În ajun de anul nou

Vişagu - Tranişu, munţii Vlădeasa
decembrie 2010

Dupa un val de caldura in care s-a topit aproape toata zapada de prin Apuseni, iata ca vine iarasi valul racoros care aduce, odata cu el, si nametii mult asteptati. Dupa cateva zile de ninsoare, decidem sa plecam in penultima zi a anului spre Vladeasa, sa ne bucuram de zapada proaspata.

Cum prognoza se anunta buna iar zapada o banuiam a fi din belsug, dimineata zilei de 30 decembrie ne gaseste in tren. Mizam pe faptul ca, macar in ajun de an nou avem si noi putin noroc sa ne ia cineva cu masina pana in Sacuieu si bine am facut !

Dupa cateva minute pe asfaltul din Bologa ne ia un mic 4x4 cu niste oameni de munte ca noi si ne lasa la intrare in Sacuieu, de unde drumul de masina deviaza spre Visagu. Ajunsi aici, dupa ce pana la iesire din bologa cerul nu dadea semne de senin, cand ne dam jos ramanem uimiti. Nici urma de nor. Toti norii se opreau la culmile mai mici, neavand "curajul" sa inainteze spre Vladeasa.

Dupa ce lasam in urma noastra valea aburinda a Hentului, pornim pe o culme de stanga a vaii Ordangusa, traseu care ne scoate direct la biserica din Visagu.




Pana sa iesim la primele case din Visagu, traseul nostru pitoresc traverseaza o frumoasa si impodobita padure de cristale, cu copaci a caror crenti stau sa cada od ata cu zapada pe ei.


Cand iesim in primele poieni avem mici privelisti spre Rogojel si Vladeasa, plauri mangaiate de soarele care stralucea pe un cer ca sticla si risipea ceata de pe vai.


Cu toate ca soarele era exact in directia peisajului pitoresc si era greu sa surprindem aceste momente minunate, plaiurile care se risipesc in ceata au mereu un farmec care ne incanta privirile.




Expozitia


Dupa ce ajungem la primele case, suntem latrati de aproape fiecare caine. Nu le dam pasare si inaintam spre centrul satului.






Vecinii


Coboram intr-un fund de vale, ca mai apoi sa tinem un drum pe o curba de nivel a Magurii Visagului, de unde avem o minunata perspectiva asupra acestei oaze de vis.






Cum spuneam mai devreme, cu cainii, se pare ca suntem analizati la fiecare colt de casa :)




Ba mai mult, niste aratanii cu antenute ciudate si-au facut aparitia pe-aici. Ciudat platoul asta :)


Un alt ham-ham suparat, care a cam ezitat cand a vazut ca suntem pasnici...


Continuam spre Tranisu si Magura Tranisului, pentru a cobora spre Bologa. Pe masura ce ne apropiam de magura, norii prindeau curaj tot mai mare si incepeau sa inainteze spre Vladeasa si, totodata, spre noi. Cam sumbru gandul ca trebuie sa intram in ceata rece si umeda...






Cum nu aveam incotro, am intrat in nori si am profitat intens, inca o data, de aerul curat din nori.


Dupa cateva ture de derdelus cu capacelul de plastic la fiecare panta pana in Bologa (vorba vine fiecare...), am ajuns la drumul care da la cetate si de acolo, jos la gara, prin negura rece a noptilor geroase de iarna. Geroase nu gluma, ca s-a lasat un frig de numa' !

Cum nu puteam incheia anul decat cu o plimbare minunata la munte, am avut parte de una feerica, sperand la un an nou cu mai multe iesiri in natura !

Zăpadă pufoasă de decembrie, în Vlădeasa

Munteni - Seniu Mare (culmea Scoruşeţului),
decembrie 2010

Am plecat cu Lia si Leo spre Munteni (com. Bulz) sa ne bucuram de prima zapada mai sanatoasa a acestui sezon. Debarcam in sat, la poalele culmilor montane modeste, echipati corespunzator temperaturii de -11 grade de afara.

Pornim pe culmea pe care isi insira casele catunul Dragusu, avand in plan sa iesim apoi in platoul carstic care se afla intre acest catun si varful Seniu Mare, un platou care, dupa spusele Liei, ar trebui sa fie pitoresc si impanzit cu salase de vara.

Zapada si vremea au fost mai mult decat minunate. Soarele stralucea in voie pe un cer curat ca sticla, iar zapada masura de la 10 cm in vale, pana pe la 20-25 de cm in platou si pe vf. Seniu; o zapada pufoasa de vis, numai buna de tarat picioarele prin ea.




Din cand in cand vantul mai adia putin, scuturand copacii incarcati cu zapada, oferind o imagine feerica, de basm chiar.






Dupa ce strabatem un drum forestier, iesim in platou, unde privelistile ni se deschid. Multe salase de lemn, folosite in sezonul cald, care acum sunt parasite, insa foarte pitoresti, risipite ici-colo prin poieni.










Gasim inscriptii ciudate, realizate probabil de extraterestri :))


Batem un traseu care inconjoara modestul platou pe marginile sale, ca mai apoi sa incepem urcarea spre vf. Seniu.


Farmecul Apusenilor e pretutindeni...


... si ne incanta privirile


In urcus spre varf, ni se dezvaluie, incet-incet, intreg platoul. Un simpatic platou carstic, situat printre culmile cu substrat cristalin si vulcanic ale Scorusetului, unul dintre cele mai mari varfuri din muntii Vladeasa.

Ciudata asezarea acestui platou, deoarece in toti muntii Vladeasa nu se intalnesc asemenea platouri cu vai dolinare. E mai mult specific Padurii Craiului, insa, cum e situat intre Padurea Craiului si masivul Vladeasa, probabil putem trage concluzia de aici ca se aseamana cu amandoua masivele.

Ajungem in padurea ingreunata de chiciura si zapada :)








Ajunsi pe vf Seniu, pe culmea principala dintre Vladeasa si Padurea Craiului, avem largi privelisti spre ambele zone. Inaltimile ceva mai mari ale Vladesei ne atrag parca, insa, cand ne gandim ca acolo vantul e si mai salbatic, parca e bine unde suntem :)


Dupa ce ne-am saturat de clatit ochii cu privelisti hibernale, coboram pe un picior abrupt direct pana intr-o sa, de unde, pe curba de nivel, traversam o padure de conifere incarcata cu zapada si iesim in alt catun, pentru a ne indrepta, incetisor, spre masina.


Pentru toti cei care nu cred in existenta lui Mos Craciun si a spiridusilor lui, vom dezvalui misterul.

Am gasit casutele spiridusilor ! :)


Coborarea o facem cam anevoios, prin poieni batute puternic de vant, peste gardurile satenilor si pe unde am mai apucat, serpuind mai departe printre alte case risipite hai-hui.




Cine nu si-ar dori asa o casuta de vara, cu asa o priveliste ?!


In versantul opus, culmea cu catunul Dragusu, pe care am urcat dimineta.




Pana sa ajungem jos in vale, luptandu-ne cu gardurile, panta ceva mai abrupta, padurea si zapada pufoasa care fugea de sub picioarele noastre, Lia a fost singura castigatoare, restu tragand fiecare cate o cazatura; amuzanta, desigur, ca doar stratul de zapada era un bun amortizor.

A fost o iesire la prima zapada a acestui sezon, o iesire frumoasa in care ne-am delectat si ne-am bucurat de maruntele (dar minunatele) privelisti ale culmilor impanzite cu case, risipite prin poieni.