Prezenţi la spectacolul naturii

Vişagu - Tranişu - Bologa,
Vladesa, ianuarie 2012

Alegem sa refacem traseul de acum doi ani, fiindca ne-a placut extrem de mult. De data asta a fost mai putin pitoresc, insa cu doua momente pe care cu greu le vom uita vreodata.

Pornim cu Lia si Leo din oras. Si ei merg spre Vladeasa, insa din Frasinet, spre cabana(link spre pozele lor), unde raman peste noapte. La podul din Sacuieu ne despartim, iar noi plecam in traseul nostru care urca pe culme spre Visagu. Poate unul dintre traseele cu cea mai frumoasa perspectiva spre Vladeasa.

Avem urme facute de sateni, asa ca plimbarea a fost placuta. Pe ici-colo am mai batut noi urme, dar nu de speriat.

Dimineata am pornit cu un strat compact de nori pe cer. Pana sa iesim sus, cerul se lumineaza, iar privelistile le savuram pe deplin, alaturi de o cana de ceai cald. Ca asa-i frumos iarna :)




Vladeasa, munte drag :)










Toate drumurile duc spre Vladeasa


Din pacate, de data asta nu si drumul nostru... Noi ne departam de ea, mergand spre tren. Asa ajungem la primele case din Visagu, unde o tanti ne asteapta in prag, bucuroasa de vizitatori.


Atat de bucuroasa incat ne invita inauntru, sa ne incalzim putin, sa povestim cu ea si ne si serveste cu o supa calda de cartofi cu afumatura si placinte proaspat incalzite pe cuptor. Dupa mai bine de 30 de min de stat de vorba, ne simtim nevoiti sa plecam cu strangere de inima, fiindca am mai fi stat. Cei care ma inteleg, stiu ce mult conteaza pentru acesti oameni sa stea cineva cu ei si sa-i asculte...

Plecam mai departe, dar nu inainte de a imortaliza ierarhia din curtea casei lui tanti.


Peste zona Visagu-Tranisu trecem repede, traseul fiind batut deja de noi de nenumarate ori, in fiecare anotimp. Dar de-aia tot savuram privelistile :)




Demult, demult, demult apuse...


Pe masura ce ne apropiem de magura Tranisului, ultima galma de trecut pana in Bologa, soarele se lasa tot mai jos, iar lumina devine tot mai calda, mai placuta.







De-aici incepe cel de-al doilea moment inedit. Desi zapada era cam mare pe magura Tranisului, dar mi-a fost lene sa scot rachetele si am si fost nevoiti sa grabim pasul pentru a ajunge la tren, lumina asta calda parca ne-a vrajit, rupandu-ne total de lumea de la poalele muntelui.

Daca nu ne lua cu frigul stand si admirand, nu plecam in graba.






Sentimentul a fost de-a dreptul coplesitor cand, coborand pe ultima culme dinaintea satului si avand vedere multa vreme spre Vladeasa, am avut bilete VIP la spectacolul naturii de la apus. Recomand tuturor aceasta experienta !



Cine n-a vazut un apus sau un rasarit, iarna, pe munte, n-a vazut nimic.
Prietenii stiu de ce :)

Şi-ntr-o zi cu soare şi cu ceaţă...

Remeţi - Ponoară,
ianuarie 2012

Stiind ca prognoza spune zapada, iar Lia si Leo erau la Bratca si ne-au confirmat ca a nins, am plecat duminica spre Remeti, cu gandul de a face un traseu pana in culmea ce-l separa de Ponoara si retur, sa profitam de zapada proaspat cazuta.

Prognoza spune ceata si ninsoare pe duminica. Asa a si fost, mai mult sau mai putin. Pornim de pe vale cand incepe sa fulguiasca.

Dupa doua serpentine ale drumului de caruta, iese soarele si incalzeste atmosfera. Era chiar placut.


Frumoasa casuta de lemn :)


In ultimul plan, destinatia noastra... bineinteles, pe ocolite, nu direct.


Curiosul


Si portarul










Urcam pe o vale usor schitata, dupa care iesim in platoul de deasupra satului Remeti. Un platou simpatic, cu case risipite. Ar fi fost si mai simpatic daca vremea nu se schimba radical si nu incepea sa ninga viscolit.

Moni si capita uriasa




Zapadaaaaaaaaaa, multa zapada pufoasaaaaaaaaaaaaa :)




Parapetul




Si exact cand ajungem si noi sus, in platou, de unde mai putem vedea ceva in departare, vremea se inchide si incepe sa ninga.


Spre Remeti


Si ninge, si iar ninge... Incepe sa viscoleasca. La un moment dat, avand vantul din fata, simneatm cum ne pisca la obraz, atat de tare taia vantul. Dar precis n-avea sa tina prea mult...








Undeva in stanga panoramei uriase (6 poze), sunt si trei din cei patru plimbareti


Nu iese soarele, dar macar se opreste viscolul si ninge frumos si incet.



Traversam platoul si incepem urcusul prin padure, pana in culme. Ajunsi in culme, zapada era ici-colo aproape pana la genunchi. Dar nu in multe locuri. Era la limita mersului fara rachete. Padurea era bogat ornata :)




Incetut, spre culme


Ponoara, vazut din culme (ce se putea vedea de ceata )


Inainte de coborarea din creasta, ne jucam si noi, ca niste copii, spargand o cornisa de zapada. Evident, doar se numeste asa, fiindca nu prezinta pericolul specific celor din muntii mari.



(poza Lia)


(poza Lia)

Haina grea a batranetei


Asta a fost iesirea reusita. Acum urmeaza ţeapa. Inainte cu o saptamana, am pornit tot asa, spre zapada, vazand ca in oras incepuse sa ninga frumos. Erau deja 5 cm de zapada, strat consistent.

Plecam increzatori spre Remeti (atunci voiam sa facem traseul asta). Pe masura ce ne indepartam de Oradea, zapada era tot mai putina, pana cand in Tileagd deja lipseste cu desavarsire.

Renuntam la Remeti si urcam spre Zece Hotare, dar nimic nici aici. Cateva pete ici-colo. Dar n-a fost o zi pierduta. Miscarea si aerul curat sunt mereu bine-venite.






Cuibarite


A latrat pana am inceput sa vorbim cu el. Apoi, a devenit pasnic.