Hoinărind pe cursuri repezi de ape

Circuit Bohodei si Boga,
iunie 2009

Ne vorbim cu Lia si Leo si sambata pornim toti 4 spre Valea Aleului. Debarcam la canton si incepem sa urcam spre cascada Bohodei. Dupa ce parasim drumul si incepe poteca, valea e ceva mai salbatica. Ultima portiune pana la cascada este, probabil, un test pentru cei ce vor sa mearga la cascada cu adevarat, o incercare ce incepe abrupt si continua pe curba de nivel, pe o poteca frumoasa si "racoroasa".

Un mic urcus pe niste stanci si apoi ni se dezvaluie, in toata splendoarea ei, ce-a de-a doua cascada din tara, cascada Bohodei, cu o inaltime de 80 m, in mai multe trepte. Noi vedeam aici doar treapta cea mai mare.
















Dupa ce ne "spalam" bine bine ochii cu aceasta minunatie pornim a urca, dupa cum spunea Lia, "pe cel mai greu traseu din Apuseni", un traseu ce urca pe o creasta, de la cascada, pana in saua Bohodei, o creasta cu pasaje ceva mai antrenante, cu portiuni amenajate cu cablu ici-colo. Un traseu frumos, unic in Apuseni (parere personala). De pe aceasta crestuta avem vedere asupra intregii vai a Aleului.












Strabatem o mica portiune de padure unde facem o mica pauza de ciugulit ceva, dupa care in scurt timp suntem in saua Bohodei, cu priveliste spre Buteasa, Poieni, Bohodei si Aleu.

Tinand cont ca e prima data cand suntem aici, ma atrage urcusul spre vf. Poieni. Lia si Leo zic ca ne asteapta asa ca, impreuna cu Moni, pornim spre varf. Inca 200 m diferenta de nivel, mai pe unde putem. Urcusul il facem cam anevoios, pe o panta cam abrupta si inierbata, pe la marginea unei mici stanci. Ajunsi sus, privelistea era frumoasa atat spre dealurile si campia de vest, cat si spre Vladeasa-Buteasa-Bohodei.




Nu stam mult pentru ca vantul era destul de taios si rece si incepem sa coboram, cu atentie, pe aceeasi panta abrupta. Ajunsi inapoi in sa, Leo mai ca nu sforaia la umbra jnepenilor. Au spus ca le-a facut placere sa ne astepte, odihnindu-se putin. Facem si noi o mica pauza si pornim apoi in coborare spre masina, pe o culme vecina cu cea pe care am urcat.

Cocosatul...




Urmeaza o sesiune foto pe marginea unei stanci, o sesiune cu doi fotografi :)




Desi aparatul nu era superb, experienta isi spune cuvantul; o alta minunata perspectiva a lui Leo...






Ajunsi la masina, coboram putin pe vale si punem corturile pe un plai frumusel, unde petrecem seara cu sarbatoare, savurand delicatese atat solide, cat si lichide :)
Somnul se lasa apoi repede peste ochii nostrii, cazand cu totii intr-un somn mai mult sau mai putin lin.


Dimineata ma trezesc la sunetul facut de niste lemne rupte. "Precis e Leo", imi spun, ma trezesc si eu, iar pana se ridica si fetele pregatim cafelutzele. Pornim destul de tarziu, pe la 10, insa timp era. Destinatia era valea Boghii si Pietrele Boghii. Facem o mica pauza la cascada Oselu, o cascada cam "comerciala" as zice, dat fiind faptul ca e la drumul mare. Insa am bifat-o si pe asta.

Urcam spre izbucul Boghii, un izbuc atipic. Valea e una salbatica, destul de pitoresca, cu pereti de stanca si cursuri repezi de apa. Ici colo saream din piatra-n piatra sau de pe-un trunchi cazut pe altul.














Dupa ce ne lamurim ca izbucul este, de fapt, doar o iesire la suprafata a unei vai seci, printre lemne si bolovani, cautam pe unde sa urcam spre spre Pietrele Boghii. Gasim un picior de munte ce urca in directia pietrelor, asa ca o luam intr-acolo. Pentru inceput urca abrupt tare, ca mai apoi sa dea intr-o mica culme ce urca mai lejer. Parasim acea mica culme evidenta ca mai apoi si urcam prin padure, printr-un mic lan de leurda, pana gasim in cele din urma poteca cu marcajul spre Pietrele Boghii.

In padure gasim ceva ruine ale unor vechi constructii, aproximand impreuna cu Leo ca ar data cam din perioada celui de al doilea Razboi Mondial. Un mic pct de belvedere ne dezvaluie culmea ceva mai salbatica a Cornului Muntelui. insa, per total, a fost un urcus ceva mai monoton si abrupt, prin padure.






"Motion Blur" pe campul de leurda :)


Floricelele galbene :)


Ajunsi pe Pietrele Boghii, avem o larga belvedere asupra intregii vai si asupra Cornului Muntilor.






De aici urmam pucntul rosu, prin padure, apoi crucea albastra ce ne scoate in Uvala Balileasa. Privirile ne sunt scaldate de Cucurbata ce se ridica, ceva mai falnica decat restul "dealurilor", dintre brazi.

Atmosfera mioritica...


Coboram pe crucea albastra, dupa care ne ghideaza Leo spre cascada Bulbuci. Fara sa vrem, ajungem la o treapta superioara a cascadei, o treapta pe care nu au vazut-o nici ei. Am savurat din plin clipele petrecute la baza celor doua trepte ale cascadei Bulbuci, la racoare oferita de caderea apei, imortalizand tot felul de ipostaze.








In 10 minte am fost la masina, mai exact la caldura din masina, din Boga, ca mai apoi sa parcurgem drumul spre casa, din nou, in caldurosul oras.

O plimbare printr-o zona mai putin cunoscuta si strabatuta de turisti, desi e la doi pasi de Padis, o zona inca ramasa salbatica.

O tura mai grea, cu diferente de nivel destul de mari, cu o febra musculara ce ne va tine cateva zile, insa cu satisfactii mari, privelisti minunate, racoarea altitudinilor, a cursurilor repezi de apa, placerea savurarii unei seri la foc si fascinatia oferita de caderile de apa ale cascadelor din Apuseni...



ps: sa traiasca sarbatoritul si cei de pe langa el :) (prietenii stiu de ce...)