Tăşad şi Stracoş
De curând am fost să explorăm nişte locuri noi atât pentru copii, cât şi pentru noi cei mari, şi anume peşterile de la Stracoş şi Tăşad. Pentru cei care nu ştiu, toată zona e rezervaţie naturală încă din 1971, cunoscută sub denumirea “Calcarele tortoniene de la Tăşad”.
De ce e rezervaţie ? Păi, în urmă cu vreo 12-13 milioane de ani, aici era ţărmul unei mări calde cu apa limpede şi curată şi o salinitate ridicată. Pe fundul ei s-a format un recif de corali unde trăiau şi alte nevertebrate, arici de mare, scoici şi melci marini precum şi vertebrate: peşti, balene, delfini, iar în zona uscatului, rinoceri, crocodili, broaşte ţestoase, şerpi şi şopârle, apoi mamifere insectivore şi rozătoare. Fosile ale acestor animale s-au păstrat în rocile din această zonă şi multe pot fi admirate şi azi, atât în peşteri cât şi în exteriorul lor, pe văi. Din păcate nu am ajuns la defileul format de valea Stracoşului în aceste calcare, dar e în plan pe la toamnă. În schimb am vizitat peştera, atât cât s-a putut, pentru că la un moment dat apa devine prea adâncă şi nu se mai poate continua. Păcat, era frumos să fi ajuns la a doua intrare. Chiar dacă e prea îngustă ca să se poată ieşi prin ea, ar fi fost interesant să dăm de luminiţa de la capătul tunelului.
😀
Peştera Tăşad e închisă, probabil se poate vizita cu ghid, dar la intrarea în peşteră n-am găsit niciun număr de telefon. Cu toate astea, plimbarea până la peşteră nu a fost degeaba, fiindcă am admirat fosilele pe toată valea, mai mari şi mai mici, toate foarte interesante, şi am găsit un izvor superb exact în momentul în care nu mai puteam de sete. Reminder (mai mult pentru noi): Dacă mergeţi în zonă, să vă luaţi mai mult de un litru de apă la voi, a venit căldura şi beţi mai mult.
😂
Aşa că, una peste alta, am avut o zi foarte faină într-o zonă care clar merită explorată mai pe îndelete. Aşa că vom reveni.