În căutarea locurilor răcoroase şi frumoase

Am sa relatez doua scurte iesiri din Muntii Padurea Craiului, iesiri disperate de a cauta putina racoare in aceste toride zile de vara...

August 2010

Valea Mişidului şi peştera Moanei

!!! Trecerea in zona neaccesibila turistilor a pesterii Moanei nu e recomandata pentru cei neobisnuiti cu pasajele mai dificile, apa rece si multe alte situatii specifice pesterilor. Inaintarea se face pe proprie raspundere.

Impulsionati de o dorinta mai veche si de caldura de afara, pornim prin cheile Misidului, Suncuius, spre pestera Moanei. Avem in plan ca, pentru prima data, sa trecem de stramtorarea care pune capat zonei vizitabile turistilor si sa parcurgem mai departe galeriile inundate din perete in perete de racorosul curs de apa.

Echipati cu sandalute si multa dorinta de racoare, incepem explorarea pesterii :)

Am parcurs galeria meandrata, ici-colo cu mici formatiuni, am trecut de 2 catarari pe coarda si o descatarare pe o scara speologica, iar punctul terminus a fost o stramtorare ceva mai serioasa, unde nu puteam trece din cauza debitului apei care era prea mare.

Ulterior, am aflat ca ar continua mai departe, insa intr-o perioada ceva mai secetoasa vom reincerca parcurgerea ei. Am sa las pozele sa vorbeasca...




Aeriana... dar subterana :)


Gururi mari si pline cu apa












Una dintre portiunile in care o formatiune iti fura privirea, in timp ce erai nevoit sa te bagi binisor in apa, pentru a trece de laculetul de la baza ei :)


Am fost placut impresionati de ceea ce ofera aceasta galerie: lacuri la tot pasul, cateva formatiuni frumoase, cateva pasaje mai antrenante si, nu in ultimul rand, frumusetea de a strabate o galerie cu un curs de apa care coboara ici-colo mici cascadute si strabate o diferenta de nivel semnificativa. O frumoasa experienta care se va repeta mai mult ca sigur :)

Nu in ultimul rand, tot in aceasta iesire, speriati de o furtuna ce isi facea tot mai simtita prezenta, am urcat spre o casuta pe care o stim noi si am savurat aerul curat si frumusetea picurilor de ploaie, timp de mai bine de o ora, de pe tarnatzul casutei :)


Valea Vida şi peştera Topliţa

Plecam intr-o dupamasa spre barajul Vida, unde lasam masina si pornim, in plimbare, spre pestera si izbucul Toplita.

O plimbare lenta, bucurandu-ne de racoarea de care avem parte. Unii dintre noi chiar au facut reclamatii cum ca ar fi prea frig in pestera... cine naiba o inchis caldura ? :))

Cum spuneam, izbucul si pestera Toplita, ultimul strat fosil al sistemului carstic de aici (in ordine cronologica), deoarece am auzit ca ar mai fi inca 2 intrari mai mici, situate mai sus, insa la ce buruieni si urzici erau in poteca, nu ne-am incumetat.




Moni si atarnatorul din tavan










De aici ne-am intors la masina, ne-am lasat rucsacelul si am facut o mica plimbare pe o poteca secreta stiuta de mine :) pana in versantul drept al lacului, de unde am avut o priveliste minunata asupra satului Luncasprie si culmilor inconjuratoare.

E duminica dupamasa iar la baraj e mare forfota. Localnici, turisti, forfota. Sus, in culme, o liniste deplina cutreiera drumul pietruit ce serpuia printre case. Exact linistea odihnitoare de care aveam nevoie :)


Ciubere de Vida :)


Duminica dupamasa pe ulita


Dupa ce ne-am clatit urechile cu aceasta liniste deplina, coboram inapoi, ne luam catrafusele si plecam sa campam pe marginea lacului, la coada sa. Un plai verde pitoresc, la poalele unor pini inalti, admirand unduirea valurilor. Pe cat se poate de pitoresc :)


O seara cu luna plina ne face sa nu ne fie ciuda ca ne-am uitat frontalele in masina, iar seara petrecuta la foc parea, parca, interminabila. Cel putin noi asa am fi vrut sa fie, la cat de frumos era lacul luminat de luna plina, insa somnul ne trage repede in sacul de dormit.

Dimineata savuram o cafeluta, ne ducem bagajele la masina si avem in plan cheile Videi, pentru a ne continua procesul de racorire :)


Inainte de asta, ii spusesem lui Moni ca poteca ce inconjoara lacul, pe malul acestuia si prin padure, este frumoasa. Ea decide ca pe chei am mai fost, asa ca face mai intai asta. Nu ca ne-ar fi luat mult...

Umbra copacilor, zeci de pesti care misunau pe langa mal si multe, foarte multe panze de paianjeni. Pana una alta, o plimbare mai altfel :)


De la coada am continuat spre chei, iar prin chei ne-am balacit in voie, pana cand am fost nevoiti sa ne intoarcem, cu o mica pauza de cules mure. Multe si bune mure :)


Fobia unora dintre noi, omniprezenta in traseul nostru












Cheile sunt printre cele mai salbatice (inca) din Padurea Craiului. Putina lume stie de ele. Insa nu ei ar fi problema principala, ci defrisarile masive care se produc pe versantii inconjuratori. Speram doar sa nu patrunda si in aceasta mica oaza...




Portalul pesterii Sifoanelor, in care vom intra, odata, echipati :)




Reflexie in padurea tropicala


Ne intoarcem pe acelasi traseu, savurand murele care parca ne rugau sa le culegem, dar si linistea deplina a acestei molcome zile de luni. O alta iesire frumoasa in natura, o iesire care ne-a deconectat putin de la viata de zi cu zi.

Recomandam oricui putina racoare in aceasta torida vara :)