In lumea lui Hades II

Padis - Focul Viu,
aprilie 2015 

Dupa 6 ani ne-am reintors intr-un loc drag, in formatie de 3 :)
Un Padis pustiu si cu o vreme deosebita de primavara, cu cateva zile inainte de invazia de 1 Mai.
N-ai mai vrea sa pleci de acolo :)

Sunt pregatit, sa plecam la Pestera de Gheata !

Dar intai, putina zapada.

Putin mai multa :)

Un buchetel pentru mami.

A fost un adevarat labirint de noroaie, branduse, muschi/frunze umede si paraie temporare.

Am ajuns la gura Pesterii de Gheata. 

Alex e entuziasmat, stiind ca jos e Uriasul de Gheata.

Sa ne familiarizam cu echipamentul :)

"Bun îi vinu...." ceaiul ! :) In padure era destul de racoare.

Imbracati ca de expeditie (cu multe straturi de haine :) ) si echipati, putem incepe aventura.

Iata si Uriasul de Gheata !

De data asta am cam ratat razele frumoase, fiindca am ajuns putin prea tarziu.

Am facut cunostinta cu Uriasul de Gheata, acum putem iesi la suprafata.

Focul inca mocneste... viu :)

Ne-am desfatat privirile cu miile de branduse din padure.

Dupa ce-am petrecut o ora pe bancutele din Glavoiul linistit, urmarindu-l pe Alex cum arunca cu pietre in apa si intr-un mic tunel, spre bosumflarea noastra, a trebuit s-o luam din loc. Am mai fi stat vreo 2 ore cu mana pe burta, admirand padurea, apa si profitand de liniste si de razele caldute de soare. :)

Cornu Muntelui vazut din Pietroasa. Sus iarna, jos primavara.

Bineinteles ca n-am mers acasa. Apusul ne prinde in dealul Pinilor. 

Cum "care" ? Ala de la casuta din Dumbrava Minunata :)

Frumos loc pentru a cina :D

O poveste de noapte buna la gura sobei incanta sufletul...

Fiind singuri la casuta, ne-am facut si noi de cap.:)

Moni si Alex au plivit buruienile din gradina.

Pana la un moment dat, cand a tulit-o la joaca.

Dar l-am pus eu iar la munca. 

Daca tot ii place sa se joace la nisip, m-a ajutat sa reamenajez groapa cu nisip. :)

"Iepurasu-n iarba" toata dimineata, ca soarele fu taaaaaaaare placut !

"Eu nu vorbesc cu tine. Ma ascund !"

Ne-am dorit anul trecut sa ajungem din nou la Focul Viu, dar n-am reusit.
Anul asta am prins liber exact intr-o fereastra de vreme buna, asa ca nu era de ratat.
O intrebare m-a macinat intruna: oare cati parinti au facut ce am facut eu, pentru a citi fericirea unei aventuri cu familia pe fata copilului lor, la asa varsta frageda ?
Nu stiu cati au facut asta sau cati copii de varsta lui au ajuns acolo, dar eu unul imi voi reaminti cu mandrie de aceasta minunata experienta la batranete, la fel ca si de restul de pana acum.
Pana una alta, fara amintiri, nu ramanem cu nimic.

Plimbari de sarbatori

Fasca, 
aprilie 2015

O plimbare lejera, mai mult pe jos cu piticotul, insotiti de Anca de data asta. Vantul a batut de nebun toata ziua, iar natura abia incepe sa prinda viata...

...las' ca prindem noi aripi :)

 Facem pe avionul...

 

Ne intrecem cine sare mai sus.

Si ne plimbam mult pe jos, in ciuda vantului puternic.

Interesant pamantul asta...

Ataaaaaaaaaaaaaac ! (La un moment dat chiar am crezut ca-mi trage una nu mai puteam para loviturile :-] )

Cautam comoara ascunsa (si a gasit si cativa galbeni, ca doar asa e si la desene) .

Stiti vorba aia: lucky little bastard :-))

Singurul loc in care ne-a scutit si pe noi vantul catusi de putin si am avut si panorama larga.

Cascadele fermecate din Valea Zanelor,
valea Boiului, aprilie 2015

Unde sa mergem cand prognoza spune zile la rand de vanturi nebune ? Noroc cu pontul unor amici, ca am uitat total de valea asta.

Prima lectie de catarat pe stanca.

A fost tare atrasde izvor (normal, doar l-am rugat sa nu se joace cu batul acolo, 

sa nu arunce frunze, pietre, etc, caci bem din el) :)

Baie de soareeeeeeeeeeeeeeeeeee :)

"Unde pleaca Suzi ?" ("...fara mine") :))

Intram pe vale, spre cascada.

Dar n-a mers prea mult pe jos, fiindca e greu inca pentru varsta lui.

O trebuit sa-i spunem noi de Valea Zanelor. 

Ne-a batut intruna la cap sa urcam pe cascada sa vedem zanele, in frunte cu Clopotica :))

Cum te trec eu dincolo ?!

Sportul preferat la munte: aruncatul cu pietre in apa (si tati cu bolovani).

Ne mai plimbam prin padure. A urcat un drum/panta abrupta de ne-a lasat masca.

 S-a incapatanat sa urce cu noi pe picioare. 

"- La cascada asta e Clopotica ?

"- Nu, ca ele doar seara apar."

"Vreau sa vad ca nu e acolo sus."

Spring mood :)

Dupa foarte multi ani de folosinta, era si cazul sa cedeze. 

Observati metoda ingenioasa de a prinde talpa, macar sa mai conduc pana acasa...

Nu, descult nu puteam conduce. Aveam de coborat un drum al naibii de prost si abrupt pana pe vale.

Si nu, Moni nu putea conduce, nici ai ei nu erau mai mandri. Naiba stie cum s-au nimerit deodata...

Una peste alta, dupa 9 ore de stat in natura (de mult n-am mai stat atat in natura), am ajuns acasa cu sufletul incarcat... si bateriile la pamant. Mai ales Alex, care a cazut la somn in masina si pana dimineata n-a mai miscat un deget. Minunata iesire :)