Acolo unde visul intalneste paradisul

Munţii Retezat,
iunie 2010

Stam deja de cateva zile bune si asteptam o imbunatatire a vremii, pentru a pleca spre munte. O mica fereastra favorabila in prognoza meteo ne pune cu fundul in primul accelerat (defapt un schimb de mai multe trenuri) spre Ohaba de Sub Piatra, de unde urma sa ne ia un microbuz.

Este incredibil de placut a te simti din nou pe drum, spre muntii mari, unde racoarea inca mai domneste (si domneste bine, nu gluma !)

Microbuzul ne duce pana in Nucsoara, insa nenea ne zice ca are un drum pana la Carnic la cabana peste vreo 2 ore, asa ca daca il asteptam, ne duce. Eviedent ca am profitat si am sarit peste parcurgerea celor 7 km perpedes pana la cabana.

Asa ca ne-am trantit cortul in centrul satului, langa o tentativa de magazin mixt (ca mai apoi sa ne dam seama ca era un birt), pe primul plai verde pe care l-am intanit; si somn de voie, ca dupa asa un drum lung eram obositi. Peste 2 ore, cand ne trezim, nu mai erau vioi doar cocosii ca atunci cand ne-am culcat, ci intreg satul misuna din stanga in dreapta: masini, carute, nane si mosi de toate tipurile, iar pe cand scoatem capul din cort, din magazin (adica birt) ies vreo 2-3 mosnegi parfumati...

Lasand deoparte "rusinea" care ne-a cuprins, ne strangem cortul, il asteptam pe nenea cu microbuzu si in scurt timp suntem la cabana Carnic, situata la poalele retezatului, de unde incepem urcusul pe munte.

Dupa o mica vizita la cascada Lolaia, mergem mai departe pe drumul pietruit, pana dam de marcajul spre cabana Gentiana. Un pod peste valea Stanisoarei face intrarea in traseu, iar de aici, pana la cabana, intreg traseul a fost un "sari din stanga-n dreapta si invers" din piatra in piatra, peste o sumedenie de parauri firave, provocate de ultimele 2 saptamani de ploi. O natura fresh, uda, racoroasa... o adevarata placere de a te plimba.


Facem o mica pauza la cabana Gentiana, dupa care continuam pe valea Pietrele, spre destinatia finala Lacul Bucura, sub un plafon de nori cam amenintatori. De la Gentiana iesim depasim limita padurilor, iar dupa un scurt trasu zig-zag printre jnepeni, avem primele privelisti spre creasta in lupta cu norii.


Cativa picuri ne sperie, iar cand vedem ca situatia devine serioasa, punem cortul pe un plai verde, pentru a avea un adapost in caz ca porneste mai tare. Si a pornit ! O furtuna de zile mari, urmata cu o ploaie mocaneasca de 2 ore ne-au tinut in cort.

Stim ca este rezervatie, insa cum in urma noastra nu avea sa ramana decat putina iarba culcata iar afara nu era placut deloc sa stam atata timp, am pus cortul; pana una alta, si cei care puteau sa ne prinda, veniti in control, tot oameni sunt si ei, nu... ?

Si pornim mai departe, spre Curmatura Bucurei si spre lac.


Isi fac aparitia primii rododendroni, iar dupa altitudinea si starea lor ne dam seama ca urmeaza 3 zile sa ne bucuram de prezenta din belsug a acestora.


Dupa furtuna creasta s-a mai eliberat de nori, lasandu-ne sa ne bucuram de primele privelisti alpine. Cu toate ca de 2 saptamani a plouat non-stop cam in toate masivele de peste 2000 de m, intalnim inca petice de zapada. Iar odata cu acestea si rododendronii, aveam deja elementele esentiale ale unei poze clasice primavaratice, din Retezat.






Urcam in Curmatura Bucurei, iar cand ajungem sus, dupa 1200 m diferenta de nivel urcata azi, privirile ne sunt rasplatite cu privelistea "oceanului alpin".




Ne montam cortul si ne multumim cam cu atat pe ziua de azi, deoarece ploaia incepe iar si ceasul era destul de tarziu.

A doua zi ne trezim cu un cer senin, patat de cativa norisori, asa ca ne echipam repede si plecam spre Lacul Zanoaga, avand in plan ca, la intoarcere, sa strabatem Creasta Slaveiu. Traseul ce urca spre saua Judele merge pe marginea renumitei salbe de lacuri, printre sumedenia de rododendroni, flori galbene de vale si gentiene.






Clasic de Retezat




Ajunsi aproape de Taul Agatat, intalnim o pata mai mare de zapada. Pe cand sa ajungem pe malul lacului, avem surpriza de a-l intalni pe jumatate inghetat si inconjurat cu zapada. Dupa atatea ploi ne miram ca inca a mai rezistat...






Tot traseul dinspre Judele, spre Zanoaga, privirile ne stau fixate spre Muntii Godeanu si Tarcu, a caror bolta este si ea patata cu norisori albi, pufosi; si, desigur, pe covorul de rododendroni si pe ochisorii albastri ai muntelui.






O plimbare acolo unde linistea-i asurzitoare


Covorul si decorul pufos




Ajungem intr-un punct de unde putem admira tabloul alpin al Lacului Zanoaga, iar de aici ne intoarcem inapoi, spre saua Judele.




Ajunsi in sa, urcam spre vf. Judele, pentru a admira panorama oferita de acesta. La intoarcere, dupa ce urcam pe prima proeminenta a Crestei Slaveiu, decidem sa ne intoarcem deoarece dinspre sud se apropiau nori amenintatori de negri, iar cum perioada este una potrivita furtunilor si creasta este putin cam salbatica pentru a te retrage, recurgem la alegerea inteleapta (si totodata, neplacuta) de a ne intoarce la cort.






Ajungem la cort, insa dupa ce stam mai bine 2 ore si vedem ca norii nu vin mai aproape de noi ci raman peste Slaveiu (dar nu ploua nici pe creasta, insa mai bine in siguranta decat sa ne para rau apoi...), decidem sa facem o plimbare pana in Curmatura Bucurei. Vazand ca vremea se mentine acceptabila, trecem si peste vf. Custura Bcurei, ca mai apoi sa coboram prin Caldarea Berbecilor spre cort, printr-un lan intins de rododendroni viu colorati, avand Creasta Slaveiu ca fundal.




Ajungem la cort exact inainte sa inceapa sa ploua, asa ca gatim afara cat putem, iar restul timpului ne refugiem in cort, protejati de vantul care sufla ca nebunul. Dupa furtuna, cateva ipostaze "cetoase" ii urnesc pe fotografi sa iasa din cort, insa imediat dupa aceea tabara de baza se pregateste pentru somn.










A treia zi, avand placerea, din nou, de a porni pe o vreme buna, ne hotaram sa urcam direct in Creasta Slaveiu, insa prin partea opusa de saua Judele, pentru a profita de vremea buna inca de la inceput. Astfel, pornim agale printre lacurile Lia si Florica, unde niste vaci pasteau in voie, iar 2 taurasi se harjoneau fara pasare ca 2 necunoscuti le taiau calea.










Incepem astfel parcurgerea crestei mult dorite, avand ca priveliste, spre nord, intreaga caldare a Bucurei, dominata in fundal de impozantul vf. Peleaga.






Singura capra neagra pe care am vazut-o, iarasi, in Retezat...




Creasta nu prezinta prea mari dificultati, atata doar ca poteca nu exista peste tot, in mare parte fiind nevoiti sa sarim din piatra in piatra si sa ne cautam singuri traseul. Insa ce poate fi mai frumos decat a urma o creasta, pe asa o vreme, cu privelisti ametitoare in stanga, spre Godeanu - Tarcu, in fata, spre Judele - Bucura si in dreapta, spre Peleaga - Papusa...






Dupa ce trecem de vf. Slaveiu, facem o maaaaaaaaaare pauza de admirat, sa ne saturam de privelistea alpina de care avem parte (nu ca ne-am satura, la propriu vreodata...). De aici avem parte de cea mai frumoasa panorama alpina pe care am vazut-o vreodata, o adevarata delicatesa pentru privirile noastre.

Panorama de vis (180 de grade)






Coboram spre Taul Agatat, urcam pe marginea unei limbi de zapada spre Taul Portii, iar de aici, peste vf. Bucura, spre vf. Retezat, pentru a admira caldarile nordice.


Ne oprim la jumatatea urcusului spre varf, unde facem o pauza la fel de lunga ca precedenta; la ce priveliste am avut, a fost greu sa o luam iar din loc...








La intoarcere, dupa ce pozam valea Stanisoarei dominatata de vf. Retezat si interminabila Culme Lolaia, unde depanam niste amintiri din anterioara tura de pe aceste meleaguri, facem o scurta pauza pe vf. Bucura.





Privind doar spre sud, spre sumedenia de culmi semete, uitam ca norii pot sa apara si dinspre nord, asa ca suntem treziti la realitate de un usor tunet, iar cand vedem ce "norisor" negru vine dinspre vf. Retezat, o luam din loc spre cort, in coborare. Ploaia ne prinde la mijlocul traseului, insa mai mult ne-a speriat decat ne-a udat. Cu toate astea, 2-3 picuri si vantul rece ne-au facut sa ne repezim la cort, la hainele groase si uscate.

A patra zi, deoarece vremea nu ne permite sa ajungem pana spre Papusa si Portile Inchise, ne multumim sa plecam pe la ora pranzului spre vf. Peleaga, ca mai apoi sa lenevim din metru-n metru, printre palcurile de rododendroni, pe traseu spre Taul Portii, ascultand Radio Gorj :))

Insa nu ne-am putut bucura prea mult nici de aceste momente, deoarece, dupa cel mult 15 minute vantul si racoarea isi spuneau cuvantul, iar de aceea am recurs la o procedura "mergem 10 minute, lenevim 10 minute", ca doar suntem in concediu :)














In cea din urma zi, deoarece trebuia sa fim jos de pe munte la ora 12, pentru a prinde microbuzu spre tren, urcam cei 200 de m diferenta de nivel pana in curmatura Bucurei din greu, datorita vantului din prora care sufla de nebun...

Coborarea de 1200 de m diferenta de nivel, pana la cabana, cu o pauza cu tot la Gentiana, am facut-o in 3.5 ore, intr-un mic mars asa de final de tura :)

Daca m-ar intreba cineva cand este perioada perfecta de mers in Retezat, ce i-as raspunde ?!...

Daca vrea petice de zapada, iarba de-un verde crud, rododendroni si gentiene in floare, nori pufosi pe fundalul cristalin al cerului si o liniste deplina, acum este momentul; luna iunie isi arata frumusetile in toata splendoarea lor, pentru oricine doreste sa le caute !

Bineinteles, odata cu acestea vine si riscul furtunilor severe de vara, insa este un risc pe care, unii dintre noi, ni-l asumam pentru a avea ocazia de a trai asa ceva... (probabil singurul minus al acestei iesiri a fost permanenta frica a norisorilor pufosi care se adunau pentru a face scandal).

De multi ani visam sa ajungem aici, in aceasta perioada si sa prindem asemenea conditii meteo/foto. Si a fost o experienta ca niciuna alta pana in prezent...


E greu sa explici in cuvinte ce simti si traiesti acolo sus... unde visul intalneste paradisul !