Prima excursie a lui Alex

Defileul Crisului,
octombrie 2012

Eh, ca am implinit si noi o luna si jumatate, destul de marisori incat sa ne stim programul si sa nu tipam la tot pasul cand suntem treji. Ajutati si de o zi de toamna calduroasa, nu stam pe ganduri, ci pornim spre defileul Crisului, sa-i aratam lui Alex locul unde s-au cunoscut mami si tati :)

Am lasat-o pe Suzi la sala de sport si am urcat agale pe punctul albastru, pana la belvederea de la pestera Rosie spre cascada Vadu Crisului, cam seaca saracuta. Un traseu pe care-l terminam in 2-3 ore fara sa ne grabim, l-am facut in 5 ore, cu multe multe pauze.

Asta e, cu copil mic n-ai incotro, trebuie sa te acomodezi. Ideea e sa te acomodezi, nu sa te plafonezi :)


Ca o mica traditie, la primul punct de belvedere facem pauza si mancam. De data asta toti trei :)






Ah, ce ma loveste aerul asta curat cand am burta plina.

Ha ! Credeau ca dorm, s-au uitat in alta pare si am tulit-o.La naiba, m-au gasit...





Sa mergem, ca vreau sa vad cascada !
 


Nuuuuuu te uita asa, astea-s ale mele. :))

Mami de ce s-o oprit ?


Si ziceti c-o luam in jos pe crestuta asta faina ?





Mangaiati de ultimele raze de soare, pe ultimul punct de belvedere, ne echipam bine si coboram spre masina cand se raceste. Si brrrrrrrr, ce frigut s-a facut la umbra !


Fiind prima iesire la munte, a fost ceva mai lunguta decat celelalte plimbari. Am incercat sa imbinam traseele cu prichindelul, hobby-ul nostru cu noua "jucariuta". Asa ca am tras niste concluzii.

E adevarat ca nu e usor, trebuie sa fii mereu atent la el. Nu mai ai timp sa faci traseu asa cum faceai inainte, nu te mai poti bucura pe deplin de munte, nu mai e ce a fost. Cel putin deocamdata, la varsta asa mica. E altceva, la fel de frumos.

Dar ce mai conteaza toate astea, cand il priveam cum isi intoarce capul agitat in stanga si in dreapta, uimit de atatea lumini, umbre si copaci care se succed fara incetare prin fata lui ;)