august 2009
Dupa mica iesire pe cheile Videi am facut o mica intindere la picior, asa ca ipostaza initiala de a face creasta Fagarasului (6 zile de trasee zi-lumina) mi s-a parut de nerealizat, asa ca ne-am reorientat spre un munte cu acces mai usor si, mai mult, cu o retragere in caz de probleme la picior, mult mai usoara decat in Fagaras.
Asa s-a nascut tura noastra in Piatra Craiului, un munte ce ne-a ramas la suflet. Il luam pe Adi cu noi si luni dimineata, pe o prognoza nu prea buna, ne gaseste in gara Zarnesti. O luam la picior uitandu-ne cu teama la norii grosi ce ne acopereau atat pe noi, cat si pe Crai. Trecem prin Prapastiile Zarnestilor, dupa care intram pe Cheia Pisicii pentru a scurta drumul.
Urmam Valea Vladusca, spre Refugiul Grind, aici urmand sa decidem ce facem mai departe, in functie de vreme. Ici-colo norii ne mai dadeau ragazul de a vedea portiuni din creasta.
Ajungem la refugiul Grind fara sa ne ploua, asa ca ne luam o clipa de respiro ca sa gandim situatia. Ceasul arata ora 14, asa ca dupa 15 minute de pauza hotaram sa pornim mai departe, pana in creasta, desi norii erau stapani acolo. Am deci asta datorita faptului ca era devreme si, daca era sa pornim maine pe creasta sudica, era mai usor sa o facem de sus decat de jos.
Pornim pe traseul ce urca in serpentine, spre Saua Grind. Urcam prin poteca ce serpuieste in iarba, iar dupa ce ajungem la baza stancilor, urcam pe poteca de grohotis, pe sub stanci. Aici intram in nori. Pe masura ce urcam tot mai sus incepe sa se lase o burnita rece. Cum panta era tare abrupta si efortul depus era tot mai amplu, burnita venise la tzanc sa ne racoreasca.
Ajungem sus, pe Vf. La Om, cel mai mare din masiv, dupa 2 ore de urcus in continuu. Inca nu ploua, ba chiar mai mult, norii lasau loc unor mici privelisti asupra crestei.
Plecam spre refugiu pentru a ne lasa lucrurile. La refugiu erau un grup de moldoveni care tocmai se pregateau sa plece, asa ca asteptam dupa ei. Aruncand o privire la ei, vad ca toti erau in sandale, iar cand aflu ca aveau in plan sa faca creasta sudica, cand stancile erau foarte ude, imi pun mana in cap si ma gandesc de unde sunt atatea accidente in zona Bucegi-Crai.
Dupa ce ne-am instalat incepuse sa ploua marunt, asa ca ideea de a ne plimba se risipeste brusc. Oboseala acumulata dupa cei 1500 m diferenta de nivel urcati azi (un nou record personal, sa zic asa...) ne face sa cadem lati in sacii de dormit si sa tragem un pui de somn de vreo 1 ora.
Dupa ce ne trezim, profitam de norii care se mai risipisera (defapt se jucau in jurul crestei) si iesim la plimbare pana pe varf.
Iezer-Papusa, Fagarasul, abia se vedeau de norii ce ii domianu
Se lasa noapte incet incet, iar noi avem privilegiul de a admira un apus exceptional, la peste 2000 de m, ceea ce ne doream de multa vreme sa prindem.
O mult prea bine meritata odihna ne reincarca fortele pentru a doua zi, cand parcurgerea crestei sudice se lasa asteptata.
Dis de dimineata, aceeasi atmosfera: ceata. Mai punem capul jos putin si mai lenevim. Dupa ceva vreme ne ridicam si constatam ca norii se jucau in jurul crestei. Stiind prognoza meteo ce nu prevedea ploaie, ne hotaram sa o luam din loc. Adi spune ca el nu poate din cauza genunchiului si ca va cobora la Grind unde se va odihni pana maine. Incercam sa il convingem, insa degeaba. Ne impachetam, ne salutam si pornim fiecare in treaba lui.
Creasta Sudica a fost un ideal neatins de noi acu 2 ani cand am incercat parcurgerea crestei Craiului in intregime, asa ca sansa de o parcurge acum pe vreme buna nu putea fi ratata. Ne bucuram, din nou, sa ii calcam frumosul si antrenantul traseu de creasta.
Catarari, descatarari, plimbari pe custuri scurte si ascutite, pasaje usor expuse, norii ce ne dadeau tarcoale sau se risipeau lasandu-ne sa observam ce soare era la poale... o adevarata joaca de copii mari :)
Mai iesea putin soarele, ne mai incalzea, mai batea vantu, trecerea norilor peste creasta ne curata plamanii, totul a fost superb.
La cererea lui Moni, o poza funny...
Dupa 3 ani de mers in munti marii in concedii, am avut si noi ocazia, in sfarsit, sa admiram floari de colt. Adevarat, cam trecute de vremea lor, dar totusi, frumoase...
La scurt timp de la floari ajungem aproape de saua Funduri unde, doi ciobani eru in creasta cu oile lor. Aici avem din nou ocazia sa mai admiram cateva flori de colt.
Mioritic...
Coboram sub creasta, pe poteca spre Sprila si ne punem sa mancam. Stam si cugetam problema: cand vedem ce panta avem de coborat + traseu spre Sprila, ca mai apoi a doua zi sa urcam pe lanturi si sa continuam fie pe creasta fie spre Grind, ne cam luam gandul de la La Lanturi, nu aveam de gand sa ajungem acasa cu genunchi in pioneze. Asa ca alegem sa coboram spre La Table, pe celalalt versant si apoi sa ii facem o vizita lui Adi, la refugiu. Trecem de niste poieni, cu privelisti spre creasta, iar in scurt timp suntem la La Table, racorindu-ne cu apa rece.
Din nou, mioritic...
Incepem urcusul spre refugiu, de unde avem privelisti atat spre creasta cat si spre Bucegi.
"Noi doi in Piatra Craiului / Paream copii muntelui..."
"...Iti daruiam acele creste / si iti spuneam atunci iubeste."
Cand am ajuns la refugiu, Adi lenevea pe izolir. Cand aude miscare se intoarce sa vada si nu-i venea sa creada, cum de ne-am intors. Dupa ce i-am povestit cum a stat treaba, ne-am petrecut restul serii bucurandu-ne de vremea buna de afara si de privelistea asupra Bucegilor.
A doua zi, Adi are in plan sa plece acasa si nu puteam nicicum sa ii schimbam parerea. Asa ca noi decidem sa plecam spre Curmatura, sa punem cortul si sa ne invartim prin zona, spre Crapatura si Piatra Mica. Zis si facut. Pornim impreuna pana pe V. Vladusca unde se desparteau traseele, iar aici ne uram drum bun mai departe. el coboara in zarnesti iar noi, spre cabana.
Traseul e unul frumos, pe sub creasta nordica. E doar frumos... era de vis daca nu se auzea cum se taie in padure...
Ajunsi la cabana, montam cortul si pornim agale spre Piatra Mica.
Urcusul nu a fost unul greu, ici-colo traseul find amenajat cu lanturi unde era cazul. Sus pe varf avem privelisti asupra intregii creste, insa, datorita norilor si a soarelui care era diametral opus noua, pozele nu au aveau niciun rost. Raman insa pozele din suflet...
La coborarea de pe Piatra Mica mai cataram o mica crestuta ce ne atrage cu muchia ei ingusta.
Odihna la inaltime...
Coboram la cabana, iar seara o petrece savurand un minunat ceai de muguri de jneapan si lamaie, in compania unor elevi din Constanta ce s-au cazat la cabana si au facut un mic foc de tabara.
A doua zi, dupa ce ne bem cafeluta de dimineata si ne jucam cu saint-bernard'u de la cabana, ne strangem si pornim spre tren, prin Poiana Zanoaga, de unde avem din nou vederi minunate spre creasta.
Ajungand in poiana cu pricina, dupa ce facem pozele cu creasta, imi amintesc ca am uitat buletinul la cabana (trebuia lasat acolo pentru ca am campat in perimetrul lor...), asa ca las rucsacul in grija lui Moni si trag o proba de maraton viteza pana la cabana si inapoi, asta ca sa mai prindem trenul spre Piatra Mare. Am facut drumul asta in jumatate de ora, un drum de aprox 1 ora si ceva in mers normal...
Abstract, de Moni...
Ferestre spre natura :)
Dupa ce parasim Craiul (cu un nod in gat, ca am mai fi stat, insa genunchii nostri nu ar fi rezistat la inca un traseu de creasta), luam trenul spre Brasov, apoi Timisul de Jos, dupa care cautam intrarea pe valea Sipoaia, in Muntii Piatra Mare.
Au fost 5 zile complexe (Crai si Piatra Mare), iar exrimate in cateva cuvinte ar fi cam asa: creste, custuri, poieni verzi, cort, refugiu, burnita, soare, ceata, urcus greu, relaxare, vai, canion, abrupturi, ceai de jneapan, apus si rasarit, floare de colt, mos martin... si lista poate continua.
Cateva zile de vis ce ne-au deconectat de viata cotidiana, si asa prea monotona, cateva zile in care am fost ba cu capu-n nori, ba pe o crestuta de cativa zeci de cm...
Un alt vis din care a trebuit sa ne trezim odata ajunsi.. acasa...
Aceasta creasta minunata, numita de cei de-a casei "Crai", cu siguranta, a castigat un loc important in inimile noastre !
