Pedalând spre pajişti înflorite

Şuncuiuş - Tomnatic - Călăţea - Aştileu
Aprilie 2011

Dupa ce au inflorit pomii in oras, tragem de noi putin mai tare si facem cumva sa avem o zi libera. Una dupa muuuult timp... Asa ca plecam spre munte, dar nu oricum. Ne suim bicicletele in tren si plecam sa strabatem un traseu pitoresc, nu prea lung si numai bun de dezmortit picioare dupa iarna lunga.

Oare cu cine seamana ? :)


Coboram in Suncuius infolofiliti bine si pornim pe valea Izbandis in sus, spre Tomnatic. Ajunsi la izbucul Izbandis, nu mai rezistam si trecem direct la tricou, cu toate ca afara erau cel mult 15 grade. Valea urca abrupt, mai abrupt decat anticipasem noi, asa ca, dupa primele... 5 curbe ne dam jos de pe biciclete si impingem de ele.

Iar ne urcam, iar ne dam jos. Tot asa, pana cand ajungem spre obarsie, unde era mai plat. Aici urcam pana intr-o sa, de unde se vad primele case ale Tomnaticului.






Lectia de mic se-nvata


Din pacate, primavara inca nu a ajuns si aici sa-si prezinte spectacolul in toata splendoarea ei, asa ca nu ne ramane decat sa pedalam in continuare si sa ne bucuram de cele cateva firave flori din iarba si de aerul curat.






Facem o mica pauza la intersectia cu drumul spre Gugu si Pestera Batranului, de unde avem o priveliste frumoasa.


In ultimul plan, saua dinspre care venim


Ne continuam traseul prin Tomnatic, spre Cornet. Dam de prima portiune cu asfalt, care urmeaza o curba de nivel a unui deal mai mare, cu vederi ceva mai largi.

Vantul ne falfaie pletele iar noi ne bucuram de drumul pustiu. Ajungem sa intram in Calatea, unde padurea era plina pana la refuz de leurda. Covoare intregi de-un verde crud se lasau in dreapta si stanga drumului, spre vale.

La intrare in sat, facem o pauza la marginea unui frumos covor de banutei. Nu, nu se dau bani acolo, ci flori albe si mici, numite asa.




De aici continuam spre biserica de lemn (recent renovata) din Cornet, iar apoi, la scurt timp, drumul de masina coboara in valea Mnierei. Insa noi decidem sa tinem un drum de carute ce urmeaza curba de nivel, printre casele risipite pe dealuri.

O zona minunata, extrem de pitoreasca, numai buna de pedalat.






Aici facem o alta pauza mare (una din cele 3 pauze mari, ca doar asa-i frumos sa iesi in natura... si miscare si odihna :) ), avand in prim-plan culmile pe care-si rasfira casele satul Galaseni.


Incepem coborarea spre vale, la drumul de masina, dupa care ne continuam drumul spre gara. Un drum in serpentine plin de macadam... nu foarte placut.


Piticul si gigantii :) (e si-un pitic pierdut pe sub giganti, pe acolo)


Insa acolo unde cat vedeam cu ochii era verde si inflorit, acolo unde pedalam si vantul ne racorea, iar privelistile ne acaparau atentia...


...acolo te simti cu adevarat liber.

Pe urmele soarelui...

...si asteptand cu nerabdare venirea primaverii viu colorate :)

Spre comorile ascunse, prin omătul proaspăt

Peştera Cubleş, Valea Videi
Februarie 2011

Dupa mai bine de 2 luni in care n-am mai pus piciorul afara din orasul asta plin de mocirle, noroaie si zapada murdara, am ajuns sa avem o zi libera complet, o duminica. Vorbim cu Lia si Leo, insa unde sa iesim ? Tot la mocirle si noroaie ?

Se anunta ploaie, asa ca ne gandim ca luptam putin cu noroaiele si in cele din urma tot ajungem la Pestera Cubles, cu plecare din satul Tomnatic. A doua zi dimineata, pe cand sa ne intalnim si sa decidem daca mai are rost sau nu sa mergem dupa atata ploaie, ramanem toti gura-casca. In oras, totul era acoperit de o nea de 5 cm, pana si copacii.

Nu stam mult pe ganduri si plecam, iar ora 10 ne gaseste la inceputul traseului, cu capul aproape in nori. Peisajul era de vis. Zapada (nu mocirla) cat vezi cu ochii, copaci incarcati pana la refuz si o temperatura numai buna de plimbat.

Mergand la GPS, gasim o poteca intortocheata, care ne scoate, cu chiu cu vai, jos in valea Cubles. Repet, peisajul era de vis, cu greu descris in cuvinte sau poze...

Printre copacii incarcati de neaua grea


Gasim poteca spre pestera si incepem sa urcam. Pentru prima data asistam la o premiera pentru Lia si Leo. Pe langa faptul ca mai vad si ei ceva nou, avem si onoarea ca noi sa fim cei care-i indruma pe poteca. Bine, GPS-ul, dar noi i-am dus la gura pesterii :))

Macar ne-am revansat si noi putin asa pentru sumedeniile de frumuseti pe unde ne-au carat dupa ei...

Pe poteca spre pestera Lia vede cum un ghiocel plapand isi scoate capul prin plapuma de zapada. Inca unul, inca unul, uite si mai multi, uite si branduse... Minunat !

Vestitori ai primaverii...


...si fratiorii lor :)


Ghiocei mici, ghiocei mari, care ce vede :)


Si-am intrat in pestera, de unde am iesit dupa mai bine de 2 ore de satisfacut priviri si aparate foto.

Fotografiile exprima putin mai bine decat cuvintele, insa nu mai bine decat realitatea locului.


Moni si tribul


Si un locuitor al tribului izgonit


Palmier, bananier sau umbrela ?




Nu te ascunde că te văăăăăd ! :)




Captivă acolo jos...




Cateva gururi erau pline cu apa, fiind mult mai frumoase decat vara, cand nu au deloc.

Minunata structura incretita




Dupa ce epuizam toate subiectele de fotografiat si de privit, iesim la lumina rece a iernii si pornim pe valea Vida, ca mai apoi sa urcam iar spre platou, unde era masina.

Valea, cu al ei alai carunt


Pe cand sa credem ca frumusetile au disparut, Leo ne face semn la toti sa ne oprim si sa nu respiram. O vulpe se apropia de noi, fara sa ne fi simtit. Neputand sa ratez asa un moment, ma pitesc langa Moni, asa mai camuflat ca eram gri ca natura si scot aparatul.

Inainte sa-si ia talpasita, o prind ! Si Doamne, ce simpatica poate fi...


Ajunsi sus in platou, inaintam printr-o ceata cum nu cred c-am mai prins inca. Pe langa faptul c-o tai cu cutitul, stau sa ma gandesc cum reusea Lia sa-si croiasca drumul... Nu vedeai un copac decat cand erai pe la vreo 10 metri de el.

"Nebuni de alb" croindu-si calea


Ajunsi la masina si bucurosi c-am mai petrecut o zi pe meleaguri cu zapada imaculata si privelisti superbe, plecam spre casa, lasandu-ne inima, dar si pe noi...

...captivi acolo jos !