Liniştea de dinaintea furtunii

Culmea Scoruşeţului,
Aprilie 2011

Intr-o apriga campanie impotriva "modei" numite 1 Mai, iesim la munte de 30 aprilie. Am inteles noi de ce exista acest 1 Mai si de ce e atat de important pentru majoritatea dintre noi, insa nu am inteles de ce trebuie sa fie un motiv(si de multe ori, singurul in cursul anului) pentru a iesi la munte.

Asa ca am iesit de 30 aprilie la munte.
Ne vedem cu Lia si Leo si pornim spre Tranisu, localitate care incepe de pe valea Draganului si se extinde pe dealuri.

Lasam masina pe vale si facem un circuit foarte pitoresc prin catunele din zona, punctul culminant fiind vf Scorusetu, pe limita de judet dintre Cluj si Bihor.

Urcam abrupt pana ne incalzim. Dupa jumatate de ora dam de primii pomi infloriti si primele case locuite, semnalate de cativa caini cu gura mare (de obicei, cam atat :) ).




Ne-ajung tătarii din spate...


...dar se pare ca n-aveau treaba cu noi, au plecat mai departe


Si un mic secret: am dus tratate de pace cu conducatorul tatarilor :)


Padurea era de-un verde cruuud, iar din ea, ici-colo, cate un cires iesea in evidenta cu florile sale albe.




Dam de primele suri acoperite cu paie. Traseul de azi abunda in suri acoperite cu paie, inca pastrate bine.

Daca bine retinem, pe acest traseu am numarat cam 10 suri, care mai de care, una mai ţanţoşă ca alta, una mare, alta mica, una ascunsa printre copacii cu frunze fragede si flori firave, alta in plina poiana, avand o priveliste frumoasa spre plaiurile inca iernatice ale Vladesei.

Un mic Trascau, aici aproape de noi.






Ne intalnim cu o babuta tare simpatica si petrecem cateva minute cu ea la povesti, bucurandu-se ca are cu cine povesti. Era singurica pe acolo si se mira ca noi vrem sa mergem spre plaiuri mai salbatice si mai inalte, cand toti pleaca la oras.

Hmm, ma trece un deja-vu...










Ajungem in zona ceva mai alpina, unde norii deja prezentau o amenintare. Spre altitudinile mai mari ale Vladesei ploua de-a binelea deja. Piscurile inzapezite abia se mai zareau prin perdeaua de nori plumburii. Partea buna e ca nu se auzeau tunete. Asa ca decidem sa continuam traseul, oarecum cu o mica retinere; normal, cine are chef sa fie ud leoarca la nici 15 grade ? :)




Dealul Mincii, vizavi de noi, cu ale sale suri cu paie, beneficiaza inca de razele caldute ale soarelui.


Tranisu, de asemenea.




Se intuneca si incepe sa ploua marunt. Eram deja pe vf Scorusetu, cel mai inalt punct al traseului de azi. Ne refugiem sub un pin batran si ascultam cum, in jurul nostru, ploaia cade marunt si rece. Noi, tolaniti pe ace de pin uscate si inspirand aerul curat, ajungem la concluzia ca de multa vreme n-am savurat un asa moment de liniste.

Se opreste ploaia. Incepe iar, dar tot marunt. Cand se opreste a doua oara, o luam din loc ca deja se facea frig. Tinem o culme la fel de pitoreasca precum cea pe care am urcat, pana jos, la masina.

Alte suri acoperite cu paie si pomi in plina floare ne ies in cale. La o adiere mai puternica a vantului, firavele petale isi iau zborul, calatorind agale spre vale.


Pe culme ne intalnim cu 3 magarusi tare simpatici, unii curiosi, altii timizi.


O sura cu un gard specific catunelor...


Fotograful si ajutorul de fotograf in actiune










Curiosul


Florile de cires, cu a lor mireasma care te ademeneste sa nu mai pleci acasa.






Coboram la masina si plecam spre Bratca, unde Lia si Leo raman peste noapte, iar noi stam pe un plai verde, asteptand trenul mangaiati de razele caldute ale soarelui si... sufland in papadie :)


A fost o iesire frumoasa, cu o ploaie sanatoasa care ne-a ocolit, cu raze caldute de soare, pomi infloriti, magarusi si suri acoperite cu paie. Un traseu frumos, o zona minunata.