aprilie 2009
Amanadoi eram liberi, asa ca am decis ca n-are rost sa stam doua zile acasa sa ne uitam pe pereti, asa ca am pornit spre o Vladeasa asa cum inca nu vazusem. Se anuntau doua zile senine, asa ca totul avea sa fie frumos; cel putin speram sa fie.
Datorita faptului ca un localnic inimos ne-a luat pana in Sacuieu, am decis sa mergem si noi pe o ruta noua, nu pe aceleasi rute batute si rasbatute. Am decis sa urcam in culmea stanga a V. Alunis, sa cautam arborele sequoia de care stiam ca se afla pe acolo pe undeva. Sus in culme, dupa ce urcam putin, muntele incepe sa isi arate frumusetile: plaiuri inverzite, pline cu papadii, pomi inca infloriti, iar in departare, spre Vladeasa, zapada si, banuiam noi, branduse :)
Parcurgem culmea lejer, dupa care incepem urcusul spre cabana. Cerul era fara pic de nor, iar noi ne simteam bine, nu mai facusem de multa vreme o tura impreuna, doar noi doi.
Din Rogojel, spre cabana si mai sus, spre varf, nici urma de om, nici urma de miscare. Muntele era... doar al nostru.
Calatorul singur in imensitatea muntelui...
La cabana nicio miscare. Ajungem aici pe la ora 3:30, iar pana la apus mai e mult. Punem cortu si ne aruncam pe izolire, la lenevit. Pe la 6 pornim spre varf sa prindem apusul. Stiam ca am pornit devreme, insa nu mai aveam stare. O lalaim in sus, facem poze la branduse, la departari, iar pe la 7 si ceva suntem pe varf. Cautam loc de pozat apusul, dupa care, datorita vantului puternic ce sufla, ne adapostim dupa niste jnepeni si asteptam sa treaca timpul.
De pe varf, privelistea spre Nimaiasa-Buteasa era minunata, cu o frumoasa blana de leopard :)
Lupta dintre anotimpuri
Dupa mai bine de jumatate de ora de dardait la "umbra" jnepenilor, se lasa si soarele dupa negura ce era in aer si petrecem si noi momentul mult asteptat. El trece repede, mai repede ca de obicei. Am azvarlit 2 poze si i-am facut soarelui cu mana, din mers. Era prea taios vantul ca sa lenevim la apus. De aici, in 45 de minute am fost la cabana, inca pe lumina, datorita frigului care ne cam intra in oase.
Un cadou pentru cei ce ajung sus...
Ne-am bagat in cort, am mancat mancare rece (moni uitase supa acasa si de ceai nu aveam chef, dar oricum vremea a fost buna si calda) dupa care ne bagam repede in saci ca ne luase cu frigul, dupa o zi in care a intrat soarele in noi.
Vantul se inteteste, sufland bine cortul. Moni atipeste cam dupa o ora, insa eu nu pot, grijile nu ma lasa. Vuieste puternic in padure, iar prelata cortului o sufla tare. Betele lui stau drepte, asa ca in cele din urma realizez ca suntem in siguranta si adorm adanc.
Dimineata, la 6:30 sunt afara sa pozez rasaritul. Datorita lispei de nori nu pare ceva interesant, asa ca ma rezum la a poza brazii in luminile rasaritului. Moni nu mai iese vazand ca nu e nimic special, ci priveste de la gura cortului.
Dupa ce ne trezim, ne impachetam si pe la 10 pornim spre Banisoru, un traseu drag noua. Desi este un simplu drum forestier pana la Piatra, acesta trezeste amintiri placute din sufletele noastre, prin mireasma crengilor de brad, a rasinei si a pamantului ud. La obarsia vaii ce trece pe sub Piatra Banisorului facem o mica pauza de masa, un mic "picnic" cu o belvedere minunata spre Rogojelul inflorit.
Coboram spre Visagu, prin padure, pe la cele doua stane din poiana de sub Piatra Banisorului. Biruim a iesi la ultimele case din Visagu, ne schimbam in haine scurte si traversam satul, spre Tranisu. Norocu cu vantul ce mai sufla, ca daca nu, ne cam dadeam limba afara.
In Visagu, satenii erau in toiul muncilor de primavara. Pomii erau infloriti. Totul se pregatea sa treaca de primavara.
Mai facem o pauza de masa in Tranisu, dupa care o dam la vale spre Bologa. Spre dezamagirea noastra, nu facem de data asta nicio poza in plin soare valtorii din bologa; apa era deviata pentru niste lucrari.
Dupa o ora petrecuta la o bere cu cei din Cluj, de la revista Transilvania All Inclusive, ne soseste si noua trenul spre casa, un tren care ne poarta 3 amarate de ore prin caldura verii care bate la usa.
O tura ca oricare alta, dar totusi speciala. Zapada si iarba de-un verde crud, branduse si papadii, liniste de mormant si forfota pregatirilor primaveratice... o tura a contrastelor. Noi?! ... cu o iesire reusita in plus in sufletele noastre, chiar daca e vorba de vesnica Vladeasa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu