Unde dai şi unde... se topeşte !

Ponoraş - Damiş,
februarie 2010

Au trecut cateva saptamani de cand nu am mai iesit undeva, asa ca, indiferent de prognoza si indiferent de starea zapezii (care, banuiam noi, va fi aproape inexistenta), pornim intr-o plimbare de recunoastere. Daca nu aveam sa ne alegem cu zapada din belsug, macar sa mai "maturam" zonele necunoascute in cautare de noi trasee pitoresti.

Am parcurs traseul Bratca - Ponoras - Glimeia - Toaia - Damis - valea Bratcutei.
Aici merge bine fraza "Unde dai si unde crapa!", deoarece am pornit din Bratca, pe drumul spre Damis, "bucurandu-ne" de noroiul de pe drum, de zapada murdara de pe margine si de imaginea dezolanta a naturii moarte in lipsa zapezii...

Un domn binevoitor ne ia pe sus cu masina si ne duce spre Damis.

Inainte de a ajunge la intrarea in sat, imaginea se schimba total: zapada de 20 cm inghetata la suprafata, copaci ingreunati de chiciura groasa ce s-a depus si o priveliste ce lasa fara glas si cel mai umblat turist...














Zapada era inghetata aproape in totalitate, doar aproape, la fiecare pas fiind nevoiti sa ne "chinuim" sa scoatem piciorul din ea. Atat de inghetata era ca era imposibil de tarat piciorul prin zapada iar urmele erau aproape clare.




Ajungem la primele case din dealul Glimeia, case asezate intr-o zona pitoreasca, cu privelisti frumoase. Decidem sa revenim mai tarziu la aceasta priveliste. Acum pornim in directia Platoului Ponoras pentru a gasi o alta cale de a ajunge de aici spre el. Practic, am "maturat" zona din stanga in dreapta si din fata in spate, bucurandu-ne de zapada frumoasa si de cele cateva raze de soare care ne-au mangaiat fetele.


















Pentru a ne mai distra putin, ca pana una alta eram la o plimbare de relaxare, am facut o serie de poze... "tampitele", sa zic asa... :)






Nu, oameni care au participat nu sunt tampiti, doar pozele :))
Ei sunt... niste copii...

Intreaga zona cuprinsa intre dealul Glimeia, Toaia si Ponoras ofera un peisaj hibernal pitoresc.




Revenim la privelistea de pe Glimeia, o priveliste care ne-a uimit pentru ca nu ne asteptam la asa ceva.










In urcus spre Glimeia, prim padurea plina de chiciura


Spre Ponorasul Inghetat


Spre depresiunea carstica Damis


Dupa ce studiem bratele ponorului Toaia de la inaltime, coboram in Damis si incet-incet o luam spre gara, in coborare pe valea Bratcutei.
Cand incepem sa coboram spre Toaia si apoi spre Damis - valea Bratcutei, zapada nu mai era inghetata, era in proces de topire si se lipea toata de bocanci si parazapezi. Pana sa ajungem pe Bratcuta, aceasta s-a imputinat considerabil.






Si am incheiat aceasta plimbare pozand ceva ce rar avem ocazia sa vedem...




A fost o plimbare de o zi minunata, cu o padure inghetata ce rar avem ocazia sa intalnim, cu zone nou intalnite si frumoase, cu voie buna si cu multe, multe amintiri frumoase...

Pe văi şi prin poieni încărunţite

Doua iesiri de cate o zi, la zapada, pe meleagurile mult iubite din Padurea Craiului.

Platoul Ponoară,
ianuarie 2010

A inceput serios sa ninga in oras, insa prognoza meteo arata doar 3 zile de temperaturi negative si ninsoare, ca mai apoi sa se incalzeasca iar semnificativ. Avand o zi libera imediat dupa ninsoare, decidem sa profitam de zapada cazuta si pornim spre munte. Un cer senin ne intampina la munte, cand din oras am plecat cu ceata si nori. Stratul de zapada era numai bun de mers, compus dintr-o zapada foarte fina fina, o zapada ca-n basme.

Inauguram un nou traseu, nestrabatut in mare parte pana acum.
Plecam din halta Stana de Vale, prin Lorau, urcam vf. Runcu Lorau, urmam culmea spre Dealului Secaturii, dupa care ajungem la un punct de belvedere asupra satului Ponoara. De aici coboram in vale si urcam pe culmea unde sunt insirate catunele Surdu si Codobanesti. Dupa ce admiram frumoasele suri acoperite cu paie, cu care suntem deja familiarizati, coboram spre Valea Boiului.


Belvedere asupra Loraului si a vaii Crisului, in departare.


Zermatt de Romania :)








Incotro... ?






De pe Dealul Secaturii privelistile ne sunt acaparate, din nou, de sumedetia de platouri impanzite cu capite de fan si case risipite in poieni. Privelistea, precum si vremea, e minunata.




Toata lumea, unul cate unul, cu burtica la soare :)


Spre catunele Surdu si Codobanesti




Urcand, printre capite, din Surdu spre Codobanesti


Feerie de Padurea Craiului !


Si cele doua frumoase suri acoperite cu paie... si zapada




Cand ajungem in Valea Boiului, o surpriza neasteptata ne schimba planul de a ajunge la cascada si de a o vedea cu un debit impresionant: drumul era practic inexistent, inghitit de apa, iar intrarea pe vale, spre cascada, fara cizme, era imposibila.

Neavand ce sa facem, ne intoarcem spre tren. Insa uimirea se putea citi pe fata noastra cand, unul dintre principalele campinguri amenajate de pe vale era asediat cu totul de apa. Daca cineva ar fi vrut sa faca un picnic acolo, facea baita la picioare si se simtea pe bancuta ca pe o veritabila insula din Pacific :)

Ajungand la tren, incalzindu-ne cu ceaiul ce a mai ramas, nu ne putem lua mintea de la minunata plimbare prin zapada si vremea de vis de care am avut parte azi.


Valea Mişidului - cătun Făţoaia,
ianuarie 2010

O tentativa de a ajunge spre Platoul Zece Hotare, insa dupa ce surprize am avut parte pana sus in culme, ne-a cam pierit cheful.

Pornim din Suncuius, pe Valea Misidului, pana la confluenta acesteia cu drumul ce vine de la cariera, adica pana la terminarea sectorului de chei.

Aici e prima proba a triatlonului de azi: Proba de echilibristica. Castigatoare: Moni, eu facand baita la un picior :)

Nevoiti fiind sa trecem apa de cateva ori, apa fiind mare iar pietrele cu un strat de gheata acoperit cu zapada, am intampinat greutati majore la aceasta proba eliminatorie. Dar am trisat si asa am reusit ! Copacii cazuti pe vale ne ajutau sa ne sprijnim astfel incat sa reusim sa trecem valea.









Ventuzele


Dupa ce parasim valea si urcam pe drumul spre cariera, gresind directia, o luam pe un drum forestier, crezand ca acesta este drumul pe care trebuie sa il urmam.

Aici incepe proba nr. doi: 1 km garduri. Castigator: niciunul...

Drumul era tot mai rau, copacii cazuti tot mai multi, ceea ce facea deplasarea tot mai grea, fiind nevoiti sa sarim peste ei. Teoretic, eram intr-o directie buna, insa terenul nu arata asta. Dupa aprox 1 km de emotii reusim sa regasim drumul principal, iar la scurt timp si drumul Suncuius - Fatoaia. Degeaba, ca pana aici, din dubiu in dubiu si tot mai obositi... farmecul disparuse de multa vreme...

Trecem de primele case din Fatoaia, iar cand am vazut ca privelistea spre Damis nu e ceea ce ne-am asteptat, simtim tot mai tare ca traseul fusese o alegere proasta...

Insa, pe cand sa ne decidem ca ne intoarcem, o ipostaza rupta parca dintr-un muzeu ne fura ochii, sufletul si ne reda starea de spirit pozitiva...


Cotinuam pe culme pana avem o mica priveliste spre catunul Carmazan.






Priveliste spre Misid-Ponoras




Cuptor de facut paine


Incepe si ultima proba a triatlonului nostru: marş viteza. Castigator: amandoi, ca sa nu ne fie frig :)

Ne hotaram ca ne ajunge cu surprizele si ne intoarcem spre Suncuius pe drumul inzapezit, cu o mica deviere spre Castel si spre un punct de belvedere asupra vaii Crisului.


O pata de culoare in fundalul alb-gri al iernii


Dupa intreaga zi, asa cum a fost ea, am spus ca macar sa ne delectam cu un vin fiert in Suncuius pana vine trenul. Vezi sa nu... bea vin fiert de unde nu-i...

Iar decat sa ne fie frig, ne-am plimbat pana in halta Pestera de unde am luat trebul spre casa.
Lasand aceste... detalii la o parte, a fost o iesire la munte, in natura, la aer curat si miscare, ceea ce nu strica niciodata. Insa traseul acesta ramane de vazut daca il vom mai parcurge vreodata...