Cu picioarele la răcoare

Cheile Sighiştelului şi Cheile Jgheabului,
iulie 2011

Anuntandu-se o prognoza cam nefavorabila si cu atentionare meteo de la INMH, ne hotaram totusi, impreuna cu Dani si Lia si Leo sa plecam de vineri dupamasa spre barajul Vida, unde sa petrecem o seara la foc (dupa o baie buna in baraj).

Broscute la apa

(Ne-a pozat Lia, cu o incredibila tarie de a rezista sa nu intre in apa; noi restul ne-am lasat convinsi de apa buna si racoroasa.)

A urmat o seara cu foc si cantece fara chitara, pana cand atentionarea data de INMH si-a intrat in rol. Pe la 12 noaptea, cu o furtuna sanatoasa.


Dimineata, peste tot era noros, insa decidem sa dam o sansa macar cheilor Sighistelului. Ajungem pe vale, ne echipam cu sandale si o luam amonte. Desi era noros afara si nu mai era chiar canicula dupa ploaia de aseara, a fost placut sa ne balacim cu sandalele prin apa vaii.


Urcam spre pestera Corbasca, un urcus accentuat, cu poteca plina de grohotis si nerecomandat sandalelor cu care eram incaltati toti. In sus am mers cum am mers, dar in jos a fost mai distractiv :)

Pestera adaposteste un frumos lac inconjurat de mici concretiuni si niste coloane si stalagtite-stalagmite, pe o galerie secundara. Leo a surprins mai bine Lacul de Cristal, din pestera Corbasca.






Dupa ce ne-am distrat la coborarea spre vale, mergand mai mult in fund decat in picioare, pornim mai departe amonte, pe o vale invadata de cazaturi. Evident, avea si valea frumusetile ei. Brusturi uriasi printre care te simteai ca-n jungla, cursuri repezi si pitoresti de apa si o padure de culoarea verde crud.


Jungla de pe Sighistel


Ajungem la portalul pesterii Dracoaia, unde pozam frumoasele gururi uriase si pline cu apa.


Oglindirea monstrului din pestera. Cand am ridicat lanterna si aparatul sa pozez pentru dovada, a disparut :)




Continuam spre pestera Pisolca, unde curiozitatea ma indeamna sa ma balacesc ceva mai mult si sa-i explorez cotloanele, pana cand piciorusele inghetate ma indeamna spre iesire.




Continuam spre canionul Sighistelului, cireasa de pe tort a acestei vai.








Un canion frumos si ingust, cu pereti care se ridica mult, mult, mult...




Alungati de gratarele care sfaraiau, muzica asurzitoare si tipetele turistilor de la intrarea de pe vale, cautam refugiu putin amonte, dupa primele meandre ale vaii, unde putem savura susurul apei si focul, in liniste.

A treia zi plecam spre Pietroasa, de unde o luam spre cantonul Pauleasa, aici lasandu-ne aval spre cheile Jgheabului, un obiectiv turistic mai putin cunoscut (fiind nemarcat) din Padis.

La primul contact cu valea ramanem toti cu dintii stransi. Era al naibii de rece ! Atat de rece incat ne dureau picioarele la cea mai mica traversare. Nu degeaba valea iese din izbucul Galbenei undeva la vreo 3 km amonte. N-are timp sa se incalzeasca prea mult.

Continuam, sarind din piatra in piatra si stand cat mai putin in apa, sperand ca ne vom obisnui cu ea, in cele din urma.




Cum spuneam, din piatra in piatra :)


Iar unde nu se poate, spor la balacit :)




Trecerile de apa devin tot mai dese, dar si peisajul, tot mai salbatic, cu pereti din ce in ce mai apropiati si mai mari.


Incep sa apara ici-colo mici cascadute si cursuri repezi de apa, care fac deliciul fotografilor.


Trecerile salbatice fac deliciul tuturor :)




Aici a fost cea mai lunga trecere prin apa. Noroc ca deja eram obisnuiti cu apa; mai bine zis, nu mai simteam frigul :)


Dupa aceasta trecere urmeaza o alta portiune impresionanta, cu pereti de stanca grandiosi.




Covorul multicolor pe care ne mai incalzeam piciorusele


De aici incepe actiunea adevarata, cu treceri de apa in zone in care curge repede, face mici cataracte, ne tinem de pereti si trecem cateva saritori.


Incotro ?!


Fiind cap de coloana, s-a lamurit singura :)


Si o urmeaza si gasca vesela :)




Canionul






Dupa ce trecem de aceasta stramtorare a peretilor, observam ca valea se domoleste, asa ca ne intoarcem. Manati de gandul ca trebuie sa urcam panta abrupta a versantului pana la drum, dupa care sa continuam prin caldura si pe monotonul drum pana la masina, decidem sa ne intoarcem tot pe vale, profitand mai departe de racoare si de frumusetile oferite de ea.








Inca putin si iesim la soare


Si, in final, aruncam o ultima privire, pe ziua de azi, la minunata si racoroasa vale a Jgheabului.


A fost o iesire reusita, in care atentionarea meteo ne-a deranjat doar somnul, iar traseele au fost excelente, pe doua dintre cele mai frumoase si salbatice vai din Apuseni. Daca mai punem in calcul ca altii se topeau in oras, chiar si dupa furtuna, iar noi ne racoream 3 zile la rand, putem spune ca ramane chiar o amintire de neuitat.

Cum altfel sa numesti asa o vale ? :)