Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg

Vf Vlădeasa,
noiembrie 2011

Si de data asta, acest proverb a s-a potrivit de minune.

Sambata seara ne hotaram sa plecam undeva pe dealuri, Suncuius sau Bratca, sa facem o plimbare de relaxare, sperand ca un deal mai mare sa-si scoata capul din stratul de nori josi. Dimineata, in tren, aproape de Vadul Crisului, vazand ca norii nu se subtiaza, sperantele unei plimbari cu soare sunt spulberate una-doua.

Lia si Leo erau la Bratca si aveam in plan sa ne intalnim undeva pe traseu, sa mai stam de vorba putin.

Amintindu-mi ca la Ariseni era soare sambata, cand in oras era noros, imi pica idee sa dau un telefon la cabana meteo Vladeasa, pentru informatii. Meteorologul imi spune ca plafonul norilor e undeva cu 100-200 m sub cabana si ca la ei e soare, la alitudinea de 1400 m.

Vorbesc cu Lia si ne hotaram sa mergem incolo, poate poate iese o zi mai frumoasa decat plimbatul prin ceata racoroasa...

Ne iau cu masina din Bratca si plecam spre Rogojel. Pe masura ce urcam pe vale, spre sat, copacii incep sa aiba chiciura pe ei. Se prevede un peisaj minunat, specific sezonului.

Lasam masina la cooperativa, in sat, si pornim. Noi perpedes, pe traseul clasic spre cabana, Lia si Leo pe bicicleta, pe un drum forestier, tot spre cabana, unde aveam sa ne intalnim.

Peisajul ne-a lasat gura-casca. De vis !






Pregatit de Craciun


Dupa cum era de asteptat, de la masina urcam prin nori, admirand privelisti de vis, cu raze care sparg norii, copaci cu chiciura inghetata si un peisaj rustic de zile mari.
















De sezon...


...si impodobite cu globuri naturale


Ajunsi la ultimele case ale satului, in amonte, incepem sa iesim din nori. Ne asteapta taramuril mangaiate de soarele caldut al toamnei tarzii.




Piatra Banisorului, pe "ţărm", la plaja" :)


Noi fugim de ceata, burnita fuge de soare :)


Incepe sa iasa la iveala marea de nori, cu insulitele ei, un peisaj de care n-am avut parte de multa vreme. Asa ca il savuram pe deplin.






Ajungem la cabana, unde, intr-un final sosesc si Lia si Leo. Facem o pauza de masa in fata cabanei, la simpaticele masute si bancute de lemn, cu priveliste spre rasarit.

Suntem constienti ca, pe zi ce trece, se apropie tot mai mult momentul in care aceasta masuta va fi invadata de turisti de duminica, iar Vladeasa va deveni statiune ca Arieseniul. Moment in care noi o vom pierde definitiv...

O imagine pentru posteritate


Luam masa, savuram un ceai fierbinte si plecam spre varf, pe sub santierul viitoarei partii de schi. Scapati de acest santier, iesim din padure la 1600 si facem o pauza admirant privelistile vestice, cu "'ţărmul" marii de nori, trantiti pe iarba calduta.




Cabana Vladeasa amenintata de "inundatie" :)


Vladeasa 1600 m, unde am campat in primavara, satisfacandu-ne o mai veche dorinta de a dormi la inltime, in Vladeasa


Plaiurile Muntelui Mare in departare


Pe varf unde, surprinzator, vantul nu batea ca nebunul si nici nu era asa frig. Asta daca nu stateai prea mult locului :)


Avem ocazia sa scrutam departarile foarte mult, la sute de km, identificand clar muntii Rodnei si Tibles spre nord-est, iar spre sud, crestele Retezatului si ale Parangului.

In plan indepartat se vad clar crestele Retezatului




Culmea Scorusetului (limita de judet Bihor-Cluj), nelasandu-se prada valurilor asupritoare :)


Coborarea de pe varf o facem destul de repede, sa ajungem la masina inainte de lasarea serii.


O cabana care va ramane mereu in sufletul nostru. Cabana Vladeasa.


Una din stanele inca in picioare, din Poiana Franturilor.


Si reintram in nori, revenind la peisajul inghetat.









Curioase si neinfrigurate :)


Asa ca, dintr-o zi de plimbare prin ceata, pe trasee deja cunoscute, dar cu scopul de a ne relaxa, am ajuns la o zi de plimbare printr-un taram de basm, dar nicidecum relaxandu-ne, cu 15 km si 1000 m urcati in altitudine, in doar 5 ore. Total opus si absolut minunat !



...mai vrem asa socoteli nepotrivite in târg :)

Un adevarat pastel de toamnă...

...în munţii Trascau, cum n-am mai văzut până acum.
Octombrie 2011

Pornim cu Lia si Leo vineri dupa-amiaza, spre Trascau. Dupa 250 de kmsi 4 ore de drum ajungem pe culmile de deasupra Aiudului, unde punem cortul.

Sambata dimineata incepe feeria, cu un rasarit frumos si privelisti tomnatice spre cheile Manastirii.

Gata de plecare, la prima raza de soare; ne asteapta doua zile de vis






Pornim cu masina pe drumul care traverseaza cheile Manastirii, trece pe langa cheile Rametului si iese in satul Bradesti, in inima muntilor Trascau.

Trecem printro poarta imaginara, care ne duce inapoi in timp. Carute traditionale, suri acoperite cu paie, case inca locuite acoperite cu paie si multe alte elemente rurale traditionale ne fac sa ne simtim ca intr-un muzeu in aer liber.

Peisajul oferit de acest muzeu in aer liber e completat de culorile tomnatice de-o cromatica extraordinara. Un adevarat desfat fotografic si nu numai.

Diiiiii, calut :)


"Poarta" de intrare in muzeu




Valea Uzei




Cheile Rametului










Deja e racoare afara, asa ca, in timp ce copacii se dezbraca incet incet, noi mai luam o bluza peste tricou :)






Strategic asezata, pentru a nu fi depistata





Stiu, pare o imagine rupta din filmele cu Clint Eastwood, din muntii Stancosi. Nu e de acolo. E de la noi, intr-o lume rupta de agitatia oraselor. Imaginea asta pur si simplu mi-a facut ziua mult mai frumoasa.




De asemenea, vad pentru prima data boi atat de uriasi; imensi...


Inainte sa intram in cheile Geogel, modeste de fel, o batranica iese sa din casa ei traditionala, la prima raza de soare de pe vale.


Coboram in vale, trecem pe langa intrarea din amonte in cheile Rametului sine continuam traseul pe vale, spre dealul Geoagiu.




Usa antiurs, cica :)


Suport pentru adunatul fanului, care se ataseaza la caruta.


Nicio alta bautura nu se compara cu apa limpede si rece din acest izvor. Niciuna ! (cunoscatorii stiu de ce)


Pe vai, ici-colo, iarna incepe sa-si arate coltii deja. Asa, mai modest, dar se face simtita.


Chipeşul din poienita






The land of the Raven Lord :)




La savurat de macese, ca e sezonul.


Oriunde ai privi, numai suri, suri si iar suri. Una mai diferita ca alta, iesind in evidenta cu mici particularitati. Si copati viu colorati.




Umbra unui sat care sta sa cada de pe picioare, din pacate...


Aveam de traversat 2 vai si 3 culmi, pentru a ajunge inapoi la masina si la locul de campare. Din pacate, la coborarea din prima culme ne-am impotmolit, cu GPS cu tot. Pur si simplu nu gaseam un drum sau o poteca buna, asa ca am dat-o direct la vale, cu mici emotii, din pom in pom.

Dat fiind faptul ca ne-a luat ceva cautarea unui drum, ajungem pe vale cu o ora - o ora jumatate inainte de apus, asa ca decidem sa tinem drumul pietruit care merge sigur unde trebuie, dar lungeste mult traseul. Noroc cu Leo, ca pe ultima portiune a inceput sa povesteasca ceva si ne-a mai insufletit putin traseul.

Decat sa ne strecuram pe intuneric printr-o padure deasa, am ales varianta mai sigura.
Si uite-asa, din traseul potrivit de 18 km am ajuns la un total de 27-28 de km, mult chiar si pentru noi.

Undeva la km 23 din cei 28, umbland ca niste roboti, prin noapte.


Ajungem la masina, cautam un loc de cort, incalzim ceva de mancare, bem un pahar de vin fiert si... oare ce ? Am picat la orizontala ca soldatii cazuti in razboi.


Pornim cu masina peste dealuri, spre Salciua, de unde urcam spre dolina Vanatarea.










Rosu de octombrie si sura cu târnaţ :)


Abruptul Bedeleului


Destinatia spre care ne plimbam; ne asteapta si covor rosu

Suri parasite in dolina Vanatarea


Casa acoperita cu fan, inca locuita si intretinuta. Incredibil !




Si cel mai rosu covor care a fost vreodata asternut pentru cineva...


Si printesa de pe tron, ca doar nu degeaba s-a asternut covorul rosu :)


Tabloul si rama viu colorata


De sezon


Si-am ajuns la destinatie








Pastel tomnatic


De fapt, intreaga iesire a fost un pastel cum n-am mai intalnit pana acum. Pastel de toamna completat de muzeul in aer liber, vremea de vis si privelistile de nedescris.

Am uitat de cei 28 de km parcursi sambata, de frigul indurat spre dimineata (ne-am dat seama ca sacii de dormit actuali nu mai fac fata la temperaturi putin sub 0 grade), de nervii usor intinsi cand nu gaseam o poteca sa ne coboare in vale...

Nu ramane decat amintirea unei toamne viu colorate, petrecuta printre zecile de suri acoperite cu paie din muntii Trascau.

O amintire care te face sa iti doresti, din nou, şi din nou, si din nou sa evadezi din orasul asta aglomerat.



...o imagine pe care cu siguranta nu o vom uita in graba !