Cu paşi mici, spre Bănişoru

Vlădeasa,
mai 2013

Daca ar trebui sa existe o zi perfecta, noi tocmai am trait-o.

Dimineata incepe cam asa: la bordul lui Suzi, cu o cafeluta delicioasa si cu o sotie minunata langa mine, cu un copil care doarme linistit in spate, in drum spre munte, pe fundalul albumului "Vama Veche - Am sa ma intorc barbat". Mai departe, cuvintele sunt de prisos :)

Ajungem in Visagu, unde o vizitam pe tanti la care am ajuns intr-o iarna si am savurat o supa de cartofi numai buna calda. Nu era acasa, asa ca ne-am facut comozi in fata casei si ne-am pus sa mancam cu totii, in speranta ca ajunge pana cand terminam.

Intre timp vine si tanti, bucuroasa de vizita noastra. Atat de bucuroasa, incat a zis ca ne mai primeste la ea si peste noapte, insa cu alta ocazie, caci n-am venit pregatiti. Ce ne putem dori mai mult ? Visagu, Banisoru, in inima Vladesei :)

Au zburat doua ore fara sa le vedem, stand pe iarba printre papadii si in casa batraneasca, in compania babutei. Ar fi timpul sa plecam, daca vrem sa ajungem sus.

Pana la intrarea in traseu, trebuia sa ne intoarcem cu masina vreo 3 km, asa ca Alex si-a si ales locul :)

Si plecam, urcam spre Banisoru, pe o vreme superba. Putin cald, dar norii mai ascund soarele uneori.

Asta ne-a placut. Cumpar bunica in casa asta ! :D

Urcam spre Banisoru printre case, o mai taiem pe plaiuri verzi... Cert e ca panta pana sus a fost al naibii de mare, mai ales dupa atata timp fara un urcus sanatos. Ne-am dat sufletul. Dar cand am ajuns sus... :)

"Pfui, ce-am dormit. Unde suntem ? Miroase bine aici." A conifere umede :D

Au dat deja mugurii de brazi, mici, ce-i drept, si conuletele rosii. Natura prinde viata si aici, la inaltime.

Poate cel mai bun exemplu ca se poate :)

Mamiiiii, vin spre mine, mi-e frica !

Ajunsi la Piatra Banisorului, Moni stia de ceva scari puse pentru accesul pe ea. Se pare ca scarile au folosit la (bineinteles...) montarea unei cruci, apoi au fost desfiintate (si abandonate la baza pietrei...).

Incercam sa urcam pe unde am mai urcat in urma cu cativa ani, insa e mult prea periculoasa fisura finala cu bebeloiu in spate, asa ca ne dam batuti.

Wohooooo !

Si-am ajuns pe taramul nostru drag. Cu atat mai drag a fost cu cat am vazut ca, de 2 ani de cand n-am fost pe acolo, nu s-a stricat nimic. Umplem sticla cu apa limpede de la valau si ne facem comozi chiar sub şa, unde nu bate vantul prea tare.

Ca de obicei pana acum, Alex adoarme pe cand sa ajungem in punctul culminant al turei :)

Pana se trezeste Alex, mancam si depanam amintiri frumoase.

Incolo e Vladeasa, sa mergem !

Momentele de sus sunt scurte, dar nepretuite. In spiritul acestei obisnuinte, o luam din loc, sa ne incadram in program.

Dar a fost minunat acolo sus, unde eram doar noi, pasarile ciripeau, vantul sufla, soarele ne mangaia, iar Alex chiotea :)

Ne intoarcem pe culme, cu priveliste spre Visagu, in stanga, si spre Rogojel, in dreapta.

Dupa mai bine de doi ani, am ajuns iar pe meleaguri dragi noua. Asta a fost pentru noi Vladeasa, pentru prima oara in trei.

Cu siguranta vor mai urma multe altele. Nici nu se pune problema altfel, cand Alex se simte atat de bine in natura :)