Şi-ntr-o zi cu soare şi cu ceaţă...

Remeţi - Ponoară,
ianuarie 2012

Stiind ca prognoza spune zapada, iar Lia si Leo erau la Bratca si ne-au confirmat ca a nins, am plecat duminica spre Remeti, cu gandul de a face un traseu pana in culmea ce-l separa de Ponoara si retur, sa profitam de zapada proaspat cazuta.

Prognoza spune ceata si ninsoare pe duminica. Asa a si fost, mai mult sau mai putin. Pornim de pe vale cand incepe sa fulguiasca.

Dupa doua serpentine ale drumului de caruta, iese soarele si incalzeste atmosfera. Era chiar placut.


Frumoasa casuta de lemn :)


In ultimul plan, destinatia noastra... bineinteles, pe ocolite, nu direct.


Curiosul


Si portarul










Urcam pe o vale usor schitata, dupa care iesim in platoul de deasupra satului Remeti. Un platou simpatic, cu case risipite. Ar fi fost si mai simpatic daca vremea nu se schimba radical si nu incepea sa ninga viscolit.

Moni si capita uriasa




Zapadaaaaaaaaaa, multa zapada pufoasaaaaaaaaaaaaa :)




Parapetul




Si exact cand ajungem si noi sus, in platou, de unde mai putem vedea ceva in departare, vremea se inchide si incepe sa ninga.


Spre Remeti


Si ninge, si iar ninge... Incepe sa viscoleasca. La un moment dat, avand vantul din fata, simneatm cum ne pisca la obraz, atat de tare taia vantul. Dar precis n-avea sa tina prea mult...








Undeva in stanga panoramei uriase (6 poze), sunt si trei din cei patru plimbareti


Nu iese soarele, dar macar se opreste viscolul si ninge frumos si incet.



Traversam platoul si incepem urcusul prin padure, pana in culme. Ajunsi in culme, zapada era ici-colo aproape pana la genunchi. Dar nu in multe locuri. Era la limita mersului fara rachete. Padurea era bogat ornata :)




Incetut, spre culme


Ponoara, vazut din culme (ce se putea vedea de ceata )


Inainte de coborarea din creasta, ne jucam si noi, ca niste copii, spargand o cornisa de zapada. Evident, doar se numeste asa, fiindca nu prezinta pericolul specific celor din muntii mari.



(poza Lia)


(poza Lia)

Haina grea a batranetei


Asta a fost iesirea reusita. Acum urmeaza ţeapa. Inainte cu o saptamana, am pornit tot asa, spre zapada, vazand ca in oras incepuse sa ninga frumos. Erau deja 5 cm de zapada, strat consistent.

Plecam increzatori spre Remeti (atunci voiam sa facem traseul asta). Pe masura ce ne indepartam de Oradea, zapada era tot mai putina, pana cand in Tileagd deja lipseste cu desavarsire.

Renuntam la Remeti si urcam spre Zece Hotare, dar nimic nici aici. Cateva pete ici-colo. Dar n-a fost o zi pierduta. Miscarea si aerul curat sunt mereu bine-venite.






Cuibarite


A latrat pana am inceput sa vorbim cu el. Apoi, a devenit pasnic.

Toamnă târzie la noi pe moşie

Defileul Crişului,
decembrie 2011

Vorba vine "la noi pe mosie" :)

Cu toate ca am parcurs de nenumarate ori traseul si in nenumarate conditii, mereu cand revenim aici ne simtim bine si ne bucuram de fiecare frumusete marunta. De la flori primavara, pana la covorul de frunze toamna, defileul Crisului e locul pe care il simtim ca fiind "acasa".
Poate are o legatura si cu faptul ca acolo ne-am cunoscut prima data :)

Sub deviza "orice zi in natura e o zi castigata, nu pierduta" profitam de o zi libera si de prognoza meteo fara precipitatii si plecam la o mica plimbare, avand in plan traseele care parcurc versantul drept din defileu.

Ajuns aici, ne bucuram intreaga zi de o toamna nesperat de tarzie pentru aceasta perioada si de soarele caldut care ne face ziua mai frumoasa.


Covorul rosu si gros din padure era presarat, ici-colo, cu cristale.








Ceata se risipeste incet din defileu, fugarita de razele caldute ale soarelui.




Si dupa ce s-a tras din cadru...






Pana la mijlocul versantului, pe traseul punct albastru, ne-am spalat privirile cu o padure incredibil de rosie si un covor de frunze minunat. Cand razele soarelui se strecurau si mai luminau cate un stejar privilegiat, peisajul era minunat.









Diversitate


Belvedere traseu punct galben


Ajunsi la capatul traseului, decidem ca, decat sa coboram si sa mergem pe calea ferata pana la Pestera, mai bine ne mai bucuram putin de soarele caldut si ne intoarcem pe acelasi traseu, prin padure, punct galben, pana la Pestera.

A fost o zi minunata, rezumata cam asa: covor rosu si padure inca frumoasa, multe pauze la soarele caldut, privelisti spre Vladeasa, Varfurasu si Buteasa acoperite cu zapada deja, multe puncte de belvedere (cu cate o pauza fiecare), concurs "cine gaseste frunza mai interesanta", lupte cu sabiute improvizate si muuuuuuuuuuulta voie buna.



Si pentru a completa peisajul, eram singuri singurei in tot defileul.
O zi minunata petrecuta in doi :)