Poteci ce duc spre credintă, castre romane şi privelişti minunate

Dealurile Crasnei şi Munţii Meseş,
aprilie 2009

Se anunta un weekend frumos, asa ca decizia a fost greu luata: batalia dintre Zmei si Focu Viu a fost castigata de cei in numar mai mare. Focul ne asteapta in weekendurile ce urmeaza. Ii salt masina de la tati si pornesc increzator ca voi fi cu starea de spirit ridicata, neavand probleme conducand. Ii luam pe Lia si Leo si ne hotaram repede la traseu. Prima oprire era la biserica din Cehei.

Trecem cu bine de Sinteu, unde drumul era mai mult bombardat decat intreg, iar dupa o mica reorientare in Simleul Silvaniei ajungem in Cehei, unde bisericuta de lemn statea falnica pe un deal. Lasam masina jos si urcam la ea. Dateaza din secolul XVIII, dar a fost restaurata in anii precedenti, aratand ca noua. Avem ocazia sa intram atat in ea, cat si sa urcam in turn, datorita unui localnic atent cu noi.




Reintorsi in Simleul Silvaniei, observam turnurile cetatii Bathory, insa pentru ca au avut loc sapaturi arheologice cu ceva timp in urma, nu avem voie sa intram si ne multumim cu o privire de afara.


De aici, directia Zalau. In Zalau pierdem putin vremea ratacindu-ne pentru ca nu am vazut niciun indicator spre Moigrad. Indrumati de localnici ajungem pe drumul bun si, dupa cateva serpentine, intram in sat. Tinem drumul pana in capatul satului, drum ce urca dealul pana la poalele fostului oras roman Porolissum. Lasam masina pe un platou si ne facem accesul spre Poarta Praetoria pe vechiul drum roman.










Urmarind drumul prin poarta, ajungem sa vedem si celelalte 3 porti, resedinta comandamentului (care avea o priveliste minunata spre Dealurile Zalaului) si amfiteatrul. Caldura era destul de mare, asa ca eu nu prea aveam chef sa ma invart prin soarele ala, dar Moni era bine dispusa ca a ajuns aici, iar eu eram bucuros pt ea. La plecare, plaiurile romane erau invadate de aratanii mioritice.




Urmatoarea oprire era biserica din Creaca. O biserica frumoasa de lemn, unde Moni are sa faca cea mai frumoasa poza a ei de pana acuma. Biserica din Creaca dadeaza din secolul 18 si s-a pastrat destul de bine.



Poza realizata de Moni... o frumusete, atat poza, cat si biserica!

Ne suim in masina si tintim urmatoarele biserici: Borza si Var. Insa Lia citeste in descrierea ei ca Borza nu ar avea biserica de lemn, iar cand ajungem in satul Var aflam de la localnici ca biserica e sus de tot, in varf de deal. Moni si Lia se plictisisera in masina, Leo incepuse seria de cascat, toti erau molesiti de caldura primaveratica ce ne lovise in cap. Numai eu eram obligat sa fiu fresh :)

Decidem foarte repede si de comun acord ca nu mai urcam la ea, dat fiind faptul ca si a doua zi e asteapta vreo 4 biserici. Directia Gradina Zmeilor ! Cum intram in satul Galgaul Almasului ni se arata ici colo semnele existentei unor astfel de formatiuni. La scurt timp ne apar in dreapta, vizibile de la sosea, in toata splendoarea lor. Lasam masina la cabana de la poale si pornim spre formatiuni.




Gradina Zmeilor e o rezervatie geologica formata in gresiile din Valea Almasului, formatiuni ce sunt supuse intens erodarii datorita factorilor externi. In cursul serii cat si a noptii, am auzit de mai mule ori cazand mici portiuni din peretele amfiteatrului. Viata lor, din pacate, este din ce in ce mai scurta.





Era devreme, undeva pe la ora 3, asa ca facem o lunga pauza de ciugulit ceva si de lenevit pe marginea amfiteatrului ce strajuieste Zmeii. Dupa ceva vreme ne era cald la soare si decidem sa continuam, pe sus, spre capatul rezervatiei si sa mai facem o pauza jos, printre Zmei, la umbra.









Aici, la baza amfiteatrului, am pus cortul. O noapte printre Zmei...



Am lenevit la umbra unui Zmeu mai bine de o ora, iar dupa ora 5 am decis sa pornim spre masina, agale, ca sa ne luam casa in spinare si sa ne instalam pentru noapte. Ajunsi la masina, constatam ca roata din spate era pe jumatate lasata. Nu aveam cum sa pornesc asa cu ea de acasa, pentru ca daca mai puneam 4 oameni in ea si mai dadeam in vre-o groapa, janta rotii nu mai era prea rotunda :)

Bine ca am observat acuma, ca daca nu observam decat dimineata ziceam ca mi-or spart-o cei de la cabana de ciuda ca am parcat acolo si ii "binecuvantam" pe oameni fara rost. In scurt timp o schimbam, cu ajutoru lui Leo, si facem ca disparuta tristetea unei astfel de vesti. Poate ei... eu inca eram cu emotii pana nu ajungeam fara probleme acasa.

Campam dupa Zmei, strangem lemne de foc, facem o pulpa buna si apoi petrecem restul serii dand pe gat vin fiert cu cuisoare, purtand tot felul de discutii pe diferite teme.

Dimineata, impreuna cu Leo, suntem in picioare la 7 sa vedem poate poate prindem ceva priveliste la rasarit. Ne incalzim pana ajungem sus pe amfiteatru, unde asteptam inca 10 minute dupa rasaritul soarelui. El rasare de dupa dealuri, asa ca nu am avut ocazia de a poza un "rasarit printre Zmei".



In fundal, "maimuta" sau "dromaderul", fiecare cum isi poate inchipui acea formatiune.

Roua diminetilor de primavara ne uda corturile. O cafea buna si o paine prajita ne satura pe cativa dintre noi pentru cateva ore.

Diamante prin iarba...

Ajunsi la masina, ne trec emotiile cand o vedem intreaga si fara alte cauciucuri dezumflate. Pana la intrarea pe Valea Treznea, ne mai oprim la cateva bisericute de lemn. prima in drum, cea din
Racas, despre care, desi am auzit ca nu e prea interesanta, la fata locului ne dam seama ca este chiar superba. Una dintre cele mai vechi din judetul Salaj, dateaza din anul 1558 si inca se pastreaza bine.






Atat de frumoasa incat petrecem minute bune aici. Urmatoarea in drum, biserica din Hida. Aceasta dateaza din anul 1717 si se mentine si ea destul de bine. Are inca in picioare pana si portita mica de la intrare si gardul ce o inconjoara. Era duminica dimineata, asa ca o cruce facuta in semn de credinta e binevenita la vizitarea fiecarei biserici.




Pornim spre Sanmihaiul Almasului, localitate unde observam biserica mare din deal, alaturi de care e cea mica. Nu ne era in drum, insa decidem sa facem un mic ocolis. A meritat cu siguranta, aceasta find diferita fata de celelalte, avand turnul mai gros si tarnatz (dupa cum zicea Moni) ce o inconjoara. De asemenea, dateaza tot din secolul XVIII si s-a pastrat si aceasta chiar binisor.






Intorcandu-ne la drumul nostru, facem o pauza la intersectie, ne alimentam cu apa de la un izvor local dupa care pornim spre urmatoarea tinta, Poarta Salajului. Biserica se afla la drumul mare, era ingradita cu un gard impletit si avea o portita mica. Era inalta si supla, ridicandu-se falnica pe un mic damb.


Pornim mai departe, spre Pausa, intrand pe drumul de legatura spre Ciucea. Ajunsi in Pausa, oprim langa biserica mare unde se tinea slujba. Biserica de lemn era dupa aceasta. Inca se vedeau, sterse, cateva picturi de pe ea. Intra si in aceasta, admiram picturile interioare si cateva ornamente de pe pereti, dupa care avem placerea de a auzi o toaca batuta in zi de duminica, la o biserica de lemn.








Ne indreptam spre Treznea, destinatia mult asteptata de noi. Ajunsi in sat, indrumati de localnici, intram pe drumul de pe vale unde, cu mici emotii datorita stramtorari lui, ajungem la ultimele case unde parcam. Ne luam ce ne trebuie si pornim pe vale, sarind de pe un mal pe altul ca niste caprite zvelte.

Ajunsi la o confluenta de vai, urcam pe valea din dreapta indrumati de o descriere scoasa la imprimanta de Lia. Descrierea nu se prea potrivea, asa ca urcam pe vale "orbeste", mai mult explorand-o :)

Ni se deschide in fata ochilor prima cascada, insa datorita faptului ca e prea accidentata valea, nu ajungem pana la ea ci o pozam de la departare.

Cascada 1

Speram sa gasim mai mult de o cascada, sa ne putem mandri ca am vazut cascadele (!) de pe Valea Treznea. Dar cine se gandea ca vor si asa multe...

Urcam pe un afluent al acestei vai, unde nu putem ajunge pe vale pana la cascada ce se auzea mai sus. Ma sacrific si ma descalt ca sa merg prin apa, sa vad daca merita "sacrificul". Apa era gheata, picioarele mai ca nu ma dureau de la cat de rece era. Insa pentru mine a meritat, avea o cadere finutza, dar frumoasa, de apa.

Cascada 2

Adevarul e ca si restul echipei a vazut-o de sus, din culme, dupa ce au urcat, insa de jos a fost un alt punct de vedere, unul mai frumos :)

Cei de sus ma striga si ma anunta ca mai este una deasupra, sa urc si eu. Nu mai am nervi sa inconjor pentru a urca pe culme, asa ca o dau direct in sus pe primul firicel de apa si ajung la Moni care ma asteapta. Ajungem la cea de a tria cascada, cea mai frumoasa din tot acest complex. Apa se prelingea frumos in jos, cu o cadere de aproximativ 7 m.

Cascada 3



Stiind ca aceste cascade nu apareau in descrierea pe care o avea Lia, pornim mandri pe valea principala a Treznei, sa gasim si celelalte cascade. Eram mandri ca am gasit ceva despre ce nu stiam nimic.

Ajunsi pe Treznea, inatlnim doi sateni care ne indruma spre cascadele 4, 5 si 6, dupa cum spuneau ei, cele mai frumoase. Ei poate nu vazusera cascadele de la obarsia vaii Treznea...

Urcam pe un afluentul de stanga al vaii si descoperim, pe rand, toate cascadele, una mai frumoasa ca alta.

Cascada 4

Cascam gura mare cand ajungem la amfiteatrul format de peretii cascadelor 5 si 6. Splendoarea naturii e la ea acasa !

Cascada 5




Cascada 6

Pornim mai departe in cautarea celorlalte cascade. Pe urmatoarea vale ce vine din dreapta, avem din nou placerea sa gasim o minunata cadere de apa. Savuram cateva clipe aici ciugulind ceva si adapostindu-ne de caldura soarelui, in racoarea binevenita a vaii salbatice.

Cascada 7



Mergem mai departe, indrumati spre ultimele cascade de catre descriere. Dintr-o data, fara sa ne asteptam, in stanga, in departare, o firava cadere de apa bifeaza urmatoarea cascada. Aceasta era una la care nu ne asteptam. Era firava, dar totusi, frumoasa !

Cascada 8

Dupa ce facem poze, continuam in amonte. Valea dadea semne de salbaticie, asa ca avea sa se cam termine. Ce era de vazut, aici undeva avea sa se incheie. Dar nu oricum !

Urcand in amonte, o vale se lasa din stanga iar sus, de dupa versant, o alta cascada stralucea in toata splendoarea ei ! Una dintre cele mai frumoase cascade.

Cascada 9



Am fost cu totii surprinsi de frumuseta acestei cascade. Era "apa data la moara" pentru noi, pentru ca, de mult timp, eram obisnuiti cu aceleasi trasee si plimbari de weekend.

Urcand la aceasta cascada, se vedea o mica portiune din cascada finala, o frumoasa cadere in doua mari trepte. Pornim cu nerabdare spre ultima cascada de pe aceasta vale (ceea ce nu este sigur, dar vom reveni odata sa verificam !).

Urcam valea salbatica, plina cu bolovani si trunchiuri de copaci cazute. Ajungem la cea din urma cascada unde, eforturile "expeditiei" noastre de descoperire a cascadelor Vaii Treznea ne sunt rasplatite.

Cascada 10



Dupa ce admiram aceasta ultima cascada, pornim in pasi rapizi spre masina. Unii trebuiau sa ajunga la servici, asa ca ne grabim putin.

La masina ne spalam putin, dupa care pornim, cu grija, pe drumul cu emotii de pe vale. Ajunsi in sat, facem o mica deviere pana la Castelul conacului Bay. Un castel lasat in paragina, din pacate, insa celor ca mine si Moni, carora le fug fanteziile si imaginile in cap de zor, nu le e greu sa-si imagineze castelul de odinioara...




Dupa vizitarea acestuia, pornim spre casa. Insa emotiile nu aveau sa se termine aici. Drumul de legatura spre Ciucea trecea peste munte, deci era cam prost, asa ca mi se agata la roata ceva ce scartaie si scoate sunete ca si cum s-ar fi spart si ar fi scapat aer. Moni sesizeaza acest lucru, insa dupa cateva aruncari de priviri ne dam seama ca nu vine de la roata si nu e sparta, ci de undeva din interiorul ei. Ceva se agatase si nu vroia sa cada. Imi vine ideea ingenioasa de a da innapoi. Roata nu mai scartaie asa ca am pornit mai depate, spre casa, fiecare visand la ce va face: o baie, un somn, o sarmala... :)

Altii merg la servici. Dar, cum lucrurile marete necesita sacrificii marete, cu siguranta nu am regretat.

A fost o iesire culturalo-istorico-naturala :) cu tot ce putea sa cuprinda ea pentru a fi superba. Am strabatut km buni cu masina peste dealuri cautand potecile spre credinta, bucurandu-ne de arhitectura de odinioara a unor bisericute de lemn. Am gasit vechiul drum roman ce ducea de la Porolissum la Roma si am pasit pe el. Ne-am luptat pana si cu Zmeii ca sa obtinem un loc de cort pe teritoriul lor, mancand o pulpa rumenita la foc si savurand un vin fiert intr-o seara racoroasa. Am cautat comorile ascunse ale "traznitilor", gasind mai multe decat ne-am asteptat. O iesire de primavara... superba !



Alte detalii si poze pe siteul lui Leo si Lia