Spre comorile ascunse, prin omătul proaspăt
Peştera Cubleş, Valea Videi
Februarie 2011
Dupa mai bine de 2 luni in care n-am mai pus piciorul afara din orasul asta plin de mocirle, noroaie si zapada murdara, am ajuns sa avem o zi libera complet, o duminica. Vorbim cu Lia si Leo, insa unde sa iesim ? Tot la mocirle si noroaie ?
Se anunta ploaie, asa ca ne gandim ca luptam putin cu noroaiele si in cele din urma tot ajungem la Pestera Cubles, cu plecare din satul Tomnatic. A doua zi dimineata, pe cand sa ne intalnim si sa decidem daca mai are rost sau nu sa mergem dupa atata ploaie, ramanem toti gura-casca. In oras, totul era acoperit de o nea de 5 cm, pana si copacii.
Nu stam mult pe ganduri si plecam, iar ora 10 ne gaseste la inceputul traseului, cu capul aproape in nori. Peisajul era de vis. Zapada (nu mocirla) cat vezi cu ochii, copaci incarcati pana la refuz si o temperatura numai buna de plimbat.
Mergand la GPS, gasim o poteca intortocheata, care ne scoate, cu chiu cu vai, jos in valea Cubles. Repet, peisajul era de vis, cu greu descris in cuvinte sau poze...
Printre copacii incarcati de neaua grea
Gasim poteca spre pestera si incepem sa urcam. Pentru prima data asistam la o premiera pentru Lia si Leo. Pe langa faptul ca mai vad si ei ceva nou, avem si onoarea ca noi sa fim cei care-i indruma pe poteca. Bine, GPS-ul, dar noi i-am dus la gura pesterii :))
Macar ne-am revansat si noi putin asa pentru sumedeniile de frumuseti pe unde ne-au carat dupa ei...
Pe poteca spre pestera Lia vede cum un ghiocel plapand isi scoate capul prin plapuma de zapada. Inca unul, inca unul, uite si mai multi, uite si branduse... Minunat !
Vestitori ai primaverii...
...si fratiorii lor :)
Ghiocei mici, ghiocei mari, care ce vede :)
Si-am intrat in pestera, de unde am iesit dupa mai bine de 2 ore de satisfacut priviri si aparate foto.
Fotografiile exprima putin mai bine decat cuvintele, insa nu mai bine decat realitatea locului.
Moni si tribul
Si un locuitor al tribului izgonit
Palmier, bananier sau umbrela ?
Nu te ascunde că te văăăăăd ! :)
Captivă acolo jos...
Cateva gururi erau pline cu apa, fiind mult mai frumoase decat vara, cand nu au deloc.
Minunata structura incretita
Dupa ce epuizam toate subiectele de fotografiat si de privit, iesim la lumina rece a iernii si pornim pe valea Vida, ca mai apoi sa urcam iar spre platou, unde era masina.
Valea, cu al ei alai carunt
Pe cand sa credem ca frumusetile au disparut, Leo ne face semn la toti sa ne oprim si sa nu respiram. O vulpe se apropia de noi, fara sa ne fi simtit. Neputand sa ratez asa un moment, ma pitesc langa Moni, asa mai camuflat ca eram gri ca natura si scot aparatul.
Inainte sa-si ia talpasita, o prind ! Si Doamne, ce simpatica poate fi...
Ajunsi sus in platou, inaintam printr-o ceata cum nu cred c-am mai prins inca. Pe langa faptul c-o tai cu cutitul, stau sa ma gandesc cum reusea Lia sa-si croiasca drumul... Nu vedeai un copac decat cand erai pe la vreo 10 metri de el.
"Nebuni de alb" croindu-si calea
Ajunsi la masina si bucurosi c-am mai petrecut o zi pe meleaguri cu zapada imaculata si privelisti superbe, plecam spre casa, lasandu-ne inima, dar si pe noi...
...captivi acolo jos !
Februarie 2011
Dupa mai bine de 2 luni in care n-am mai pus piciorul afara din orasul asta plin de mocirle, noroaie si zapada murdara, am ajuns sa avem o zi libera complet, o duminica. Vorbim cu Lia si Leo, insa unde sa iesim ? Tot la mocirle si noroaie ?
Se anunta ploaie, asa ca ne gandim ca luptam putin cu noroaiele si in cele din urma tot ajungem la Pestera Cubles, cu plecare din satul Tomnatic. A doua zi dimineata, pe cand sa ne intalnim si sa decidem daca mai are rost sau nu sa mergem dupa atata ploaie, ramanem toti gura-casca. In oras, totul era acoperit de o nea de 5 cm, pana si copacii.
Nu stam mult pe ganduri si plecam, iar ora 10 ne gaseste la inceputul traseului, cu capul aproape in nori. Peisajul era de vis. Zapada (nu mocirla) cat vezi cu ochii, copaci incarcati pana la refuz si o temperatura numai buna de plimbat.
Mergand la GPS, gasim o poteca intortocheata, care ne scoate, cu chiu cu vai, jos in valea Cubles. Repet, peisajul era de vis, cu greu descris in cuvinte sau poze...
Printre copacii incarcati de neaua grea
Gasim poteca spre pestera si incepem sa urcam. Pentru prima data asistam la o premiera pentru Lia si Leo. Pe langa faptul ca mai vad si ei ceva nou, avem si onoarea ca noi sa fim cei care-i indruma pe poteca. Bine, GPS-ul, dar noi i-am dus la gura pesterii :))
Macar ne-am revansat si noi putin asa pentru sumedeniile de frumuseti pe unde ne-au carat dupa ei...
Pe poteca spre pestera Lia vede cum un ghiocel plapand isi scoate capul prin plapuma de zapada. Inca unul, inca unul, uite si mai multi, uite si branduse... Minunat !
Vestitori ai primaverii...
...si fratiorii lor :)
Ghiocei mici, ghiocei mari, care ce vede :)
Si-am intrat in pestera, de unde am iesit dupa mai bine de 2 ore de satisfacut priviri si aparate foto.
Fotografiile exprima putin mai bine decat cuvintele, insa nu mai bine decat realitatea locului.
Moni si tribul
Si un locuitor al tribului izgonit
Palmier, bananier sau umbrela ?
Nu te ascunde că te văăăăăd ! :)
Captivă acolo jos...
Cateva gururi erau pline cu apa, fiind mult mai frumoase decat vara, cand nu au deloc.
Minunata structura incretita
Dupa ce epuizam toate subiectele de fotografiat si de privit, iesim la lumina rece a iernii si pornim pe valea Vida, ca mai apoi sa urcam iar spre platou, unde era masina.
Valea, cu al ei alai carunt
Pe cand sa credem ca frumusetile au disparut, Leo ne face semn la toti sa ne oprim si sa nu respiram. O vulpe se apropia de noi, fara sa ne fi simtit. Neputand sa ratez asa un moment, ma pitesc langa Moni, asa mai camuflat ca eram gri ca natura si scot aparatul.
Inainte sa-si ia talpasita, o prind ! Si Doamne, ce simpatica poate fi...
Ajunsi sus in platou, inaintam printr-o ceata cum nu cred c-am mai prins inca. Pe langa faptul c-o tai cu cutitul, stau sa ma gandesc cum reusea Lia sa-si croiasca drumul... Nu vedeai un copac decat cand erai pe la vreo 10 metri de el.
"Nebuni de alb" croindu-si calea
Ajunsi la masina si bucurosi c-am mai petrecut o zi pe meleaguri cu zapada imaculata si privelisti superbe, plecam spre casa, lasandu-ne inima, dar si pe noi...
...captivi acolo jos !
În ajun de anul nou
Vişagu - Tranişu, munţii Vlădeasa
decembrie 2010
Dupa un val de caldura in care s-a topit aproape toata zapada de prin Apuseni, iata ca vine iarasi valul racoros care aduce, odata cu el, si nametii mult asteptati. Dupa cateva zile de ninsoare, decidem sa plecam in penultima zi a anului spre Vladeasa, sa ne bucuram de zapada proaspata.
Cum prognoza se anunta buna iar zapada o banuiam a fi din belsug, dimineata zilei de 30 decembrie ne gaseste in tren. Mizam pe faptul ca, macar in ajun de an nou avem si noi putin noroc sa ne ia cineva cu masina pana in Sacuieu si bine am facut !
Dupa cateva minute pe asfaltul din Bologa ne ia un mic 4x4 cu niste oameni de munte ca noi si ne lasa la intrare in Sacuieu, de unde drumul de masina deviaza spre Visagu. Ajunsi aici, dupa ce pana la iesire din bologa cerul nu dadea semne de senin, cand ne dam jos ramanem uimiti. Nici urma de nor. Toti norii se opreau la culmile mai mici, neavand "curajul" sa inainteze spre Vladeasa.
Dupa ce lasam in urma noastra valea aburinda a Hentului, pornim pe o culme de stanga a vaii Ordangusa, traseu care ne scoate direct la biserica din Visagu.
Pana sa iesim la primele case din Visagu, traseul nostru pitoresc traverseaza o frumoasa si impodobita padure de cristale, cu copaci a caror crenti stau sa cada od ata cu zapada pe ei.
Cand iesim in primele poieni avem mici privelisti spre Rogojel si Vladeasa, plauri mangaiate de soarele care stralucea pe un cer ca sticla si risipea ceata de pe vai.
Cu toate ca soarele era exact in directia peisajului pitoresc si era greu sa surprindem aceste momente minunate, plaiurile care se risipesc in ceata au mereu un farmec care ne incanta privirile.
Expozitia
Dupa ce ajungem la primele case, suntem latrati de aproape fiecare caine. Nu le dam pasare si inaintam spre centrul satului.
Vecinii
Coboram intr-un fund de vale, ca mai apoi sa tinem un drum pe o curba de nivel a Magurii Visagului, de unde avem o minunata perspectiva asupra acestei oaze de vis.
Cum spuneam mai devreme, cu cainii, se pare ca suntem analizati la fiecare colt de casa :)
Ba mai mult, niste aratanii cu antenute ciudate si-au facut aparitia pe-aici. Ciudat platoul asta :)
Un alt ham-ham suparat, care a cam ezitat cand a vazut ca suntem pasnici...
Continuam spre Tranisu si Magura Tranisului, pentru a cobora spre Bologa. Pe masura ce ne apropiam de magura, norii prindeau curaj tot mai mare si incepeau sa inainteze spre Vladeasa si, totodata, spre noi. Cam sumbru gandul ca trebuie sa intram in ceata rece si umeda...
Cum nu aveam incotro, am intrat in nori si am profitat intens, inca o data, de aerul curat din nori.
Dupa cateva ture de derdelus cu capacelul de plastic la fiecare panta pana in Bologa (vorba vine fiecare...), am ajuns la drumul care da la cetate si de acolo, jos la gara, prin negura rece a noptilor geroase de iarna. Geroase nu gluma, ca s-a lasat un frig de numa' !
Cum nu puteam incheia anul decat cu o plimbare minunata la munte, am avut parte de una feerica, sperand la un an nou cu mai multe iesiri in natura !
decembrie 2010
Dupa un val de caldura in care s-a topit aproape toata zapada de prin Apuseni, iata ca vine iarasi valul racoros care aduce, odata cu el, si nametii mult asteptati. Dupa cateva zile de ninsoare, decidem sa plecam in penultima zi a anului spre Vladeasa, sa ne bucuram de zapada proaspata.
Cum prognoza se anunta buna iar zapada o banuiam a fi din belsug, dimineata zilei de 30 decembrie ne gaseste in tren. Mizam pe faptul ca, macar in ajun de an nou avem si noi putin noroc sa ne ia cineva cu masina pana in Sacuieu si bine am facut !
Dupa cateva minute pe asfaltul din Bologa ne ia un mic 4x4 cu niste oameni de munte ca noi si ne lasa la intrare in Sacuieu, de unde drumul de masina deviaza spre Visagu. Ajunsi aici, dupa ce pana la iesire din bologa cerul nu dadea semne de senin, cand ne dam jos ramanem uimiti. Nici urma de nor. Toti norii se opreau la culmile mai mici, neavand "curajul" sa inainteze spre Vladeasa.
Dupa ce lasam in urma noastra valea aburinda a Hentului, pornim pe o culme de stanga a vaii Ordangusa, traseu care ne scoate direct la biserica din Visagu.
Pana sa iesim la primele case din Visagu, traseul nostru pitoresc traverseaza o frumoasa si impodobita padure de cristale, cu copaci a caror crenti stau sa cada od ata cu zapada pe ei.
Cand iesim in primele poieni avem mici privelisti spre Rogojel si Vladeasa, plauri mangaiate de soarele care stralucea pe un cer ca sticla si risipea ceata de pe vai.
Cu toate ca soarele era exact in directia peisajului pitoresc si era greu sa surprindem aceste momente minunate, plaiurile care se risipesc in ceata au mereu un farmec care ne incanta privirile.
Expozitia
Dupa ce ajungem la primele case, suntem latrati de aproape fiecare caine. Nu le dam pasare si inaintam spre centrul satului.
Vecinii
Coboram intr-un fund de vale, ca mai apoi sa tinem un drum pe o curba de nivel a Magurii Visagului, de unde avem o minunata perspectiva asupra acestei oaze de vis.
Cum spuneam mai devreme, cu cainii, se pare ca suntem analizati la fiecare colt de casa :)
Ba mai mult, niste aratanii cu antenute ciudate si-au facut aparitia pe-aici. Ciudat platoul asta :)
Un alt ham-ham suparat, care a cam ezitat cand a vazut ca suntem pasnici...
Continuam spre Tranisu si Magura Tranisului, pentru a cobora spre Bologa. Pe masura ce ne apropiam de magura, norii prindeau curaj tot mai mare si incepeau sa inainteze spre Vladeasa si, totodata, spre noi. Cam sumbru gandul ca trebuie sa intram in ceata rece si umeda...
Cum nu aveam incotro, am intrat in nori si am profitat intens, inca o data, de aerul curat din nori.
Dupa cateva ture de derdelus cu capacelul de plastic la fiecare panta pana in Bologa (vorba vine fiecare...), am ajuns la drumul care da la cetate si de acolo, jos la gara, prin negura rece a noptilor geroase de iarna. Geroase nu gluma, ca s-a lasat un frig de numa' !
Cum nu puteam incheia anul decat cu o plimbare minunata la munte, am avut parte de una feerica, sperand la un an nou cu mai multe iesiri in natura !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)