(doar Suru - Buteanu, fiind nevoiţi să coborâm la Balea)
august 2011
Cum o vorba inteleapta spune că lucrurile importante se intampla doar o data in viata, ne consolam si noi cu ideea ca Fagarasul, mai exact, acea iesire de acum patru ani, nu va mai fi ce a fost.
Totul incepea in urma cu patru ani, cand visul nostru se implinea pe varful Urlea, unde, dupa 7 zile rupti de realitatile lumii in care traim si bucurosi ca am reusit sa strabatem creasta, o lacrima firava ne mangaie obrazul atunci cand privieam, pentru ultima data in acea iesire, minunata creasta a Fagarasului.
Vf Urlea, capat de creasta, Fagaras 2007
Asa ca am decis. O facem din nou ! Dupa cateva antrenamente (folositoare), pornim spre creasta Fagarasului, cu gandul de a o strabate din nou, de la vest la est, intr-un concediu de 7 zile.
Dupa lungul drum cu trenul si dupa o noapte nedormita, avem norocul sa ne ia cineva cu masina pana in Sebesul de Sus, la intrarea in traseul spre cabana Suru.
Dupa ce ratam intrarea in traseul si pierdem jumatate de ora pana o gasim (neplacut moment, lipsiti de forta, adormiti si fara chef de asa ceva), urcam abrupt pe piciorul de deal, pana dam in culme, urmand traseul marcat cu triunghi rosu.
Sus, in culme, traseul devine mai lejer, mai racoros. Mai interminabil.
Incet-incet si cu multe pauze ajungem sa urcam mai abrupt, dandu-ne seama ca n-ar trebui sa mai fie mult pana la cabana.
Ajungem la cabana, unde ramanem uimiti sa aflam ca trebuie sa platim pentru campare. Neavand nici pe departe o zecime din forta necesara sa urcam pana la 2000 m, in sa (era mai frumos acolo, mai pitoresc decat langa cabana in constructie), decindem sa ramanem aici.
Fiind doar ora trei si avand timp suficient sa ajungem sus, ne mancau talpile sa ajungem in creasta. Insa, odata intins izolirul sub un brad inalt, n-am mai avut puterea nici sa ne ridicam dupa apa din cort. Am atipit la umbra bradului pana pe la ora 5, dupa care ne-am mai invartit prin zona. Ne-am culcat devreme si am dormit 12 ore fara sa miscam un deget.
Dimineata, pe o vreme nu foarte promitatoare, pornim spre saua Suru, lacul Avrig si apoi refugiul Scara. Nu a plouat deloc, insa norii gri din creasta, vantul si ceata omniprezenta nu ne incurajau deloc.
Iesirea in saua Suru
Trecem pe langa vf Suru pe curba de nivel, apoi incepem urcusul spre vf Budislavu, dupa care coboram spre lacul Avrig. Mereu in ceata.
Coborarea abrupta spre lacul Avrig
Si saua din care am coborat, vizibila dupa ce s-a mai curatat cerul
Stam si ne relaxam mai bine de o ora pe malul lacului Avrig, profitand de cerul care s-a mai curatat de norii cei rai.
Ramanem singurei prin zona, ne mai bucuram de linistea de pe malul lacului si decidem sa continuam pana la refugiul Scara. Am luat in calcul sa ramanem aici pentru ca umarul meu facea urat, dar dupa o pauza mai lunga, am zis sa mai acordam o sansa.
Asa ca plecam si lasam Avrigul in urma.
Poteca care urca spre vf Garbova, de la lac, ne-a impresionat pe amandoi. O poteca minunata, care serpuieste peste culmite si mici vai. A fost o mare placere sa strabatem si portiunea asta din creasta (nu am mai fost pe aici).
Ajunsi in sa, vedem sudul senin, urcusul spre vf Scara si Negoiu, in departare. Continuam spre Scara, unde manati de vremea buna si soarele caldut, facem o alta pauza lunga.
In timp ce ne relaxam, ajungem sa constatam un lucru interesant. A fost una dintre cele mai interesante zile pe munte traite de noi vreodata. De ce ?
A fost o zi a contrastelor, o zi plina de emotii, griji, sentimente placute si mai putin... Am plecat de la Suru prin ceata, nori gri si nerefacuti complet dupa seara nedormita. Am ajuns la lacul Avrig orbecaind prin ceata pana aici, fara a vedea mare lucru. Umarul meu deja facea greva, ma durea infernal la coborarea de pe Budislavu si cea abrupta, spre lacul Avrig. Odihnindu-ne la lac, umarul meu isi revine putintel, iar cerul se curata. Starea de spirit ni se imbunatateste simtitor si decidem sa continuam. Pana sa ajungem spre Scara, privelistile frumoase ne-au facut sa uitam de prima jumatate a zilei, iar umarul nu ma mai durea. Ajunsi sus, inainte de a desface un Fagaras cel Mare, eram din nou increzatori ca vom reusi sa continuam cu bine, dupa ce la lac ne batea gandul sa o luam la vale azi-maine, din cauza umarului meu. O zi a contrastelor care va ramane mult timp ca o amintire a sentimentelor complexe traite atunci.
Fagaras cel Mare :))
Cu capul in nori
Dupa lunga pauza (mai ales ca vedeam refugiul la picioarele noastre, la nici 20 de minute de noi), ne urnim si noi spre adapost, admirand, in plan secund, traseul nostru de maine cu Serbota, Custura Saratii si vf Negoiu.
Punctuletul mic alb e noul refugiu ScaraI; mai devreme tricou, dupa pauza, geaca :)
Seara se incheie cu un apus de zile mari. Unul cam greu de pozat; vantul era atat de puternic incat abia stateam cu fata si aparatul spre apus. Dar a meritat !
Prima zi din randul zilelor "importante". Custura Saratii si varful Negoiu, al doilea din tara. Plecam increzatori, cu un cer curat ca sticla si cu un vant care s-a mai domolit.
Mare mai esti, ca nu te vad prea bine...
Din seria "Omul si muntele" :)
Ajungem pe vf Serbota, de unde incepe Custura Saratii. Aici facem o pauza de masa la umbra rucsacilor, ca soarele era cam aspru.
Noi doi, Custura si Negoiu
Uite, de acolo venim
Si incepem, entuziasmati, exprimand: Custuraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa !
Ajungem in cel mai de jos punct al ei, unde facem o pauza exprimand: Ah, Custura...
Incepem urcusul pe Custura, pana in saua Cleopatrei, de unde incepe urcusul spre Negoiu.
Fiind amenajata in toate zonele importante cu lanturi, nu a pus deloc probleme. Doar la coborari era ceva mai greut cand rucsacul urias din spate ne tragea de umeri in jos.
Moni, la inceputul hornului final
Ajunsi aici si admirand intreaga Custura parcursa, exclamam, oarecum obositi si lipsiti de entuziasmul de la incept: Pfff, aia da Custură !
Si incepem sa urcam spre Negoiu.
Si am ajuns ! Ba mai mult, avem privelisti mai multe ca data trecuta, cand am fost aici.
Spre vest, unde, in ce mai departare vizibil e Suru, de unde venim noi.
Spre sud
Spre est, partea centrala a crestei, zona cu Balea, in nori
La fel, dupa o pauza lunga pe varf, coboram spre refugiul si lacul Caltun, unde campam. De data asta alegem sa coboram prin Strunga Dracului, nevrand sa o mai ratam si acum. Dupa cum ii spune si numele, a fost al naibii de lunga si (relativ) grea, cu rucsacul mare in spate. Dar frumoasa, o experienta de-o viata !
Cuvintele sunt de prisos :)
Ajungem jos, la traseu, obositi si cu umerii in pioneze. Niciunul nu credeam ca va fi atat de lunga.
Pierduti in imensitatea sa
Serpuind printre morene, ajungem la lac, unde ne facem siesta pana la lasarea serii, cu plimbari privelisti si discutii pe alese cu Cipri si Oana, carora le-am aratat cateva frumuseti ale Padurii Craiului, intr-un traseu de toamna trecuta, pe la Ponoara. Ne-au facut placuta surpriza de a ne revedea pe munte, la Caltun, fara ca noi sa ne asteptam la asta.
Reflexia racorii de pe creste
Admirand spectacolul naturii, la final de zi
Dimineata devreme a fost frumos, insa norii s-au repezit asupra crestei cat ai clipi, vantul s-a intetit ca nebunul, iar noi ne vedeam pusi in situatia de a ne lupta cu el, pentru a putea strange cortul. Din cele 10 corturi de aici, al nostru si inca unu stateau aproape neclintite. Cipri, neavand cortul bun la ei, tinea de ancora sa nu ii rupa betele; restul corturilor erau fie umflate ca o plasa in vant, fie culcate la pamant.
Spre Negoiu si lacul, intr-o dimineata frumoasa...
...si un mare zoom pe poza precedenta, pentru a lamuri ceva: se vad doua hornuri; cel din stanga e Strunga Dracului, coborata ieri de noi :D
Cum spuneam, vremea s-a stricat extraordinar de repede, asa ca Cipri si Oana au spus ca ne duc ei pe un traseu frumos, printre jnepeni, cu cascade si cursuri repezi de apa.
Eu, fiind ultimul, vedeam uneori cum cate o rafala ii loveste pe cei trei in fata mea si ii dezechilibreaza bine, insa nu apucam sa ma tin bine ca ma misca si pe mine din loc. Pana am coborat putin, iar vantul s-a mai domolit. Nu era prea placut sa tinem creasta in conditiile astea.
Coboram de la Caltu la Piscul Negru, unde era lasata masina celor doi.
O pauza la racoarea cascadei
Ajungem la masina, ne suim in ea si plecam spre Balea, in speranta ca vremea s-a mai imbunatatit si ne mai lasa vremea sa mai stam la lacul Capra inca o noapte. Ajunsi la Balea, nici loc sa ne strecuram cu masina nu am avut...
Nu a fost prea placuta zona, iar cum nici nu am vrut sa coboram inca de pe munte, ii lasam in urma pe cei doi, iar noi urcam spre saua Capra. Treceam printre diferite specimene cu adidasi, lanturi mari in gat, domnisoare tinute de mana sa nu cada si asa mai departe.
Din cand in cand scoateam capul din pamant pentru a mai saluta cate un batranel cu rucsacel sau semeni de-ai nostri.
Avand destul timp la dispozitie, urcam spre varful Iezerul Caprei. Ne-am bucurat si aici pe deplin de privelisti, de la est la vest si spre sud. Spre nord, la Balea, la aglomeratie, nu neaparat :)
Constienti deja ca maine va trebui sa coboram de pe munte si vazand, in departare, cum ne-ar astepta creasta si vf Moldoveanu, inghiteam in sec si faceam "tai-tai" cu mana unui vis care n-a fost sa fie, din pacate.
E cu atat mai dureros cand stii ca fizicul tau ar mai putea, vremea ti-ar mai permite...
O imagine ce exprima un sentiment cat o mie de cuvinte
Cel mare din departare e Negoiu, de acolo pana aici, creasta pe care am fi parcurs-o pe vantul nebun, daca porneam.
Coboram la lac, unde campam. A doua zi facem un circuit spre Vanatoarea lui Buteanu, varf de pe care privelistile n-au facut decat sa mai invarta cutitul in rana. Adanc !
Oftand la visul spulberat si cu speranta unei reintoarceri cat mai curand...
Spre trapezul Vistea-Moldoveanu, in est...
...si spre creasta accidentata de la Negoiu-Caltun, in vest
Moni si haurile :)
O alta poza din seria "Pe marginea prapastiei" :)
Si coboram de pe varf, agale si hai-hui, pe culmea sudica nemarcata a vf Vanatorea lui Buteanu.
Si cireasa de pe tort sau, pentru a pastra formularea de mai devreme, cutitul din rana...
Prin marinimia si sufletul mare al celor doi amici, Cipri si Oana, avem transport asigurat, doar ca de la limita padurii. Asa ca o luam la vale, taind curbele Transfagarasanului pe unde apucam, uitandu-se grataristii la noi si intrebandu-se "Astia-s nebuni ?!" :)
Incotro ? Pai, pe sub stalpii din dreapta e cel mai bine, mai scurt si fara prea multe specimene ciudate :)
De aici am mers impreuna cu ei la festivalul medieval organizat la Cetatea Fagarasului, unde am ascultat muzica medievala si am urmarit o sceneta medievala frumoasa, cu cavaleri rai, buni, domnisoare si alte personaje. Dar asta e un alt capitol...
Au fost cinci zile de vis, cinci zile care ne-au facut sa vrem sa continuam creasta, insa fiind nevoiti sa coboram, nu ne-a ramas decat sa ne bucuram de putinul care a fost. Dar ne-am bucurat la fiecare pauza, fiecare fir de iarba, mal de lac, stanca si cablu rece, varf batut de vant... peste tot si pe deplin.
Iesirea asta va ramane in amintirea noastra ca fiind incercarea de reeditare a unui vis implinit in urma cu 4 ani, iar alta ca ea nu va mai fi.
Insa, cum am inceput povestioara asta cu acea vorba inteleapta, asa am sa o si inchei.
Nicio alta iesire si niciodata nu va mai fi la fel ca ceea ce a fost pentru noi odata creasta alpina a Fagarasului, de la Scara la Urlea, impreuna cu Marin, trei incepatori in ale muntelui, in urma cu patru ani.
Vf Serbota, inceput de creasta, Fagaras 2007
Lucrurile importante se intampla doar o data in viata...
