mai 2009
Dupa mai bine de 3 ani trecuti de cand am iesit ultima data impreuna (prima daca cu Moni), unii lasa iesiri in ture mai interesante de dragul a fi impreuna cu cei dragi. Altii bat cale lunga de la Cluj si renunta la a merge acasa la neamuri. Sunt convins ca toti am avut de castigat din alegerea facuta...
Vineri dimineata eram cu "dulapurile" in spate, in gara din Suncuius, asteptand sa vina Sergiu cu Mara din Cluj. Ne revedem si pornim, cu greu (datorita bagajului, era o iesire de voie buna deci delicatesele si ceva licori nu puteau sa lipseasca) spre intrarea pe Misid. Pana acolo insa ne "luptam" cu multimea, praful si muzica la maxim care domneau in zona Pesterii Unguru Mare.
Biruim si ne vedem pe Misid, iar dupa primele meandre ale paraului nu mai e nimeni pe vale doar noi. Profitam si facem o pauza de masa in liniste si pe covorul verde de pe vale. Mai trec cativa pe langa noi, insa prea putini. Pornim agale spre locul de campare, cu cateva pauze pentru a ne mai trage suflul.
Foarte sugestiv... daca mananca ca un animal :)
Ajunsi la devierea spre Stanu Ciutii, incepem sa urcam mai agale decat se poate, panta mare si rucsacul greu ne trageau inapoi, insa odata ce am ajuns unde trebuia sa punem corturile, ramanem cu gura cascata; cel putin eu si Moni.
Poienita era plina cu ciubotica cucului care, avand culoarea galbena, realiza un tablou primaveratic superb cu diferitele nuante de verde ale padurii. Eu si Moni mai vazusem zona in alt anotimp, toamna, este frumos, insa se pare ca am mai adaugat unul in care merita venit aici.
Pornim spre Stanu Ciutii, sa le aratam formatiunea de stanca si intrarea pesterii. Dupa o incercare, Sergiu isi da seama ca nu incape, intrarea find ingusta, iar odata ajuns inauntru nu poti inainta prea mult prin diaclaza aceea.
Ne intoarcem insa nu stam mult la corturi, pornim spre firul vaii Misid pentru a intra in pesterile Moanei si Lesiana. Am lasat corturile bazandu-ne pe faptul ca, de cate ori am fost cu Moni (4-5 ori), fie pe o zi sau doua, nu am vazut niciun om sa treaca pe aici iar poienita e bine ascunsa. Speologii o stiu probabil, da cine sa vina aici de 1 mai ? :)
Intram in Moanei. Eu si Moni ne oprim la gaura de soarece, insa Sergiu si Mara se descalta si trec mai departe. Pana ei vin incerc o poza...
Gururile pesterii erau mai pline ca de obicei cu apa, dandu-i un mic farmec acestei pesteri. Dupa ce se intorc si "exploratorii" nostri iesim la lumina zilei si pornim spre Lesiana. Gururile din Moanei chiar mai fascinat, insa si in Lesiana am gasit ceva de pozat.
In Lesiana nu petrecem multa vreme, ea nefiind asa interesanta. Ajunsi inapoi la cort, petrecem restul zilei admirand privelistea si strangand lemne pentru seara care urmeaza.
Frumuseti in iarba; care... depinde de cel ce priveste :)
Seara continua cu bunatati fripte, licori pe diferite gusturi si cantece la chitara. Un somn linistit ne pregateste (pe unii) de traseul ce il aveam propus pentru a doua zi.
A doua zi, pe la 12 ne urnim din loc pe traseul Ponoras - Toaia (Damis), intr-un mic circuit. Privelistile erau frumoase. In versantul opus noua se vedea catunul Fatoaia, obarsia platoului Ponoras era inverzita si pitoreasca, padurile erau de un verde crud primaveratic foarte frumos iar Damisul, linistit, cum il stim...
Ici colo, cativa pomi infloriti mai rupeau monotonia verde-cruda a padurilor si poienilor.
Coboram la ponorul Toaia, ca mai apoi sa ii ducem pe cei doi pe un traseu mai aparte; i-am pus sa catere valcelul ce se lasa in jos, pe stanca in care intra ponorul odinioara.
Impreuna cu Moni am incercat o alta ruta, noi mai facand acel valcel; ne razgandim repede cand, incercand un mic horn mai abrupt, observam ca piatra e un calcar sfaramicios si nu unul stabil. Ii urmam pe ceilalti doi, indeaproape...
Ajunsi la gura Pesterii Toaia, dupa o mica tavaleala prin putul de acces al acesteia, iesim ca potocii (atat la propriu, printr-o gaura mica, cat si la figurat, murdari de numa...) la lumina zilei fara sa vedem nimic. Putul de acces era prea ud si alunecos si ne-am intors imediat cum am dat de sala mare.
Am promis sa ne intoarcem pe o vreme mai secetoasa, nu de alta dar, dupa cum tinem minte (eu Moni si sergiu am mai intrat odata, pana in capat), in capatul ei exista cateva formatiuni frumoase ce merita pozate.
Ne intoarcem prin Damis, tinem drumul asfaltat, un drum destul de pitoresc, pe culme, iar la intrarea in Damis o cotim pe un drum forestier ce ne scoate direct la Ponoras.
Seara am mancat o alta delicatesa: ciuperci fripte cu o bucatica de cascaval inauntru. Prin bunavointa celorlalti trei, eu am primit cele mai multe ciuperci, stind ca imi plac mult :)
O seara linistita, la foc, povestind si vorbind cate si mai cate...
A treia zi, dimineata, ne facem cafeluta, ca ieri, mai pierdem vremea dupa care pornim spre trenul de 5.
Pe vale mai facem cateva pauze, unii de voie altii obligati :) pentru a-mi satisface mie dorinta de a incerca cateva ipostaze foto. Si au iesit mai bine decat speram...
Tragem de vreme cat putem pe vale pentru ca nimeni nu vroia sa stam 2-3 ore in gara in imbulzeala. Intram si in Pestera de la Izvor, care, datorita precipitatilor primaveratice abundente formase un frumos laculet in locul in care vara apa doar se pierde din vedere.
Cine mi-a furat mancarea sa o o aduca inapoi repede, am "stomacelul" gol ! :))
Ajunsi in gara savuram o binemeritata bere, ba chiar 2 fiecare, ca mai apoi sa ne despartim cu speranta ca NU vor mai trece inca 3 ani pana ne vom revedea impreuna, pe munte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu