mai stiu eu pe unde in strainatate; de ce ? de ce sa nu mergem in locuri simple, frumoase si la sufletul nostru ?

De ce sa acordam atata atentie catorva zile petrecute undeva ?

Nu, nu are rost prea mare, decat pentru niste simple amintiri, pentru ca, asa cum imi spunea cineva, odata, intreaga viata ar trebui sa fie o luna de miere.

Asa sa si fie !