Un drum prea lung pentru altul prea scurt

Munţii Făgăraş, februarie 2008

Initial trebuia sa fie o tura de 3 zile cu urcat pana la cabana si in cea de a doua zi parcurs traseul cabana Urlea - vf Urlea (2473 m) (si poate Dara) si retur, dar in realitate avea sa fie altceva...

O tentativa de a atinge piscurile alpine pe timp de iarna, esuata din cauza vremii.

Dupa 2 incercari de a iesi impreuna cu Mike la munte (creasta Fagarasului vara, Piatra Craiului toamna) macar a 3-a a fost cu noroc.

In fine... dupa cateva ore petrecute in Cluj cu Dani luam trenul spre Brasov unde o asteptam pe Mike. De acolo am zburat spre Fagaras unde am tras toti 3 un somn bun de vreo 2 ore. Am mers la autobuz (care eu unul tineam minte ca e mare, incapem) si constatam ca vine unul mic, pipernicit, in care intr-un final am fost 40 persoane cand in el incap 20.

Dupa 3 trenuri schimbate si un autobuz ajungem in Breaza de unde incep sa se vada crestele inzapezite si incercam sa ne dam seama care ce varf este.

Nu mergem mult si vine o dubitza care opreste langa noi, ne ia pe sus si ne duce pana unde poate pe vale.

Cum urcam tot mai mult pe vale zapada era tot mai mare, noi dadeam tot mai multe haine jos de pe noi si in bocanci de iarna ne simteam tot mai bine.

Pe unde am intalnit bancute am facut mici pauze de odihna pt ca nu ne grabeam chiar deloc (am recuperat ziua urmatoare) dar nu prea mult ca eram in haine scurte si ne raceam una-doua.

Dupa traversarea unei mici poieni de unde se vedeau deja crestele incepeam sa urcam in serpentine spre cabana. Era frumos in prima faza, dar mai spre sfarsit unde poteca se vedea mai slab si marcajele erau la fel am luat-o drept in sus pe-alocuri ca altfel nu se putea. Si atunci placere: da-i cu tehnica 3 cu 1. Nu stiti? Eh.. 3 pasi din care unu inapoi :)

Ajunsi sus la cabana zapada era mai tare, nu ne afundam chiar asa, privelistile se deschid fata de ce vedeam din fundul vaii. Pt mine si Moni era ceva nou, mai ales ca in vara, atunci cand am trecut pe aici, nu vedeam la 20 m in fata noastra.

Ne instalam frumos in canaba (refugiu, ca asa apare pe hartile noi), intr-o camera de sus din cele doua in care inca se mai poate sta in conditii bune, facem putin curatenie, aranjam lucrurile pe acolo si apoi mergem afara sa ne arate Mike una-alta cu pioletu si nu numai... pacat ca zapada nu era chiar foarte buna, dar am inteles ce trebuia !

Ne bagam in cabana si ne schimbam in haine curate, calduroase, dupa care trecem la mancare, ceaiuri, etc... Toate gata, topim chiar si zapada pt apa, (Moni) ceai isi face Mike iar eu topesc zapada pt ceaiu de maine.

Mike era deja de mult in sac, se baga si Moni, ceasul arata ora 17 jumate. Discutie intre noi:

eu: ce facem? dormim deja?

Mike: pai putem vb si din sac !

Moni: crezi tu ca mai vb ?

eu: eu unul nu cred :))

Si gata discutia... somn de voie pana la neatza !

Noaptea vantul trasnea usile si geamurile, ridica acoperisul, zguduia toata cabana... eu sincer ma mir ca mai sta in picioare cabana aia ! Oricum au fost la minus cateva grade si pot sa zic ca a fost al treilea somn iarna afara si am dormit bine, adica nu mi-a fost frig, am avut si eu sac de iarna, ba chiar m-am trezit ca nu mai suport caldura de la picoare ! E placut sa ai un sac pe masura frigului.

Dimineata era de asteptat ceea ce era afara... vant puternic, creasta in nori de la 2000m in sus si urmele noastre de ieri erau acoperite in totalitate. Decidem ca asa nu-si merita efortul de a porni spre creasta cand eram constienti ca dupa nici 1 ora ne intorceam... am decis sa coboram !

Mike merge in fata cu pioletu, pe buna dreptate, ea facand urmele nu stia de ce va da, si bine a facut pt ca sub zapada, unde era mica, se ascundeau pietre si radacini inghetate pe care eu am mai alunecat putin.

Transilvania era in soare, sa nu te zgarii pe ochi ca norii se invarteau in jurul crestei

Am observat acea sageata care este pusa foarte inteligent ! cel ce vine de sus nu are cum sa o vada, iar dupa o creasta intreaga vara, obositi, cu atat mai putin ! ne miram de ce nu gasim poteca spre ruinele cetatii Negru Voda !

Nu ne oprim la cetate pt ca eram si asa in intarziere, telefonul lui Moni nu a sunat la 6 cum trebuai asa ca ne-am ridicat la 8 si am pornit doar la 9 de la cabana, iar busu era la 13... jos am marsaluit putin...

Toate peste toate, a fost o iesire buna, fara evenimente (majore, ca cele minore gen bataturi la picioare, mici alunecari etc nu se pun) cu voie buna (chiar foarte buna cateodata), cu mici invataturi pt noi doi astia "pispirei", cu trasee total diferite fata de obisnuitele dealuri din Apuseni... a fost frumos !

Din autobuz mai aruncam cateva priviri asupra crestei unde soarele si norii se jhoaca acum in voie, inghitind in sec de cateva ori...