Zăpadă pufoasă de decembrie, în Vlădeasa

Munteni - Seniu Mare (culmea Scoruşeţului),
decembrie 2010

Am plecat cu Lia si Leo spre Munteni (com. Bulz) sa ne bucuram de prima zapada mai sanatoasa a acestui sezon. Debarcam in sat, la poalele culmilor montane modeste, echipati corespunzator temperaturii de -11 grade de afara.

Pornim pe culmea pe care isi insira casele catunul Dragusu, avand in plan sa iesim apoi in platoul carstic care se afla intre acest catun si varful Seniu Mare, un platou care, dupa spusele Liei, ar trebui sa fie pitoresc si impanzit cu salase de vara.

Zapada si vremea au fost mai mult decat minunate. Soarele stralucea in voie pe un cer curat ca sticla, iar zapada masura de la 10 cm in vale, pana pe la 20-25 de cm in platou si pe vf. Seniu; o zapada pufoasa de vis, numai buna de tarat picioarele prin ea.




Din cand in cand vantul mai adia putin, scuturand copacii incarcati cu zapada, oferind o imagine feerica, de basm chiar.






Dupa ce strabatem un drum forestier, iesim in platou, unde privelistile ni se deschid. Multe salase de lemn, folosite in sezonul cald, care acum sunt parasite, insa foarte pitoresti, risipite ici-colo prin poieni.










Gasim inscriptii ciudate, realizate probabil de extraterestri :))


Batem un traseu care inconjoara modestul platou pe marginile sale, ca mai apoi sa incepem urcarea spre vf. Seniu.


Farmecul Apusenilor e pretutindeni...


... si ne incanta privirile


In urcus spre varf, ni se dezvaluie, incet-incet, intreg platoul. Un simpatic platou carstic, situat printre culmile cu substrat cristalin si vulcanic ale Scorusetului, unul dintre cele mai mari varfuri din muntii Vladeasa.

Ciudata asezarea acestui platou, deoarece in toti muntii Vladeasa nu se intalnesc asemenea platouri cu vai dolinare. E mai mult specific Padurii Craiului, insa, cum e situat intre Padurea Craiului si masivul Vladeasa, probabil putem trage concluzia de aici ca se aseamana cu amandoua masivele.

Ajungem in padurea ingreunata de chiciura si zapada :)








Ajunsi pe vf Seniu, pe culmea principala dintre Vladeasa si Padurea Craiului, avem largi privelisti spre ambele zone. Inaltimile ceva mai mari ale Vladesei ne atrag parca, insa, cand ne gandim ca acolo vantul e si mai salbatic, parca e bine unde suntem :)


Dupa ce ne-am saturat de clatit ochii cu privelisti hibernale, coboram pe un picior abrupt direct pana intr-o sa, de unde, pe curba de nivel, traversam o padure de conifere incarcata cu zapada si iesim in alt catun, pentru a ne indrepta, incetisor, spre masina.


Pentru toti cei care nu cred in existenta lui Mos Craciun si a spiridusilor lui, vom dezvalui misterul.

Am gasit casutele spiridusilor ! :)


Coborarea o facem cam anevoios, prin poieni batute puternic de vant, peste gardurile satenilor si pe unde am mai apucat, serpuind mai departe printre alte case risipite hai-hui.




Cine nu si-ar dori asa o casuta de vara, cu asa o priveliste ?!


In versantul opus, culmea cu catunul Dragusu, pe care am urcat dimineta.




Pana sa ajungem jos in vale, luptandu-ne cu gardurile, panta ceva mai abrupta, padurea si zapada pufoasa care fugea de sub picioarele noastre, Lia a fost singura castigatoare, restu tragand fiecare cate o cazatura; amuzanta, desigur, ca doar stratul de zapada era un bun amortizor.

A fost o iesire la prima zapada a acestui sezon, o iesire frumoasa in care ne-am delectat si ne-am bucurat de maruntele (dar minunatele) privelisti ale culmilor impanzite cu case, risipite prin poieni.

În dumbrava minunată, unde toamna-i fermecată

Dumbrăviţa de Codru, munţii Codru-Moma,
octombrie 2010


Amintindu-ne de o invitatie mai veche la o seara haiduceasca undeva in varf de deal, de la Dani, o acceptam repede si plecam spre Dumbravita de Codru, o mai veche destinatie inca neatinsa de noi. Plecam pe o ploaie mocaneasca de toamna, intram in defileul Crisului Negru cuprins intre localitatile Soimi si Borz, dupa care imediat parasim drumul asfaltat si ne angajam in urcarea spre Dumbravita de Codru.

Culorile toamnei ne sar in ochi, insa datorita vremii nefavorabile, nu facem oprire si plecam direct spre casuta. Cand ajungem la ea, ramanem uimiti ca tot ce ni s-a spus s-a adeverit.

O casa traditionala mica, avand haine vechi, un tulnic si diferite ornamente care atarnau pe perete, o soba de teracota cu plita, lazi de zestre, paturi cu paie si, nu in ultimul rand, iluminatul incaperii cu ajutorul unei lampi. Niciodata n-am trait un sentiment mai rustic decat acesta !

Dat fiind faptul ca ploua in continuu, fara a ne da niciun ragaz de a iesi la o mica plimbare, ne multumim a ne odihni in casa sau pe prispa ei, incercand sa imortalizam cat mai bine efectul rustic al acesteia.




Iar cand a venit seara si lampa si-a intrat in mana, am decis ca e timpul sa chemam menestrelii pentru a insufleti atmosfera din casa. Si ce-au mai insufletit-o... :)


Pe langa tara domnita cu chitara-n brate, a mai fost si un tanar domn cu un fluier si o tobita. Ce amintiri, ce melodii, ce atmosfera !

Sub efectul licorilor bahice, instrumentele s-au inmuiat si au incetat a mai canta cum trebuie :)) asa ca ne-a furat somnul in patul cu saltea de paie... Pana in toiul noptii cand, sub grasul de Cristi, s-a desprins o scandura si l-am gasit picat printre scanduri. Motiv de a rade a doua zi, insa atunci, pe moment, toti am fost in picioare in nici o secunda, speriati de trosnitura si gandindu-ne sa nu fi picat acoperisul pe noi.

Cu emotii din cauza prognozei favorabile pentru a doua zi, ne trezim entuziasmati la ora rasaritului. Cand scoatem capul pe geam si vedem o ceata groasa de-o taiai cu cutitu in felii, am ramas dezamagiti. Am facut o cafeluta, am facut curat si am plecat la o plimbare.

Am facut un circuit care inconjoara, pe margini, platoul carstic Dumbravita de Codru, cu plecare spre vf. Zbarcioaia si retur spre biserica din centru, iar mai apoi, tiptil si incetisor, spre casa.

Toamna isi arata culorile cum nu se putea mai bine. Zeci de nuante, care mai de care viu colorate, reliefandu-se prin ceata diminetii de toamna.


Un cuptor de paine, uitat de lume...






Rosu-aprins de Dumbravita


Din apropiere de vf. Zbarcioaia, spre capatul opus, unde se afla biserica


Pe masura ce se apropia ora pranzului, razele de soare strapungeau tot mai des stratul gros de nori, ca mai apoi, spre dupamasa, sa fie chiar bine, caldut, cu un cer mai mult senin decat noros.


Probabil una dintre singurele ţărăncuţe pe care le mai puteti gasi p-aci :)


Cine a spus ca doar vedetele au covor rosu ?












"Indiferenţă"

... din pacate, tot mai des intalnim acest peisaj prin satele de sus, unde tinerii si batranii au plecat, fiecare pe cai diferite. De ce toata lumea e atrasa de "mirajul traiului la oras" ?!

El si nimeni altul




Moni si-un ol :)




Dupa ce toata ziua am umblat pe coclauri, bucurandu-ne de lumina si culorile tomnatice pe acest platou carstic, la plecare, facem o pauza la falnicul turn de la Soimi.




O parte din muntii Codru-Moma, cu defileul Crisului Negru in prim-plan




A fost o plimbare tomnatica scurta, dar frumoasa, pe un platou micut ca si dimensiune, dar plin de culori tomnatice vii, ba cu ploaie mocaneasca, ba cu soare caldut si, desi stiu ca ma repet, am sa reamintesc acea casuta rustica, traditionala, acel sentiment unic trait pe aceste meleaguri.


Dumbravita de Codru, acea mica oaza de liniste din muntii Codru-Moma.