august 2009
Dupa ce coboram din Piatra Craiului, luam trenul pentru a mai petrece 2 zile si in muntii Piatra mare, vis-a-vis de Postavaru si Bucegi, in grupa montaa a Bucegilor.
Coboram din tren, iar dupa ce scapam cu greu de drumul prafuit, incepem a urca pe vale, o vale unde masinile nu au acces; macar atat. Facem o pauza de masa, era ora 16, iar pana sus aveam 4 ore de facut; teoretic, numai bine.
La ora 18 eram la intrarea in canion. Impozantul canion, alaturi de prima scara, se afla in fata noastra. Ne amintim ca acu vreo 2-3 ani, cand am auzit prima oara de el, am spus "cand o sa ajungem si la el ? mai niciodata, ca doar n-om bate drumul pana aici doar pt el." Si uite-ne aici...
Pornim in parcurgerea lui, bucurandu-ne de putina racoare oferita de acesta.
Ajunsi la a 3 scara, cea mai mare si cea mai abrupta, ce urca pe sub o cascada, ne minunam si ne gandim cum vom urca cu dulapurile in spate; simplu, cu grija, nu ne grabeste nimeni. Moni prima; incet-incet ajunge sus, striga ceva la mine dar nu inteleg decat "ai grija!". Ok. Pornesc.
Dupa primele trepte simt primii picuri de apa ce ma stropesc, iar cum urc tot mai sus ma ud tot mai tare. Pe la mijlocul scarii eram aproape langa cascada, loc in care apa curgea, la propriu, pe mine. Depasesc si acest "obstacol" si fac o mica pauza; continui pana sus, iar cand ajung la Moni nu pot spune mai mult decat atat: "Minunat !"
Pornim mai departe, prin canion. Repezisuri, cascade, tot ce trebuie, tot tacamul pt o destinatie turistica frumoasa. Scarile erau mai mici dupa a 3 scara, mai sus erau chiar mai dese, iar dupa ce iesim din canion continuam pe valea acestuia, pe un mic sector de chei.
Ajungem la indicatpul care ne arata ca daca tinem marcajul, mai avem 2 ore pana sus. Eram in grafic, asa ca tinem marcajul ce urca pe valea pietroasa si abrupta. Aceste 2 ore, pe asa o vale, ni s-au parut ca 4, parca nu se mai terminau...
Ajungem la iesirea din padure, iar apoi pe platou. Intrebam la cabana de un loc de cort, dupa care ne alaturam celor 2 care erau deja acolo cu cortul.
In timp ce montam cortul, aud, sub noi, la 50 de m in fata, un fosnait printre tufisuri. Ce poate sa imi vina in minte, stiind ca sunt aproape de Bucegi: "Da doamne sa fie o capra sau un mistret!"
Ma apropiu cativa metri sa vad mai bine si fac liniste. Gasesc locul de unde veneau sunetele si vad ca se misca frunzele. Dintr-o data, tzushti afara un cap de Mos Martin. Nu ma panichez pentru ca realizez ca tufisurile alea or fi tufisuri de zmeura, iar alea nu au mai mult de 1 m inaltime. Era un pui. "Hopa, unde-i mama-sa? " Ma uit prin-prejur, niciunde ! Era ok.
O chem si pe Moni sa il vada, se sperie in prima faza, insa ii spun sa stea linistita ca as banui ca e el mai speriat de noi decat invers. Ne mai uitam la el cat ne uitam, apoi incepem sa vorbim cu voce tare si ne aude. Se uita spre noi, iar cum noi eram mai sus decat el, pe deal, s-o fi speriat gandindu-se "cine-or fi uriasii aia ?!"... si o luase la fuga in padure.
Aici se termina prima (speram ca si ultima) noastra intalnire cu Mos Martin, fratiorul lui Ursuloi (hehe, prietenii stiu de ce!).
Intram in vorba cu cei de la cortul celalalt si petrecem restul serii impreuna. Ei erau iesiti la o iesire cu gratare, adica o excursie, asa ca, prin bunavointa lor (Cel de sus sa le dea sanatate, nici nu isi imagineaza ce mult face o simpla pulpa mica dupa 4 zile de pateu si biscuiti pe mute) am savurat o pulpa excelent facuta.
Dam o fuga pana pe o stanca de unde se vedeau luminile Brasovului dominand Depresiunea Brasovului, o priveliste unica. Dupa ce ne ia cu frigul ne intoarcem la corturi sa ne odihnim.
Dis de dimineata, desi spusesem ca imi pun ceasu sa sune ca sa prind rasaritul, uit. Totusi, ma trezesc devreme; scot caput pe usa cortului si o bila mare, rosie si invaluita in "spume" iese de la orizont. Aveam bilete in primul rand la spectacolul matinal :)
Gardianul
Dupa ce se trezeste si Moni, dam o fuga pana pe vf. Piatra Mare, cu speranta de a vedea abrutul Bucegilor frumos luminat de razele diminetii. Din pacate, nu a fost sa fie asa; atmosfera era prea incarcata, iar tot ceea ce se vedea era o "urma" de Bucegi.
Dupa ce ne saturam bine cu afine si merisori, coboram inapoi spre cabana.
Acum incotro ?!
Toata lumea ia micul dejun !
Dupa ce ii asteptam si pe ceilalti doi care au plecat spre varf dupa noi, ne impachetam, ne luam la revedere de la acesti oameni minunati(oameni! in adevaratul sens al cuvantului, mai rar...) si plecam.
Ne hotarasem sa coboram pe Drumul Familiar, marcaj ce coboara mai lin ca si cel pe care am urcat (daca tot am ajuns pana aici cu genunchii intregi, de ce sa nu ajungem si acasa la fel?). Insa ne parea rau ca nu mai trecem inca o data prin canion...
Cum surprizele din aceasta tura s-au tinut lant, se mai iveste una: desi cei doi ne-au zis ca ei nu au vazut marcaj care sa coboare din drumul asta la canion, iar pe harta nu am vazut nici eu asa ceva, uite ca l-am intalnit; spre Dambul Morii, prin Canionul 7 Scari. Ne uitam la ceas, timp era berechet.
- Moni ?! Coboram pe el ?
- Cum sa nu, doar nu asta ne-am dorit de sus inca ?
- Da, dar sa nu ne traga dulapurile astea din spate pra tare in jos, pe scari.
- Hai ca avem grija, mergem incet si o sa fie ok.
- Super !
Ajunsi la intrarea din amonte in canion, ne mai bucuram inca o data de parcurgerea lui.
Ajunsi la scara mare, dupa ce cobor eu primul pentru a vedea cum e, ajung la concluzia ca a fost mai usor in jos decat in sus. Coboram pe aceeasi vale Sipoaia, iar aproape de zona de camping, mai retras, ne oprim sa ne odihnim ca aveam vreo 2 ore avans.
Dupa o mult prea buna odihna pe iarba, pornim spre tren, din tren spre Brasov, iar de aici, lungul si (de data asta) chinuitorul drum spre casa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu