Ţintind spre abruptul prahovean

Muntii Bucegi,
martie 2008


Plecam cu sperante mari, spre vaile abrupe ale Bucegilor. Dinimeata devreme ne prinde in gara Predeal, unde mai pierdem cateva ore pana soseste Mike din Bucuresti. Locomotiva cu aburi din gara statea falnica si impozanta, acoperita cu o haina subtire de zapada.


Luam urmatorul personal si coboram in Busteni, de unde o luam pe Mike cu noi si pornim pe valea Cerbului, spre cabana Gura Diham. Norii ne lasa ragaz de cateva minute sa admiram impozantele abrupturi ce marginesc uimitoarele vai de abrupt.


La Gura Diham ne echipam si incepem sa urcam "panta prostului", o panta abrupta care face triajul dintre cei care vor sa urce cu adevarat muntele si cei ce au venit doar la o zi pentrecuta la gura cabanei. Traseul trece prin padure, peste paraiase inghetate, prin zapezi de peste 20 cm si urca intr-o culme de unde isi da drumul, pe un drum de care, spre o vale.




Parasim accesul spre acea vale si mergem mai departe pe un drum ce urmareste curba de nivel, iar la scurt timp suntem in poiana cabanei Diham, cabana in care forfota era mare. Se tine un memorial si sunt multi turisti prezenti.
Ne facem loc si timp de un ceai, ca mai apoi sa plecam mai departe.
Inainte de a incepe lunga coborare spre valea Glajeriei, natura ne mai ofera o fereastra printre nori si ne lasa sa admiram din nou abrupturile spectaculoase.








Jos pe vale, zapada era atat de mare incat ne afundam pana la brau, insa scapam repede de aceasta zapada mare cand intram din nou in padure si incepem urcusul pe valea Malaiesti. Trecem un podet, urcam prin padurea ninsa si in scurt timp ajungem la un punct de belvedere spre nord, spre zona Rasnovului.




Cum urcam tot mai sus, zapada este mai abundenta si privelistile sunt tot mai ametitoare. Isi fac aparitia primele stanci pe marginea vaii, motiv sa credem ca suntem in apropierea cabanei Malaiesti, destinatia noastra finala pe ziua de azi.

Trecem cu bine cateva zone expuse pericolului, traversand unul cate unul pentru a nu suprasolicita stratul de suprafata expus alunecarii.

Presupunerea ne-a fost confirmata de latratul aprig al celor 3 caini de la cabana, caini care s-au dovedit a fi, totusi, cumintei.

Spre nord, culmile domoale ale Postavarului ieseau in evidenta in lungul vaii Malaiesti, oferind un peisaj aparte.






Am admirat ultimele raze de soare ce mangaiau stancile pe ziua de azi, dupa care ne-am instalat cortul cu grija, deoarece vantul era puternic.



Am facut gresala de a intra in cabana si a zabovi prea mult acolo. Desi afara nu era foarte frig, senzatia pe cand am iesit din cabana a fost una neplacuta, obisnuiti fiind deja cu caldura. Chiar mai mult, toata zapada de pe noi, de pe ecipamentul nostru, s-a topit si ne-a udat, facandu-ne situatia mai grea. Am reusit a ne gospodari astfel incat sa nu ne udam mai tare si sa ne culcam totusi intr-un sac de dormit uscat si cu haine uscate.

Noaptea a venit repede, cu un somn lung si odihnitor, visand la creste insorite si la sperante pe ziua ce urmeaza.

Insa, din pacate, nu a fost sa fie asa. Idealul de a ajunge la 2500 m altitudine, prin Hornul Malaiestilor, iarna, ne-a fost barat atat de zapada proaspata si afanata depusa, care oricand putea sa o ia la vale, cat si de ceata groasa pe care o puteai taia cu cutitul.

Singura optiune a ramas intoarcerea spre casa, pe acelasi traseu...






Insa nu ne-a fost usor, deoarece a inceput sa ninga viscolit si puternic, cu o zapada apoasa tare. In scurtele momente cand traversam poieni, abia vedeam la cativa metri in fata noastra.




Pentru a mai diversifica traseul, de la cabana Diham am pornit spre Pichetul Rosu, o intersectie de multe marcaje unde poate mai gaseam o alternativa la a nu lua drumul spre casa...

Inaintam printr-o ceata deasa si o ninsoare de zile mari, prin padure.


Ajunsi la locul cu pricina si vazand ca zapada e tot mai mare in padure si inaintarea se face tot mai greu, tinand cont si de starea vremii care era tot mai precara, ne hotaram sa plecam spre casa. Coboram spre cabana Poiana Izvoarelor, iar apoi spre cabana Gura Diham, de unde am inceput urcusul cu o zi inainte.

In departare, culmile domoale ale Muntilor Baiului se bucurau de cateva raze de soare.






Ajunsi jos in gara Busteni, ne salutam reciproc si ne multumim pentru faptul ca ne-am insotit unul pe altul pe cararile muntelui, dupa care ne despartim, Mike plecand spre Bucuresti si noi spre Oradea. Momentele in care asteptam trenul, crucea Caraimanului iese din nori, ceea ce ne face sa ne gandim de ce oare nu ne-a fost deschisa calea spre crestele acestui masiv iarna...


Lasand restul la o parte, ne hotaram ca odata sa ne mai incercam norocul deoarece am fost fascinati de maretia abrupturilor de pe frumoasa si salbatica vale glaciara Malaiesti.

A fost o iesire frumoasa, alaturi de un coleg de tura minunat, intr-o zona a tarii in care inca nu fusesem. A fost... si va mai fi !

Impozanta caldare Malaiesti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu